Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat luni, 15 decembrie, o hotărâre definitivă prin care condamnă România și anulează, în esență, o sancțiune disciplinară aplicată de Consiliul Superior al Magistraturii fostului judecător Cristi Dănileț. Decizia Marii Camere, luată la limită (zece voturi la șapte) obligă statul român să accepte că a încălcat libertatea de exprimare a unui magistrat sancționat pentru activitatea sa pe rețelele sociale.
Hotărârea intervine într-un moment în care justiția română este deja supusă unei presiuni publice fără precedent, alimentată de campanii mediatice, poziționări activiste ale unor magistrați și conflicte deschise în interiorul sistemului. În acest context, decizia CEDO validează discursul public al unui judecător care a ales să își exercite opiniile politizate în afara cadrului de rezervă impus funcției.
CEDO rescrie regulile pentru magistrați
Prin această decizie, instanța de la Strasbourg consideră excesivă sancțiunea aplicată de CSM (reducerea salariului cu 5% timp de două luni) pentru două postări pe Facebook. Este ignorat, în mod deliberat, rolul constituțional al CSM de garant al independenței și credibilității justiției, precum și obligația magistraților de a evita implicarea publică ce poate afecta încrederea în imparțialitatea sistemului.
CEDO afirmă că judecătorii pot interveni public atunci când statul de drept ar fi „grav amenințat”, fără a stabili însă criterii clare, verificabile, care să delimiteze opinia civică de activismul personal. În acest mod, decizia creează un precedent periculos: orice magistrat poate invoca o presupusă criză democratică pentru a-și justifica ieșirile publice, fără consecințe disciplinare reale.
Mai mult, Curtea minimalizează impactul mesajelor publicate de Cristi Dănileț asupra percepției publice privind imparțialitatea sa, deși chiar instanțele naționale au constatat că acestea depășeau limitele acceptabile pentru un judecător în funcție. Practic, evaluarea autorităților române este substituită cu una externă, făcută fără contact direct cu realitățile și tensiunile interne ale sistemului judiciar.
În urma acestei hotărâri, România este obligată să plătească suma de 9.705,44 euro reprezentând cheltuieli de judecată, într-un dosar în care sancțiunea inițială a fost una simbolică și moderată. Statul român este astfel penalizat financiar pentru încercarea de a impune standarde minime de conduită magistraților săi.
Cazul a ajuns la Strasbourg după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut decizia CSM. Deși, în februarie 2024, o primă hotărâre CEDO îi fusese favorabilă lui Dănileț, Guvernul României a ales să conteste soluția, considerând că este vorba despre o chestiune de principiu privind disciplina și neutralitatea în magistratură. Demersul a fost respins.
Decizia Marii Camere este definitivă și consfințește o nouă pierdere pentru România, într-un dosar care slăbește autoritatea instituțiilor interne și transmite un semnal discutabil privind limitele de comportament public ale magistraților.
o bășină?