Prima pagină » Cultural » Reguli clare la înmormântarea Reginei Elisabeta. Care este ținuta obligatorie la marele eveniment

Reguli clare la înmormântarea Reginei Elisabeta. Care este ținuta obligatorie la marele eveniment

13 sept. 2022, 13:53,
în Cultural

Înmormântarea reginei Elisabeta este unul dintre cele mai importante subiecte ale momentului. Mai sunt câteva zile până la marele eveniment, pentru care toată lumea se pregătește intens. Află ce reguli se respectă, dar mai ales care este ținuta obligatorie pentru doamnele din Familia Regală.

Ținută obligatorie la înmormântarea Reginei Elisabeta

Casa Regală are o mulțime de reguli, mai ales atunci când vine vorba despre vestimentație. Membrii Familiei Regale au tot felul de coduri stricte, în special la evenimente importante cum este această înmormântare. Doamnele apropiate Reginei trebuie să fie foarte atente la ținuta lor, așa cum au făcut și cu ocazia trecerii în neființă a prințului Philip.

Cu această ocazie, ținuta neagră este obișnuită. Cu toate acestea, doamnele din Familia Regală vor purta voaluri negre tradiționale de doliu pentru acest eveniment. Este un obicei vechi, care se aplică în cazul conducerii pe ultimul drum al unui suveran. Este confecționat din plasă sau tul, pentru a permite celei care îl poartă să vadă prin el.

Acest voal oferă o intimitate aparte persoanei îndoliate și, totodată, o ferește de privirile celorlalți. Regina Victoria a purtat timp de 40 de ani un costum negru în semn de omagiu pentru regretatul ei soț, prințul Albert, semn că doliul poate fi purtat după bunul plac.

Ținuta militară, tot o dovadă de doliu

Și rochia militară este un simbol tot de doliu la astfel de evenimente, după preferințele fiecăruia. Se obișnuiește ca doar membrii Familiei Regale care dețin un grad militar să poarte ținuta militară la ocazii de stat, așa cum deținea și Regina.

Restricțiile nu trec nici după terminarea înmormântării, cel puțin pentru o perioadă, în semn de respect pentru Suverană. Membrii activi ai Familiei Regale vor purta uniformă atunci când vor fi prezenți la cinci evenimente ceremoniale în perioada de doliu a Reginei.

După moartea regelui Philip, regina a impus două săptămâni de doliu regal. În acea perioadă, mulți au ales să poarte haine de culoare neagră.

Boala de care suferă Regele Charles

Regele Charles a îngrijorat o lume întreagă după ce a apărut în public cu mâinile umflate și foarte roșii. Noul suveran știe de problema de care suferă și chiar a făcut o glumă, acum mulți ani despre acest lucru. În anul 2012, în timpul unui turneu de-al său în Australia, regele Charles făcea o glumă despre mâinile lui umflate, spunându-le ”degete cârnați”.

Un medic din Marea Britanie, citat de Daily Star, spune că există mai multe afecțiuni, care ar duce la acest aspect al degetelor. Cea mai comună dintre ele este retenția de apă.

„Edemul este o afecțiune în care organismul reține lichid la nivelul membrelor, în mod normal la nivelul picioarelor și al gleznelor, dar și al degetelor, ceea ce le face să se umfle. Pentru a afla dacă aceasta este cauza, apăsarea zonei umflate timp de aproximativ 15 secunde ar provoca o scădere a tensiunii în zonă”, declara medicul, conform presei străine.
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iunie 2026
06 iunie 2026