România plătește, dar nimeni nu răspunde. Cine a negociat contractul Petrom cu OMV?

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Au trecut luni de zile, iar România a ajuns deja în luna august fără să fie constituită vreo comisie de anchetă care să lămurească cine a negociat și cine a încheiat contractul de privatizare a Petrom cu acele clauze favorabile OMV. În tot acest timp, statul român continuă să se confrunte cu obligații financiare uriașe, iar întrebarea esențială rămâne fără răspuns: cine își asumă responsabilitatea pentru acest contract și pentru consecințele sale?

Nu a răspuns nimeni pentru prevederile considerate de-a lungul timpului păguboase pentru stat și pentru modul în care au fost negociate obligațiile privind costurile istorice de mediu. Nu există, până în prezent, o asumare clară a responsabilității pentru deciziile luate la privatizarea Petrom.

Așteptarea publică este ca președintele României, premierul și instituțiile abilitate ale statului să clarifice situația și să stabilească dacă au existat decizii care au prejudiciat interesul public.

Pentru români, miza este una concretă: banii pe care statul îi plătește provin, în cele din urmă, din taxe și impozite. Iar atunci când obligațiile financiare ajung la sute de milioane sau chiar miliarde de lei, contribuabilii sunt cei care suportă consecințele unor decizii luate cu ani în urmă.

Este nevoie de o anchetă care să arate cine a negociat contractul, cine a acceptat clauzele și dacă statul român a obținut condiții corecte în momentul privatizării.

România, obligată să plătească peste 31 de milioane de euro către OMV

În paralel cu aceste întrebări, amintim cum România a pierdut recent la Curtea de Apel din Paris un demers prin care Ministerul Mediului încerca să anuleze o hotărâre arbitrală din 2022.

Tribunalul Arbitral al Camerei de Comerț Internaționale de la Paris decisese ca Ministerul Mediului să plătească OMV AG 155,5 milioane de lei, adică peste 31 de milioane de euro, reprezentând costuri istorice de mediu asumate de stat la privatizarea Petrom din 2004, dar neachitate. La această sumă se adaugă dobânzi și costuri de arbitraj.

Procedura de arbitraj fusese inițiată de OMV AG în 2020.

Ministerul Mediului a susținut în fața instanței că plata ar putea reprezenta un ajutor de stat ilegal, contrar legislației europene. Comisia Europeană a transmis, la rândul său, observații scrise în cadrul procesului.

OMV a respins argumentul și a susținut că mecanismul de compensare era prevăzut în contractul de privatizare și că statul român efectuase și anterior plăți în baza aceleiași obligații.

Curtea de Apel din Paris a respins însă cererea României de anulare a hotărârii arbitrale.

Statul a încercat ani la rând să evite plata

România a atacat hotărârea arbitrală în octombrie 2022, iar în august 2023 Ministerul Mediului a sesizat Comisia Europeană, susținând că decizia arbitrală ar încălca normele UE privind ajutorul de stat.

În februarie 2024, ministerul a transmis Bruxelles-ului și o pre-notificare pentru ca Executivul european să analizeze compatibilitatea mecanismului cu regulile pieței interne.

Ulterior, România a cerut suspendarea procesului de la Paris până la o eventuală decizie a Comisiei Europene. Solicitarea a fost respinsă după ce Bruxelles-ul a precizat instanței că România nu efectuase o notificare oficială de ajutor de stat.

În decembrie anul trecut, Guvernul a anunțat un acord cu OMV Petrom care prevede, printre altele, asumarea de către companie a costurilor privind poluarea istorică de dinaintea privatizării.

Datoriile existente ale statului, estimate la peste 1 miliard de lei, urmau să fie eșalonate pe patru ani, în timp ce OMV Petrom ar fi renunțat la dobânzile suplimentare.

Compania a transmis că, în baza acordului, obligațiile istorice de mediu și de abandonare prevăzute în contractul de privatizare, estimate la aproximativ 600 de milioane de euro pe termen lung, ar urma să fie suportate de OMV Petrom.

Dar acordul actual nu șterge întrebarea privind trecutul.

Cine a semnat contractul? Cine a negociat clauzele? Cine a decis că statul român trebuie să suporte aceste costuri? Și cine răspunde dacă România a acceptat condiții dezavantajoase?

Acestea sunt întrebările la care românii așteaptă răspunsuri.

Pentru că nu este suficient ca statul să plătească și să încheie noi acorduri. Este nevoie de o anchetă care să stabilească responsabilitățile și să arate cum s-a ajuns la situația în care consecințele unor decizii luate în urmă cu peste două decenii sunt suportate în continuare de contribuabili.

Românii așteaptă ca instituțiile statului să investigheze aceste decizii și să stabilească eventualele răspunderi. Nu doar cine plătește trebuie să fie cunoscut, ci și cine a decis.