În contextul tensiunilor tot mai grave din Iran, Ministerul Afacerilor Externe a ridicat alerta de călătorie la nivel maxim și le cere cetățenilor români să părăsească imediat țara. Ministra de Externe, Oana Țoiu, a explicat public care sunt opțiunile reale de evacuare, ce face România pentru protejarea cetățenilor și cât de ridicat este riscul de securitate în acest moment.
Evacuarea românilor din Iran! Opțiunile date de ministrul Oana Țoiu
Întrebată care este cea mai sigură soluție pentru scoaterea românilor din Iran, ministra Oana Țoiu a explicat că, în prezent, varianta aeriană este cea mai bună, însă are limitări clare.
„În acest moment, calea cea mai bună este cea aeriană. În același timp, vorbim de un număr limitat de zboruri pentru care a existat o cerere foarte mare într-un moment foarte scurt, deci este improbabil să mai fie disponibile multe bilete de avion. Noi am prioritizat accesul familiilor cu copiii mici”, a declarat ministra.
Ea a precizat că România este pregătită să acorde sprijin și pentru evacuarea pe cale terestră, dacă cetățenii aleg această opțiune. În acest sens, MAE colaborează cu ambasadele române din statele din regiune.
„Ne-am asigurat și de sprijinul acestora pentru a asigura acces rapid ai cetățenilor români dacă se decid să aleagă calea terestră, pentru că este nevoie de asistență consulară nu doar în interiorul Iranului, ci și în țările din regiune prin care pot tranzita”, a explicat Țoiu.
Ministra de Externe a subliniat că România nu acționează singură, ci în coordonare cu partenerii europeni.
„Există o coordonare la nivelul Uniunii Europene, există coordonare în Iran între ambasadorii țărilor membre ale Uniunii Europene și în legătură cu misiunea Uniunii Europene în Iran”, a afirmat ea.
În Iran se află, potrivit estimărilor oficiale, aproximativ 400 de cetățeni români. Chiar și în condițiile în care accesul la internet a fost restricționat, autoritățile române au menținut legătura cu aceștia.
„Avem o comunitate mică în Iran, în estimările misiunii sunt în jur de 400 de persoane și este o comunitate cu care se păstrează contactul constant. Ambasada și oficiul consular au asigurat inclusiv transmiterea unor mesaje acasă”, a spus ministra.
Situația din Iran
Oana Țoiu a descris situația din Iran drept una extrem de instabilă, în contextul protestelor violente și al represiunii autorităților.
„În acest moment situația este volatilă, sunt confirmate morți ale protestatarilor, numerele, însă, sunt raportate diferit de presă și de autorități și nu există o certitudine privind numărul persoanelor care au fost omorâte”, a precizat ea.
Din acest motiv, MAE a ridicat alerta de călătorie la nivelul maxim.
„Cu siguranță, în acest moment există un risc extrem de ridicat. De aceea, noi am ridicat alerta la 9/9, ceea ce înseamnă că îndemnăm cetățenii să părăsească Iranul și să evite orice călătorie neesențială”, a adăugat ministra.
Personal diplomatic retras parțial și apel ferm al MAE
O parte din personalul non-esențial al misiunii României din Iran, în special familiile cu copii, a început deja să revină în țară. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a transmis un apel ferm către toți românii aflați în Iran.
„MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români aflaţi în Republica Islamică Iran să părăsească această ţară imediat, pe orice rută sigură existentă. Din informațiile de la acest moment, există încă zboruri disponibile”, se arată în comunicatul oficial.
Autoritățile române avertizează că situația se poate agrava rapid, inclusiv în contextul unor posibile acțiuni militare în regiune, și insistă ca cetățenii români să nu ignore avertismentele și să contacteze de urgență Ambasada României la Teheran.
o tamta desavarsita