Povestea de dragoste dintre Ioana și Ilie Năstase se pare că a ajuns de această dată la final. După aproape 7 ani în care s-au certat și s-au împăcat de mai multe ori, de această dată lucrurile sunt serioase. Cei doi se află în prezent în plin proces de divorț la Tribunalul Constanța. Soția fostului lider mondial a decis să povestească ce s-a întâmplat în fața judecătorilor.
Năstase, conflict cu jurnaliștii
Cei doi nu au reușit să ajungă la nicio înțelegere, chiar dacă au petrecut Paștele împreună. Așa că, s-au întâlnit la tribunal. Se pare că înainte de a intra în sala de judecată, Ilie Năstase s-ar fi certat cu jurnaliștii prezenți. A fost chiar nevoie de intervenția organelor de poliție pentru a calma spiritele.
„Eu nu știu nimic despre comportamentul său de dinainte de a intra în sala de judecată, dar nu am înțeles de ce să se fi comportat așa. Nu înțeleg de ce a avut un astfel de comportament pentru că jurnaliștii își fac meseria, dar a avut acest comportament înainte ca eu să ajung. Eu am fost uimită să când am aflat s-a întâmplat înainte de a intra în sala de judecată pentru că băiatul a vorbit frumos, i-a pus câteva întrebări. Dacă nu voia să răspundă, nu răspundea și gata, nu trebuia să se enerveze. Eu nu am fost martoră la scenă pentru că am ajuns mai târziu decât el”, spune Ioana Năstase pentru Cancan.
Avocatul lui Nasty a cerut amânarea
Bruneta a dezvăluit că la ultimul termen „avocatul lui Ilie a cerut amânarea pentru ca Ilie să-și schimbe comportamentul”.
„Am avut termen în procesul de divorț. Avocatul lui Ilie a cerut amânarea pentru ca Ilie să-și schimbe comportamentul. Ilie și-a recunoscut greșeala și a mai cerut un termen pentru a își revizui atitudinea. Acum rămâne să văd dacă se va adeveri asta sau nu. Nu am discutat ieri absolut nimic, doar și-a recunoscut greșelile”, a povestit bruneta.
Aceasta a mai dezvăluit că la interogatoriu fostul sportiv a fost calm și reținut.
„La interogatoriu, Ilie a fost ok. Era foarte gânditor, dar nici nu am putut să-l văd foarte bine pentru că stătea în spatele meu. Nu este ușor pentru mine, mai ales că eu nu sunt obișnuită să ajung pe la tribunal, pe la judecătorie, nu este ușor deloc pentru mine care nu am fost învățată cu astfel de lucruri”, a precizat bruneta.
Ioana nu renunță la proces
Ioana susține că este decisă să meargă până la capăt cu divorțul și nu se va răzgândi. Aceasta spune că soțul său a avut destule ocazii pentru a-și schimba comportamentul. După cererea avocatului, Nasty are la dispoziție 4 luni și jumătate pentru a-și revizui comportamentul.
„Următorul termen va avea loc pe 15 octombrie. Eu îmi doresc mult să se încheie și să fie ok de acum încolo. Vreau să îl văd că are un comportament frumos, că se comportă cum trebuie. Procesul va continua pentru că astfel de ieșiri cum a avut nu le pot șterge cu buretele. A avut ocazia de multe ori să își revizuiască atitudinea.
Oamenii își dau cu părerea și mă doare sufletul când văd tot felul de discuții. Eu niciodată nu am vrut să devin cunoscută pe spatele lui și mă doare sufletul când văd astfel de discuții, mai ales când nu mă cunosc ca om”, a mai spus ea.