Sanatate

Regim colon iritabil: Ce recomandă nutriționiștii

Publicat: 13 dec. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Regim colon iritabil Ce recomandă nutriționiștii
Sindromul intestinului iritabil afectează intestinul gros și de obicei nu are simptome severe

Sindromul de colon iritabil este o tulburare gastrointestinală cronică. Pentru persoanele care suferă de această boală, nutriționiștii recomandă un anumit regim pentru colon iritabil.

Sindromul de colon iritabil presupune existența unor contracții neregulate ale mușchilor intestinali, iar reziduurile se mișcă foarte greu în colon. Tocmai de aceea, se acumulează materii la nivelul colonului, ceea ce perturba procesul normal de digestie și defecație.

Sindromul intestinului iritabil afectează intestinul gros și de obicei nu are simptome severe, putând fi controlat prin menținerea unui stil de viață sănătos.

grafica sindrom colon iritabil

Factori de risc pentru colon iritabil

Boala de colon iritabil poate fi cauzată de mai mulți factori care cresc incidența. Cel mai important factor de risc pentru colonul iritabil este înaintarea în vârstă. În plus, persoanele care au alergii alimentare severe la diferite alimente sunt mai predispuse la boala de colon iritabil.

Mai mult, există o serie de afecțiuni care pot duce la apariția boli ide colon iritabil, precum dizenteria, gastroenteritele infecțioase, fisurile sau fistulele anale sau hemoroizii.

La anumite persoane, boala poate fi cauzată de anumite tulburări hormonale precum acțiunea hormonilor secretați la nivel intestinal, colecistokinina, motilina sau din cauza unor tulburări metabolice precum malabsorbtia acizilor biliari.

Și o alimentație haotică, în care mesele sunt neregulate sau la ore târzii, precum și abuzul de alimente bogate în grăsimi pot duce la apariția bolii de colon iritabil.

În plus, abuzul de alcool sau de tutun, suprasolicitarea fizică sau psihică, dar și sedentarismul pot duce la boala de colon iritabil. Chiar și stresul, suprasolicitare intelectuală sau emoțiile puternice pot cauza apariția sindromului de colon iritabil.

grafica sindrom colon iritabil

Regim colon iritabil: Simptome ale colonului iritabil

Principalele simptome ale sindromului de colon iritabil sunt distensia și dureri abdominale, flatulenta, diaree, manifestările clinice fiind dependente de ingestia alimentară.

În plus, pot să apară o alternanță de stări de constipație cu cele de diaree, senzația de defecație incompletă, prezența mucusului în scaun sau senzația de greață.

De asemenea, persoanele care suferă de colon iritabil pot să acuze oboseală cronică, anxietate sau depresie, cefalee sau tulburări de somn.

Medicamentele recomandate pentru ameliorarea simptomelor sunt antispastice,  antidiareice și antidepresive, laxative sau agenți prokinetici pentru bolnavii care suferă de constipație cronică asociată sindromului de intestin iritabil.

grafica sindrom colon iritabil

Meniu regim colon iritabil: Ce alimente ai voie

Persoanelor care suferă de colon iritabil, nutriționistul le va recomanda o anumită alimentație bazată pe carne slabă de vită, pasare sau pește, legume verzi crude sau gătite, ouă fierte tari, omletă la aburi, ochiuri la baia de apă, cereale la micul dejun și brânzeturi uscate.

De asemenea, persoanele afectate de sindromul clonului iritabil au voie să mănânce supe de zarzavat strecurate, supe slabe de carne, lapte, lapte bătut sau iaurt, pâine neagră sau graham, dar și prăjituri de fructe sau tarte.

Fructele recomandate pentru persoanele care au colon iritabil sunt prune, piersici, mere, pere, căpșuni, zmeura, pepene galben, struguri, banane, portocale, mandarine, grapefruit sau curmale.

În ceea ce privește băuturile, cei care suferă de colon iritabil au voie cafea, sucuri naturale, apă minerală, ceaiuri laxative, dar nu și ceai chinezesc.

grafica lupa in dreptul stomacului unei persoane care sufera de colon iritabil

Adauga un comentariu