Prima pagină » Stiri si curiozitati » Rugăciune către Sfântul Mina: De mare ajutor pentru cei păgubiți

Rugăciune către Sfântul Mina: De mare ajutor pentru cei păgubiți

18 aug. 2021, 16:13,
în Stiri si curiozitati

Rugăciune către Sfântul Mina este una dintre cele mai puternice rugăciuni către cel considerat protectorul casei şi al celor păgubiţi.

Sfântul Mina este sărbătorit de credincioşi pe 11 noiembrie, iar persoanele care s-au închinat la moaștele acestuia au primit ajutorul dorit după ce au rostit această rugăciune.

În tradiția populară, se consideră că de ziua Sfântulului Mina, cei păgubiți îi cer ajutorul la prinderea tâlharilor. Totuși, această zi este re4spectată chiar și de hoți, care obișnuiesc să ceară ajutor sfântului să n ufie prinși.

icoană cu Sfântul Mina

În plus, Sfântului Mina i se roagă și cei care vor să îndepărteze gândurile și faptele rele ale dușmanilor.

Pe 11 noiembrie, când este sărăbătorit Sfântul Mina, femeile merg la biserică pentru a duce lumânări pe care le lipesc la sfeșnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Potrivit traditiei, se crede că astfel Sfântul Mina le va ajuta să schimbe gândurile dulmanilor.

Tot în această datăm fetele care vor să se mărite duc lumănârile la bisefică și le lipesc la sfeșnice cu capătul pe care de obicei îl aprind pentru a întoarce inimile celor doriți către ele.

icoană cu Sfântul Mina

Cine a fost Sfântul Mina

Sfântul Mina s-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor. El a trăit în timpul împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian și a rămas orfan pe când era copil, tatăl său murind când avea 11 ani, iar mama sa la doar trei ani după acesta.

Sfântul Mina a intrat în armata imperială, însă când Diocleţian a emis primul edict de persecutare a creştinilor, a fost nevoit să se retragă în deşert, dedicându-se vieţii ascetice.

Prezent în Cotyaeum la celebrarea unei sărbatori păgâne, Sfântul Mina s-a declarat creștin, motiv penbtru care a fost dus de soldaţi în fața prefectului Pyrrhus. Deoarece a refuzat să se lepede de credinţa în Hristos, i s-a tăiat capul.

icoană cu Sfântul Mina

Rugăciune către Sfântul Mina: Cum se rostește rugăciunea

Rugăciune către Sfântul Mina este degrabă ajutătoare și trebuie rostită astfel:

„Preasfinte şi întru tot lăudat Mare Mucenic Mina, de minuni făcătorule, primeşte această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor cu lacrimi fierbinţi ma rog ţie. Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia şi ticăloşia mea, vezi bubele şi rănile trupului şi sufletului meu!

Mă rog ţie, Sfinte Mina, grăbeşte-te a mă ajuta cu neincetatele şi sfintele tale rugăciuni. Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea, că ştiu, Sfinte al lui Dumnezeu, că ai pătimit munci grele şi chinuri înfricoşătoare pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinte astazi vietuiesti luminat si ai aflat dar de Dumnezeu.

icoană cu Sfântul Mina

Fiindcă ne-am încredințat ca și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfânta biserica ta și cu credință ți s-a rugat nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine să alerg la ajutorul tău, să cred că la orice facere de bine ești gata ajutător şi grabnic folositor. Şi eu acum, fiind scârbit şi în pagubă, alerg către tine cu credinţă şi cu lacrimi, îngenunchind, mă rog ţie, Sfinte şi Mare Mucenic Mina, ca să te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine păgubaşul şi scârbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.

Roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întru tot lăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și in vecii vecilor. Amin.”

Bugetul.ro
Tăcutul patron de la Arabesque, marele magazin de materiale de construcții din România. Afacerile l-au transformat într-unul dintre cei mai bogați oameni din Galați
redactia.ro
Trump și Putin, discutie decisivă despre războiul din Ucraina. Când va avea loc și ce se va negocia direct
Bugetul.ro
Județele groazei din România. Oamenii rămân pe drumuri din cauza concedierilor masive făcute de companiile care funcționează în aceste zone ale țării
a1.ro
La ce schimbare de look a apelat Gabriela Cristea, după retragerea de la Mireasa - Capriciile Iubirii. Cum arată acum vedeta
Playtech.ro
Momentul în care a izbucnit incendiul în clubul din Macedonia de Nord. Artificiile au aprins totul în câteva secunde VIDEO
observatornews.ro
Noul truc prin care poţi economisi 1.000 de lei la asigurările RCA şi CASCO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Vreme de coșmar în România. Fenomenele care se întind peste țară
realitatea.net
Ce să faci când îţi rămâne un os de peşte în gât. Soluții care te pot scoate din încurcătură
SportpeSurse
Pentru că l-a susținut pe Călin Georgescu, Anca Alexandrescu plătește prețul suprem. Ce a pățit în toiul nopții prezentatoarea TV
Playtech.ro
Trucul folosit de supermarketuri pentru a menţine fructele şi legumele proaspete mai mult timp. Acasă se strică imediat
Dailybusiness.ro
Taxa de vacanță revine pentru români: Se va plăti din 18 aprilie 2025
RomaniaTV
Despărțire BOMBĂ în showbiz! Iulia Albu și Mike s-au despărțit! Au fost împreună 8 ani. De ce i-a dat vedeta papucii iubitului ei
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
redactia.ro
Dana Budeanu i-a distrus pe Călin și Cristela Georgescu. "V-ați folosit de Biserică ca ultimele scursuri"
ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`