Prima pagină » Local » Recunoașteți acest loc din Iași? Podul din imagine a făcut legătura dintre două cartiere timp de ani de zile, însă puțini știu de el

Recunoașteți acest loc din Iași? Podul din imagine a făcut legătura dintre două cartiere timp de ani de zile, însă puțini știu de el

31 oct. 2025, 02:00, 3 ,
Petronel Ștefan în Local

Pe acest pod din Iași au trecut mii de oameni de-a lungul timpului, însă acum se împlinesc 20 de ani de când a fost distrus. În locul său a fost construit un pod de fier și beton în anul 2005

Până în anul 2004, podul Trancu, care face legătura dintre cele două maluri ale Bahluiului, a fost doar o simplă punte de lemn. Aceasta avea o vechime de peste 70 de ani când a fost demolat. Acum, podul Trancu este o construcție de beton și fier, iar anul acesta, în decembrie, se împlinesc 20 de ani de la construcția sa.

Podul din Iași este folosit de mii de oameni

Podul Trancu se află chiar în fața Facultății de Textile și Pielărie de pe bulevardul Profesor Dimitrie Mangeron, malul stâng, și bulevardul Profesor Dimitrie Mangeron de pe malul drept. Astfel, este folosit pentru a face legătura între universitățile de pe splai, zona Palas și cartierul Țesătura. Acest pod este folosit zilnic de sute de oameni, având în vedere poziția sa.

Conform documentelor, în anul 1872, podul Trancu era construit și arăta diferit față de cel din imagine, fiind o mică punte din lemn. Este posibil ca puntea să fi fost construită în jurul anului 1957, conform planurilor orașului. Denumirea sa vine de la locul unde locuia o familie de origini armenești, care se numea Trancu. Ulterior, după Primul Război Mondial, în anul 1931, a fost construită puntea de lemn, care a rezistat până în anul 2004. Structura sa era simplă, din lemn cu o bază din piatră. În anul 2004 a fost demolat, iar primăria a făcut o investiție pentru a construi actualul pod, ce a fost inaugurat la finalul anului 2005, de primarul de atunci, Gheorghe Nichita. Podul are o lungime de 40 de metri și o lățime de 6 metri. Construcția a costat 1,19 milioane de lei, fondurile fiind alocate din bugetul local. A fost una din principalele investiții din anul 2004, însă finalizarea sa a întârziat un an, când, în cele din urmă, a fost dat în folosință în decembrie 2005.

A devenit simbolul iubirii

În ultimii ani, podul a devenit simbolul iubirii pentru multe cupluri din Iași, după modelul celebrului Pont des Arts din Paris. Lacătele închise, cu numele celor doi îndrăgostiți, simbolizează iubirea dintre cele două persoane, iar cheile au fost aruncate în apă. Din păcate, podul nu se află în cea mai bună condiție: acesta ar avea nevoie de un strat de vopsea nouă și să fie curățat. Sub el, persoanele care stau pe străzi și-au făcut adăposturi improvizate, iar în urmă lasă numai mizerie. Ieșenii care au prins vechea punte își amintesc cu nostalgie de acei ani, care au trecut de mult timp. În schimb, au mai rămas câteva imagini în arhive, care să ne amintească cum arăta orașul în trecut și care sunt poveștile din spatele anumitor locuri care, la prima vedere, par banale.

Podul Trancu din Iași este un loc încărcat de istorie și care are o poveste aparte, ce se întinde pe o durată de peste 150 de ani.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Podul iubirii? Poate a iubirii de arginti

  • Mai, rahatule de reporter, am crezut , dupa textul articolului, ca ai sa arati poze cu podul vechi , si , cand colo, tu arati imprimeurile podului actual.
    Du-te in piz_da mă_tii.

  • Daca erai mai deschis la minte, scriai și istoria podului de lemn, care are o istorie similară. Dar voi faceți greu legatura dintre chestii care au atât de multe in comun, nu-i așa? Nu mă mai mir de ce va înjură lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 decembrie 2025
16 decembrie 2025
Articole similare
Noi proiecte imobiliare sunt anunțate în Iași! Pe strada Dealul Zorilor vor fi construite case cu un etaj. Iată cine este beneficiarul investiției
02:00
FOTO Noi proiecte imobiliare sunt anunțate în Iași! Pe strada Dealul Zorilor vor fi construite case cu un etaj. Iată cine este beneficiarul investiției
Val de reacții dure după accidentul rutier mortal din Baza 3. Familia tinerei a răbufnit: „Un conducător inconștient a curmat o viață”
02:00
FOTOVIDEO Val de reacții dure după accidentul rutier mortal din Baza 3. Familia tinerei a răbufnit: „Un conducător inconștient a curmat o viață”
Zile de foc pentru șoferii din Iași. Sute de autoturisme au fost oprite, în trafic, pentru control. Iată rezultatele
02:00
Zile de foc pentru șoferii din Iași. Sute de autoturisme au fost oprite, în trafic, pentru control. Iată rezultatele
Trei critici de teatru vor fi spectatori la spectacolele Teatrului „Luceafărul” Iași în vederea nominalizării la premiile UNITER
02:00
FOTO Trei critici de teatru vor fi spectatori la spectacolele Teatrului „Luceafărul” Iași în vederea nominalizării la premiile UNITER
Impactul AI pe piața muncii. Antreprenorii s-au întâlnit pentru a dezbate perspectivele inteligenței artificiale în România: „S-a discutat viitorul IMM-urilor din următorii 20 de ani”
02:00
Impactul AI pe piața muncii. Antreprenorii s-au întâlnit pentru a dezbate perspectivele inteligenței artificiale în România: „S-a discutat viitorul IMM-urilor din următorii 20 de ani”
Tot mai multe cazuri de gripă severă sunt identificate în această perioadă. Prof. dr. Carmen Dorobăț: „Au apărut cazuri rare, cazuri zgomotoase”
02:00
FOTO Tot mai multe cazuri de gripă severă sunt identificate în această perioadă. Prof. dr. Carmen Dorobăț: „Au apărut cazuri rare, cazuri zgomotoase”
Noi locuințe vor fi construite pe strada Eugen Stătescu! Proiectul Planului Urbanistic Zonal se află pe masa consilierilor locali
02:00
FOTO Noi locuințe vor fi construite pe strada Eugen Stătescu! Proiectul Planului Urbanistic Zonal se află pe masa consilierilor locali
Primăria Iași scoate la licitație fierul vechi de la Depoul Dacia și tonetele de unde se vindeau biletele
02:00
Primăria Iași scoate la licitație fierul vechi de la Depoul Dacia și tonetele de unde se vindeau biletele
La un șpriț, el a fost subiect de discuție
02:00
La un șpriț, el a fost subiect de discuție
Imaginea anului 2025, la Iași! Copiii merg, zilnic, kilometri întregi prin întuneric, frig și noroi, până la școală. Primar: „Plângi de mila lor, cu glodul până la jumătate. Drumul e catastrofă”
02:00
FOTOVIDEO Imaginea anului 2025, la Iași! Copiii merg, zilnic, kilometri întregi prin întuneric, frig și noroi, până la școală. Primar: „Plângi de mila lor, cu glodul până la jumătate. Drumul e catastrofă”