Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, transmite un avertisment ferm: sistemul de sănătate din România nu mai poate fi peticit. Nu mai e timp de tăceri comode sau promisiuni goale. E nevoie de o reformă profundă, chiar dacă aceasta va fi dureroasă și va deranja grupuri de interese puternice.
„Dacă vrem să schimbăm cu adevărat un sistem greșit, trebuie să începem cu adevărul. Un adevăr spus răspicat, fără menajamente. Nu cu tăceri, nu cu cosmetizări, nu cu promisiuni care nu schimbă nimic. Avem nevoie de curaj!”, spune ministrul într-un mesaj dur adresat opiniei publice.
Declarația care aruncă în aer liniștea din spitale și ministere
Rogobete recunoaște că reforma va zdruncina vechile obișnuințe și va scoate la lumină probleme ignorate ani de zile. Dar, subliniază el, nu există alternativă dacă vrem un sistem medical care să funcționeze cu adevărat pentru oameni.
„Sistemul nu e o schemă pe hârtie. Este format din oameni. Iar printre ei avem medici dedicați, manageri vizionari, șefi de secție care au demonstrat că se poate, chiar și în cele mai grele condiții. Avem cadre medicale care își fac datoria cu empatie, în ciuda lipsei de sprijin și a resurselor reduse. Ei rămân în sistem pentru că le pasă, nu pentru că le e ușor.”
Ministrul subliniază că eforturile acestor oameni nu sunt suficiente dacă nu sunt sprijiniți de un sistem coerent și curajos. E nevoie de manageri competenți care să vadă spitalul ca pe o responsabilitate, nu ca pe un privilegiu. Excelența trebuie să devină regulă, nu excepție, iar mediocritatea din funcțiile-cheie nu mai poate fi tolerată.
„Ca ministru, nu sunt aici ca să-mi păzesc scaunul. Sunt aici să schimb. Pentru pacienți. Pentru cei care suferă, așteaptă și speră. Pentru oamenii care nu mai au timp să aștepte promisiuni. Pentru medici care nu mai pot lucra într-un sistem care le frânge voința.”
Rogobete încheie cu un mesaj mobilizator: sistemul de sănătate nu poate fi reconstruit pe compromisuri, frică și tăcere. Ci doar pe adevăr, acțiune și voință reală.
„Adevărul doare, dar este singura cale spre vindecare. Încrederea ne face bine!”, conchide ministrul.
O, daaa, reforma reformei reformate de reformele reformulate de toți miniștrii reformatori din 90 încoace…
Iar referitor la doctori etc, ei rămân în sistem pentru că acum le convine, că au salarii mari și avantaje. Când nu le-a convenit, și-au pus rucsacul in spate și au plecat la muncă in alte tari. La fel vor face și în viitor daca nu le va conveni.Si e normal să facă asta pentru că au învățat o grămadă de ani și părinții lor s-au sacrificat ani mulți să ii tina in școală.
Acuma, cu tăierile de salarii și toate celelalte măsuri, vor pleca în străinătate și medici și profesori. Tinerii cu siguranță vor pleca. Cei mai mulți. Am vorbit în parc aseară cu niste copii din cartier. Unii au terminat acum liceul, alții intra la toamnă în clasa a 10 și a 11a. NICI UNUL dintre ei nu a spus că vrea să rămână în țară. Nici unul! Toți nepoții mei (7) au plecat în străinătate. 3 dintre ei au deja copii. Nici unul nu are de gând să se întoarcă în țară. Dacă eram mai tânăr plecam și eu. O țară distrusă! Nu știu ce reforma s-ar mai putea face că să fie și în avantajul omului de rând.
In sanatate e mare jale trebuie luate masuri urgente.doctorii lucreaza 3-4 h apoi la privat,au cabinete private unde au preturi de te doare capul .numai la noi este aceasta mafie sa lucrezi la stat si la 2-3 cabinete private.mergi la spital si domnul doctor nu este ,dar primesti recomandarea sa mergi la cabinet privat .programul de lucru in Ro.este de 8 h nu 3-4 cum lucreaza ei.Trebuie sa aleaga la stat s-au privat .
Spre deosebire de alte meserii doctorii stau pana isi termina treaba. Ce-ar fi daca un chirurg ar lasa pacientul pe masa, in timpul operatiei, doar pt ca s-a terminat programul. In plus, la nou, pacientii vin la orice ora din zi si noapte, cand au ei timp. Si salariile, comparativ cu alte tari, nici macar nu sunt mari. Voi habar nu aveti ca in sanatate, pana acu cativa ani salariile erau derizorii. Normal ca trebuia sa muncesti in 7 locuri sa-ti poti plati chiria.