Prima pagină » Eveniment-Social » Record academic, la Iași! Cea mai mare sumă obținută pentru programe de mobilitate internațională a ajuns la Universitatea Tehnică din Iași
Record academic, la Iași! Cea mai mare sumă obținută pentru programe de mobilitate internațională a ajuns la Universitatea Tehnică din Iași

Record academic, la Iași! Cea mai mare sumă obținută pentru programe de mobilitate internațională a ajuns la Universitatea Tehnică din Iași

03 oct. 2022, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Cea mai mare sumă obținută pentru programe de mobilitate internațională a ajuns la Universitatea Tehnică din Iași. Concret, instituția a primit fonduri record pentru proiectele depuse în cadrul programului Erasmus KA171. Este vorba de aproximativ 310.000 de euro în urma apelului de proiecte, fiind cea mai mare sumă obținută de o universitate din Iași și aflându-se pe locul al șaselea la nivel național, în ceea ce privește finanțarea primită

Anul acesta, cea mai mare sumă obținută pentru programe de mobilitate internațională a ajuns la Universitatea Tehnică (TUIASI) „Gheorghe Asachi” din Iași. Instituția a primit fonduri record pentru proiectele depuse în cadrul programului Erasmus KA171. TUIASI a dobândit aproape 310.000 de euro în urma apelului de proiecte, fiind cea mai mare sumă obținută de o universitate din Iași și aflându-se pe locul al șaselea la nivel național, în ceea ce privește finanțarea primită.

Cea mai mare sumă obținută pentru programe de mobilitate internațională a ajuns la Universitatea Tehnică din Iași

Programul KA171 este o continuare a programului Erasmus+ KA107 prin care sunt prevăzute mobilități ale studenților, cadrelor didactice și personalului administrativ, în baza unor acorduri inter-instituționale semnate cu universități din spațiul non-UE. Acesta va fi implementat pe perioada 2021-2027.

„Programul Erasmus, extins, începând cu anul 2016, în aria de cooperare din afara spațiului european, s-a dovedit o inițiativă de succes în primii săi 5 ani de implementare, fiind, astfel, parte a noului program în perioada 2021-2027. Pe baza rezultatelor din ultimii ani, TUIASI a câștigat, prin competiție națională, finanțare pentru o nouă rundă cu derulare, în următorii 3 ani, pentru consolidarea parteneriatelor deja stabilite în toate regiunile lumii”, a reliefat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale la Politehnica din Iași.

Studenții, profesorii și personalul administrativ al TUIASI vor avea posibilitatea de a accesa mobilități în 32 de țări

Candidatura TUIASI a fost depusă în luna februarie a acestui an, iar rezultatele au venit la finalul lunii septembrie 2022. Perioada de derulare a contractului este de 36 de luni.

„Suntem convinși că indicatorii de succes vor continua să crească, prin participări comune atât în domeniul educației, cât și al cercetării și inovării, dovedind că este necesar ca ingineria și arhitectura să reprezinte domenii intersectate, astfel încât să poată fi aduse contribuții importante în ecosistemul socio-economic actual. Urmărim ca TUIASI, întreaga noastră comunitate academică, să aibă opțiuni deschise îmbogățirii prin multiculturalitate, a diversității și incluziunii sociale, ca valoare europeană educațională esențială”, a completat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu.

Studenții, profesorii și personalul administrativ al TUIASI vor avea posibilitatea de a accesa mobilități în 32 de țări, unde există parteneriate încheiate de Politehnica ieșeană cu instituții de învățământ superior. La fel, vor exista mobilități incoming, studenții, profesorii și personalul administrativ de la universitățile respective urmând a veni la Iași în cadrul proiectului. Țările cu care există parteneriate sunt Bhutan, India, Indonezia, Japonia, Malaysia, Filipine, Thailanda, Vietnam, Kazahstan, Uzbekistan, Brazilia, Columbia, Costa Rica, Mexic, Peru, Iran, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina, Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Maroc, Kenya, Madagascar, Mauritius, Africa de Sud, Canada, Statele Unite ale Americii și Albania.

Așadar, cea mai mare sumă obținută pentru programe de mobilitate internațională a ajuns la Universitatea Tehnică din Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 martie 2026
05 martie 2026