Circulă o glumă în mediul electronic. „Dacă PSD trebuie să dispară, unde dispare el?” „În PNL”. Așa sună răspunsul. Și, parafrazând, ne putem întreba ce se întâmplă cu corupții. Dacă ei dispar, unde dispar ei? Răspunsul e că tot în PNL. Iar Nicușor Dan este un bun răspuns în acest sens. El trebuie retras din cursă. Altfel, gluma devine serioasă.
Dana Budeanu a produs o dezvăluire bombă. O înregistrare cu Nicușor Dan. În care acesta face trafic de influență în toată legea. În vremurile binomului, DNA se suia instantaneu cu picoarele pe o asemenea stenogramă. Și transforma înregistrarea în probă. Și mergea cu proba până la condamnarea demnitarului, care și-a permis să facă trafic de influență. De două zile observ că, dincolo de televiziuni și de site-uri, nicio autoritate a statului nu se sesizează. Oare de ce?
Să presupunem că tot ceea ce se vehiculează de ani de zile, legat de modul în care au venit pe lume și au început să dea din aripi salvatorii Bucureștiului și, apoi, salvatorii României, este adevărat. Cu alte cuvinte, să luăm drept bună premiza că USB și apoi USR au fost zămislite în retortele statului subteran. Nășite neoficial de către Florian Coldea. În parteneriat cu multinaționalele. Dacă așa stau lucrurile, atunci rezultă că Nicușor Dan este el însuși produsul statului subteran. Un băiat al acestuia trimis la înaintare. Mai întâi în societatea civilă și apoi în politică. Dacă e așa, atunci mai rezultă un lucru. Și anume că statul subteran este astăzi suficient de puternic pentru a-i construi aceluiași Nicușor Dan o platformă de lansare politică. Cum ar fi Primăria Generală a Capitalei, în fruntea căreia acesta transpiră să ajungă. Și mai putem trage o concluzie. Legată tot de puterea statului suteran. Acesta este capabil să-și protejeze oamenii, indiferent ce fapte săvârșesc aceștia. Iar astfel se explică de ce nicio anchetă nu a fost declanșată împotriva lui Nicușor Dan, după distribuirea înregistrăriii și după ce, culmea, acesta a recunoscut că este vocea lui. Și că, într-adevăr, a făcut o intervenție pentru a proteja un individ corupt. Și a făcut-o nu ca omul de pe stradă. Ci în calitatea sa de demnitar al statului român.
Dar cred că am mai putea trage o concluzie, fără sentimentul că exagerăm. Păi candidatul cui este Nicușor Dan? E adevărat că acesta a decis să joace piesa pentru Primăria Generală a Capitalei ca și cum ar fi o persoană independentă. Numai că este susținut de două partide. De PNL. Și de USR. Nicușor Dan a acceptat susținerea acestora. Deci cele două partide merg la pachet cu Nicușor Dan. Chiar dacă de acum s-a dovedit în mod indubitabil că acesta se face vinovat de trafic de influență. Deci este un individ corupt. Înseamnă că PNL și USR susțin și promovează corupția. Chiar dacă reprezentanții celor două partide fac afirmații contrare.
Situația este atât de evidentă, încât mă gândesc că PNL și USR nu au nici cea mai mică șansă să iasă cu fața curată din această mizerie, altfel decât retrăgându-l pur și simplu din cursă pe Nicușor Dan. Declarând public că
îi retrag orice susținere politică. Partea amuzantă este că, dacă se va întâmpla acest lucru, din joben iese Petrov. Alias Traian Băsescu. Care ar rămâne astfel singurul candidat din cursa pentru Primăria Generală a Capitalei ce ar putea fi susținut de electoratul celor două partide. În ciuda faptului că este tatăl și bunicul corupților din România.