O româncă de 18 ani a căzut pradă unui proxenet român, în Suedia. Bărbatul a ținut-o prizonieră pe fată, și a ținut-o ca sclavă sexuală într-un container, unde a violat-o sadic și a torturat-o luni în șir.
M . Ceortan este bărbatul acuzat că violat-o și a torturat-o pe fată, pe care a tăiat-o cu cuțitul, a bătut-o și legat-o cu un cablu și a abuzat-o sexual cu o sticlă. Potrivit anchetei poliției, bărbatul ar fi proxenet la Göteborg și planul său era să o vândă mai departe vândă pe tânăra româncă drept prostituată.
Cetățeanul român, în vârstă de 37 de ani a declarat că este în Suedia din 2014, însă abia din 2018 este înregistrat cu permis de ședere, potrivit documentelor judiciare. Ceortan a susținut chiar că lucrează în construcții și pescuit, dar nu cu forme legale.
Câteva luni mai târziu, în septembrie 2019, Ceortan a adus o tânără româncă de 18 ani în Suedia. El a abordatat-o pe fată pe Facebook și a păcălit-o să creadă că o viață bună o așteaptă dacă va ajunge la Göteborg la el.
WC-ul „decorat“ ca dormitor
Numai că visul prezentat frumos s-a transformat în coșmar. Când fata a venit în Suedia, Ceortan a încuiat-o într-o rulotă furată și mai apoi într-un container de locuit din portul Goteborg, unde a intrat să locuiască ilegal împreună cu câțiva dintre membrii familiei sale care cerșeau și se prostituau.
De altfel, potrivit declarațiilor tinerei, Ceortan îi spunea în repetate rânduri fetei că are de ales între a se prostitua sau a muri. El i-a mai mărturisit că are mai multe fete din România aduse în Suedia pe care le exploatează sexual. Bărbatul a fost de altfel legitimat în repetate de rânduri de polițiști pe o stradă cunoscută ca zonă de practicare prostituției.
Tânăra în cauză a fost ținută prizonieră într-o toaletă pentru persoane cu handicap, care era decorată ca „dormitor”. În același timp, ea a fost forțată să facă treburile casnice fiind continuu exploatată sexual. Coșmarul fetei s-a încheiat când un vecin din zonă a auzit țipete și a primit vești despre abuzurile la care tânăra era supusă și a alertat forțele de ordine.
Abuzată sexual cu o sticlă de Fanta
Tânăra româncă, care a spus că este de etnie rromă, a explicat apoi polițiștilor că Ceortan a amenințat-o că o va omorî cu o șurubelniță, dacă nu își introduce în vagin o sticlă Fanta de 1,5 litri „în următoarele 10 secunde“. Tatăl lui Ceortan trebuie să fi auzit fata urlând, apoi i-a spus fiului său să nu o omoare acolo și „cel puțin nu în fața mea”. Ulterior, oamenii legii au identificat pe capacul sticlei urme de sânge cu ADN-ul fetei.
Fata a fost supusă constant maltratării cu pumnul și a fost torturată cu o șurubelniță și un cuțit. De asemenea, Ceortan a folosit un cablu pentru a o biciui. El a forțat-o, de asemenea, să mănânce mâncare direct de pe podeaua WC-ului, după cum se arată în rechizitoriul instanței, citat de publicația samnytt.se.
Se apără cu „etnia“
Ceortan s-a apărat în fața magistraților de la curtea raională spunând că este „țigan” și că oamenii din acest grup etnic „pot folosi un pic de cuvinte urâte și să țipa puțin așa”.
Potrivit Poliției Române, Ceortan este cunoscut de poliție cu antecendente, el fiind cercetat în România, printre altele, pentru jaf și furt.
La sfârșitul lunii martie, Curtea de district Gothenburg a emis hotărârea împotriva lui Ceortan. El a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru viol brutal, trafic de persoane, amenințări ilegale, abuz și intimidare. El va plăti, de asemenea, 270.000 de SEK cu titlul de daune fetei. În plus, după executarea pedepsei, el va fi expulzat din Suedia și va avea interdicție de intrare în țară. Ceortan neagă faptele și a atacat condamnarea la Înalta Curte.