Rețeta de ardei umpluți cu sos de roșii este cu adevărat delicioasă, ideală pentru a fi servită caldă, alături de o lingură de smântână sau rece, spunându-ți doar că guști.
Această rețetă este foarte ușor de făcut și destul de rapidă, iar cel mai important este că nu trebuie să fii un bucătar experimentat, întrucât va ieși cu siguranță un preparat delicios.
Rețeta de ardei umpluți cu sos de roșii
Pentru această rețetă vei avea nevoie de 1 kg de carne tocată de porc, de 9-10 bucăți de ardei grași, de 160 grame de orez, de 2 cepe, de 1 ou, de ulei dacă carnea nu este suficient de grasă și de sare și piper după gust. Pentru sos vei avea nevoie de 6 lingurițe de făină, de 150 ml de ulei, de 3 căței de usturoi, de 1 linguriță de boia dulce, de 3 lingurițe de pastă de tomate, de 250 ml de bulion, de jumătate de linguriță de zahăr și de 2-3 bucăți de foi de dafin.
Începe prin a tăia și curăța cepele, apoi taie-le cât se poate de mărunt și călește-le în 50-100 ml de ulei, astfel încât să se răcească până la pregătirea ardeilor. Spală și curăță foarte bine ardeii de semințe și taie capacul din jurul cozii. Ceapa și uleiul răcit se pune peste carnea tocată, odată cu orezul spălat și scurs de apă, oul și condimentele.
Se amestecă totul foarte bine, apoi se umplu ardeii pe 3 sferturi, nu plini. Pune-le căpăcelele, apoi așează-i într-o oală pe un pat de varză proaspătă și adaugă apă cât să îi acoperi. Adaugă și sare, apoi pune și un capac pe oală și lasă-i la fiert pentru aproximativ o oră, la un foc mediu.
Cum prepari sosul și servești preparatul?
În acest timp, începe să prepari sosul. Alege o crătiță în care să pui uleiul la încins. Când s-a încins, adaugă și făina și amestecă. Lasă la foc mic să se prăjească puțin făina, până când își schimbă culoarea, apoi adaugă lingurițele de pastă de tomate și puțin din apa în care fierb ardeii.
Adaugă usturoiul tocat sau zdrobit, sosul de roșii, boiaua dulce și zahărul, care se pune pentru a echilibra gustul sosului. Pune și sare după gust, apoi lasă sosul să mai dea odată în clocot și toarnă sosul peste ardei. Lasă-i să fiarbă în acest mpd, fără capac, până când sosul a scăzut.
Dacă aceștia au rămas cu prea multă zeamă de la fierbere, înainte de a pune sosul obținut, scoate surplusul de zeamă cu un polonic. Adaugă apoi sosul preparat și mai adaugă puțină zeamă în care au fiert ardeii, până când ajungi la consistența pe care o dorești. Presară și pătrunjel verde tocat sau mărar la final și îi poți servi fără sau cu smântână, după preferințe.
Mărarul este verdeața ideală la acest preparat, ce nu ar trebui în niciun caz să lipsească. Pot fi serviți și alături de un iaurt gras sau un ardei iute verde.
Rețeta de ardei umpluți cu sos de roșii este ideală pentru o masă copioasă în familie sau pentru un moment de răsfăț cu un preparat mai gustos și deosebit.