Prima pagină » Actualitate » Reguli noi pentru înmatricularea mașinilor în România. Ce trebuie să faci ca să primești plăcuțele auto
Reguli noi pentru înmatricularea mașinilor în România. Ce trebuie să faci ca să primești plăcuțele auto

Reguli noi pentru înmatricularea mașinilor în România. Ce trebuie să faci ca să primești plăcuțele auto

27 iul. 2025, 21:40,
Redacția BZI în Actualitate

După ce pașapoartele și permisele de conducere au început să fie livrate la domiciliu, Ministerul Afacerilor Interne anunță un nou proiect menit să simplifice viața șoferilor din România: trimiterea plăcuțelor de înmatriculare prin curier, direct la adresa solicitanților. Inițiativa promite să reducă semnificativ timpul pierdut în fața ghișeelor și ar putea intra în vigoare curând.

Adio cozi interminabile. Cererea va putea fi depusă online

Potrivit autorităților, noul sistem ar urma să elimine complet drumurile la serviciile de înmatriculări, unde, în prezent, mii de oameni pierd ore bune pentru a depune documentele și a ridica plăcuțele. În Capitală, se prezintă zilnic aproximativ 2000 de persoane la înmatriculări, iar în restul județelor, timpii de așteptare pot depăși chiar și o zi întreagă.
Prin noul proiect, cetățenii vor avea posibilitatea de a completa actele online, de a achita taxele prin transfer bancar și de a primi acasă plăcuțele de înmatriculare, în cel mult trei zile. Între timp, vor putea circula cu o dovadă provizorie. Costurile pentru numere rămân neschimbate: 25 de lei pentru plăcuțele standard și 70 de lei pentru cele preferențiale.

Livrare prin curier și producție automatizată la nivel național

Toate plăcuțele vor fi produse într-un singur punct – București – și vor fi livrate apoi în toată țara, prin curier. Pentru a face față cererii, MAI va achiziționa un robot industrial capabil să imprime până la 1.000 de plăcuțe pe oră. Potrivit datelor actuale, în România se emit în jur de 10.000 de plăcuțe de înmatriculare zilnic, ceea ce face necesară o capacitate ridicată de procesare.
În ceea ce privește costurile suplimentare, acestea vor fi suportate doar pentru serviciul de livrare, însă prețurile exacte nu au fost încă stabilite.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu
Viitorul Guvern condus de premierul desemnat Luca Niculescu ar putea fi alcătuit din 16 ministere, conform unei variante intens vehiculate pe scena politică. Această formulă este analizată în cadrul negocierilor purtate între principalele formațiuni parlamentare și Palatul Cotroceni, având ca scop stabilirea unei majorități solide în Parlament. Noul Executiv se prefigurează a fi o combinație […]
Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
09 octombrie 2026
09 octombrie 2026