Interpelat de reporterii Cotidianului „Bună Ziua Iași” în legătură cu solicitarea ministrului Justiției, Daniel Predoiu, privind retragerea susținerii statului român ca acesta să nu mai fie membru în Comisia de la Veneția, prof. univ. dr. Tudorel Toader a răspuns:
„Hotărârea CEDO a fost pretextul cererii de revocare din calitatea de membru titular al Comisiei de la Veneţia. O schimbare eminamente politica, pentru că CEDO nu se referă la Ministrul Justiţiei, se referă la faptul de a nu fi fost citata în fata CCR şi la omisiunea legii, la faptul că nu permite critică fondului decretului de revocare. Comisia de la Veneţia a împlinit 30 de ani de la înfiinţare. Timp de 15 ani, jumătate din existenţa Comisiei, am colaborat cu aceasta, în calitate de judecător constituţional, agent de legătură al CCR la Comisie ori membru titular. Comisia de la Veneţia are şi va continua să aibă un rol fundamental în consolidarea statului de drept”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel Toader.