Prima pagină » National » Românii pot primi noi ajutoare. Ce presupune programul ConstructPlus și cine e beneficiar

Românii pot primi noi ajutoare. Ce presupune programul ConstructPlus și cine e beneficiar

08 apr. 2024, 14:00,
în National

IMM-urile și companiile mari pot solicita granturi nerambursabile prin programul ConstructPlus timp de o lună, de azi, 8 aprilie 2024, până pe data de 8 mai 2024.

De azi, 8 aprilie 2024, până pe 8 mai 2024, IMM-urile și companiile mari pot solicita granturi nerambursabile pentru a dezvolta și extinde capacitățile de producție în domeniul materialelor de construcție.

Ajutorul de stat regional nerambursabil poate ajunge până la 50 de milioane de euro sau maxim 75% din costurile eligibile ale proiectului, conform regulilor stabilite în Harta Regională aprobată de Comisia Europeană, menționată în HG nr. 311/2022, cu actualizările ulterioare.

IMM-urile și companiile mari pot solicita granturi nerambursabile prin programul ConstructPlus

Fondurile alocate programului ConstructPlus pentru acest an se ridică la suma de 149 milioane de euro în echivalent lei. Pentru evaluarea cererilor de finanțare și a documentației aferente, se va ține cont de situațiile financiare din perioada 2020-2022. Obligația de a prezenta situațiile financiare nu se aplică companiilor nou-înființate, conform definiției din articolul 3, punctul 19 al O.U.G. nr. 8/2023.

Aplicațiile pentru finanțare, însoțite de documentele necesare, trebuie trimise de către solicitanti la Registratura MEAT, situată pe Calea Victoriei nr. 152, Sector 1, București. Pe plic este obligatoriu să se menționeze: Direcția Politici Industriale și Finanțări pentru Industrie – O.U.G. nr. 68/2023.

„#MEAT dă start înscrierilor în cadrul programului #ConstructPLUS! Mai exact, începând de astăzi și până miercuri, 8 mai, IMM-urile și întreprinderile mari vor putea aplica pentru obținerea de granturi nerambursabile, în scopul înființării și/sau dezvoltării capacităților de producție pentru materiale de construcție”, a anunțat, luni, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) prin intermediul rețelelor sociale.

Sesiunea de depunere a cererilor va fi activă pentru 30 de zile

Sesiunea de depunere a cererilor va fi activă pentru o perioadă de 30 de zile, până la data de miercuri, 8 mai 2024.

Pentru a verifica eligibilitatea și a evalua dosarul cererii de finanțare, solicitanții trebuie să trimită situațiile financiare anuale aprobate pentru anii 2020-2022. Excepție fac firmele recent înființate, care nu sunt obligate să furnizeze aceste documente.

Documentația necesară va include:

informații despre active, datorii, capitaluri proprii, contul de profit și pierdere;
date informative, precum și situația activelor imobilizate;
Este obligatoriu să se anexeze dovada depunerii acestor documente la ANAF.

În ceea ce privește situațiile financiare ale companiilor în activitate, se va verifica dacă au înregistrat o rentabilitate a cifrei de afaceri superioară valorii 0 în cel puțin unul dintre ultimii trei ani fiscali (2020-2022). Formula de calcul pentru rentabilitate este: 100 x Profit net / Cifra de afaceri. În plus, va fi analizat dacă aceste companii au înregistrat capitaluri proprii pozitive la încheierea ultimului exercițiu financiar (2022).

Bugetul.ro
Colosul industriei românești trece la concedieri colective, după ce în 2024 a mărit salariile cu 40%. Sute de angajați sunt vizați de restructurare
redactia.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit un fotbalist de la FCSB. Echipa lui Becali a făcut anunțul trist
Bugetul.ro
Satul miliardarilor din România unde se trăiește ca-n Monte Carlo. Cei mai mulți dintre locuitorii de aici au averi impresionante și vile de milioane
a1.ro
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a luat bonusul
Playtech.ro
Ce nu au voie părinţii să ducă la şcoală de 1 şi 8 Martie. Este interzis să ofere aşa ceva profesoarelor sau învăţătoarelor
observatornews.ro
Rezultate LOTO 6/49 duminică 2 martie 2025, ora 18:50. Numerele câştigătoare la loto azi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Terorismul, susținut pe față din Rusia. Ce se pune la cale în Europa
realitatea.net
Cel mai murdar oraș din România. Localnicii se plâng de gunoaie necolectate și de o infrastructură de salubrizare jalnică
SportpeSurse
CUTREMUR în Superliga! Jucătorul lui FCSB, de doar 19 ani, a murit!
Playtech.ro
Până când trebuie purtat mărțișorul ca să îți aducă noroc tot anul. Tradiția spune clar când trebuie să îl dai jos
Dailybusiness.ro
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
RomaniaTV
Se da a 13-a pensie, decizie oficială a Guvernului. Banii intră pe card de Paşte 2025
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Andreea Raicu, imagine BOMBĂ cu burtica de gravidă, la 47 de ani: Luna… a șasea
redactia.ro
Ce suspectează fiicele lui Gene Hackman că s-a întamplat în cazul morții marelui actor
ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`