Prima pagină » Local » Reprezentanții USLIP Iași explică cum a fost suspendată greva generală din învățământ! – FOTO, VIDEO

Reprezentanții USLIP Iași explică cum a fost suspendată greva generală din învățământ! – FOTO, VIDEO

13 iun. 2023, 14:16, 5 ,
în Local

În aceste momente, reprezentanții USLIP Iași dezbat problematica grevei generale din învăţământ, astfel încât să nu mai existe dubii în ceea ce priveşte această temă.

Amintim faptul că ieri, 12 iunie 2023, zeci de profesori nemulţumiţi de suspendarea grevei s-au prezentat la Prefectura Iaşi, în cadrul unei şedinţe de sindicat.

„Dacă cineva în acest moment consideră că se mai poate juca cu educaţia, se înşală. Dacă noi am greşit ceva, îmi cer scuze. În special pentru problemele de comunicare de ieri. Cred că trebuie să ne axăm pe ceea ce va fi, pe ceea ce avem prin legi. Haideţi să nu diminuăm ceea ce am reuşit. Nu poţi să faci o grevă solitară, decizia suspendării a fost una raţională”, a menţionat prof. Laviniu Lăcustă.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Luca Niculescu pregătește programul de guvernare. Ce promiuni a făcut acesta
Premierul desemnat Luca Niculescu vrea să găsească soluții pentru creșterea veniturilor pensionarilor cu pensii mici și să reia legea salarizării unitare. Programul de guvernare este încă în lucru. Luca Niculescu anunță că pensionarii cu venituri mici vor fi o prioritate în programul viitorului Guvern, iar discuțiile privind legea salarizării unitare vor fi reluate. Premierul desemnat […]
Luca Niculescu pregătește programul de guvernare. Ce promiuni a făcut acesta
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
12 octombrie 2026
12 octombrie 2026