Prima pagină » WoW! » Religie » Rugaciunea care se spune astazi, 19 noiembrie
Rugaciunea care se spune astazi, 19 noiembrie

Rugaciunea care se spune astazi, 19 noiembrie

19 nov. 2019, 11:13,
în WoW!

Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cel mai iubiți părinți care au trăit la Muntele Athos. Starețul Paisie, după numele său de mirean Arsenie Eznepidis, s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924, de ziua adormirii Sfintei și Dreptei Ana, din părinți evlavioși. Tatăl său se numea Prodromos și era conducătorul locuitorilor Farasei.

Rugăciunea pentru lume a Cuviosului Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul este poate cel mai îndrăgit preot care a trpit la Muntele Athos și credincioși din toată lumea vin încă să se roage în locurile în care el a trăit și a suferit. Se spune că el a făcut numeroase minuni după trecerea sa în neființă și chiar în ziua de astăzi îi ajută foarte mult pe cei care se roagă lui.

Rugăciunea care urmează este una dintre cele mai puternice rugăciuni din lume și este bine să o rostim zilnic, în liniște și cu multă evlavie. Ajutorul Cuviosului Paisie nu va întârzia să apară.

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.

Rugaciunea care se spune astazi, 19 noiembrie

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.

Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.

Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.

Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.

Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.

Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
redactia.ro
Ce cadou îi pregătește Vladimir Putin lui Donald Trump pentru toată concesiile pe care SUA le face pentru Rusia
Bugetul.ro
Cardurile românilor, alimentate cu 375 de lei. Guvernul a decis ca pensiile acestor seniori să fie majorate cu o sumă considerabilă în perioada următoare
a1.ro
EXCLUSIV| Giulia și Vlad Huidu, unul dintre cuplurile finaliste Power Couple, sezonul 2. Cum le-a schimbat show-ul căsnicia
Playtech.ro
Dumnezeule! Cum a apărut Mama Geta la maternitate pentru a-şi cunoaşte nepoata. Culiță Sterp a şi filmat-o
observatornews.ro
Cum arată viaţa unui dependent de jocuri de noroc. Iancu Guda: "Sunt tragedii, familii destrămate"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Ziua cea mai neagră din istoria României. Amenințări și presiuni enorme ale rușilor
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
Discuția secretă dintre Ion Iliescu și Ion Țiriac, devoalată de miliardarul român. Propunerea fostului președinte al României a fost refuzată pe loc
Playtech.ro
Casa Maură, clădirea unică din București. Mulți cred că a fost templu masonic, povestea ei este fascinantă
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Bombă în showbiz! Botezatu și-a făcut iubită cu 40 de ani mai mică decât el. Nicolle e model și are 18 ani: Am educat-o bine
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 martie 2025
05 martie 2025