Prima pagină » International » Rusia acuză țările care nu primesc turiști ruși că au conduceri incompetente
Rusia acuză țările care nu primesc turiști ruși că au conduceri incompetente

Rusia acuză țările care nu primesc turiști ruși că au conduceri incompetente

09 aug. 2022, 23:42,
în International

Kremlinul a criticat marţi măsurile „ostile” luate împotriva cetăţenilor ruşi în unele ţări europene, precum restrângerea accesului acestora la castelul Vincennes în Franţa, unde două femei din Rusia nu au putut intra şi le-a cerut acestor ţări să dea dovadă de ”raţiune”, relatează AFP.

Accesul în castelul Vincennes din apropiere de Paris, unde sunt păstrate şi arhive ale Ministerului francez al Apărării, a fost restrâns pentru vizitatorii ruşi, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Dmitri Peskov: „Mai multe dintre aceste ţări sunt ghidate de ostilitatea lor până la inconştienţă”

Întrebat despre această măsură, precum şi despre apelurile din Finlanda de sistare a emiterii vizelor turistice pentru cetăţenii ruşi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a îndemnat aceste ţări „să-şi revină în fire”, potrivit Agerpres.ro.

„Aceste declaraţii vin din partea unor ţări pe care noi le-am desemnat drept inamicale (…) Mai multe dintre aceste ţări sunt ghidate de ostilitatea lor până la inconştienţă”, a spus Peskov adresându-se presei.

„Cred că, odată cu timpul, raţiunea va prevala din nou şi aceia care fac astfel de declaraţii îşi vor reveni în fire”, a adăugat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin.

Accesul a două femei din Rusia a fost refuzat la un castel

Ministerul francez al Apărării a confirmat luni pentru AFP că a restrâns accesul cetăţenilor ruşi la Castelul Vincennes după agresiunea rusă contra Ucrainei, dar pot fi totuşi făcute ”cereri legate de exercitarea profesiei de jurnalist”.

Confirmarea a venit după ce la sfârşitul lunii iulie accesul a două femei din Rusia a fost refuzat în acest castel unde se află şi unul dintre centrele Serviciului Istoric al Apărării (SHD).

În acest timp, în Finlanda, partidul conservator din opoziţie a cerut sistarea emiterii de vize turistice pentru cetăţenii ruşi, după ce a fost observată o creştere a sosirilor turiştilor ruşi în această ţară care urmează să adere la NATO.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 martie 2026
02 martie 2026
Articole similare
Antreprenorii din Iași pot accesa granturi în valoare de până la 300.000 de euro pentru saloane de înfrumusețare, afterschool sau brutărie
02:00
Antreprenorii din Iași pot accesa granturi în valoare de până la 300.000 de euro pentru saloane de înfrumusețare, afterschool sau brutărie
Directorul are șofer personal
02:00
Directorul are șofer personal
Încă un bărbat din Iași a fost arestat pentru că a încălcat ordinul de protecție. Iată ce au decis judecătorii
02:00
Încă un bărbat din Iași a fost arestat pentru că a încălcat ordinul de protecție. Iată ce au decis judecătorii
Sculptorița Ana Maria Negară vorbește despre provocările artistului contemporan: „Persistă o diferențiere de gen care generează neîncredere”
02:00
Sculptorița Ana Maria Negară vorbește despre provocările artistului contemporan: „Persistă o diferențiere de gen care generează neîncredere”
Este unul dintre cei mai buni trompetiști din lume, însă puțini români au auzit de el. Iulian Lupu este din Iași, iar de peste 30 de ani cântă pe cele mai importante scene
02:00
FOTO Este unul dintre cei mai buni trompetiști din lume, însă puțini români au auzit de el. Iulian Lupu este din Iași, iar de peste 30 de ani cântă pe cele mai importante scene
Medalia căsătoriei Principesei Maria de Edinburgh cu Principele Ferdinand poate fi admirată la Muzeul Mitropolitan din Iași
02:00
FOTO Medalia căsătoriei Principesei Maria de Edinburgh cu Principele Ferdinand poate fi admirată la Muzeul Mitropolitan din Iași
Așa fac dezvoltatorii milioanele de euro! Manevra cu blocul de apartamente mascat în hotel și spații de birouri a fost acceptată de primărie! Afaceristul Silviu Ețcu poate începe lucrările
02:00
FOTO Așa fac dezvoltatorii milioanele de euro! Manevra cu blocul de apartamente mascat în hotel și spații de birouri a fost acceptată de primărie! Afaceristul Silviu Ețcu poate începe lucrările
Sute de juriști ieșeni visează la admiterea în Barou în 2026! Cei care se vor înscrie la concurs sunt nevoiți să scoată din buzunar 2.800 de lei
02:00
FOTO Sute de juriști ieșeni visează la admiterea în Barou în 2026! Cei care se vor înscrie la concurs sunt nevoiți să scoată din buzunar 2.800 de lei
Descoperire teribilă făcută de polițiștii locali din Iași, la ora 3 noaptea! Agenții au găsit o mașină distrusă în fața Bazarului, însă nici urmă de șofer
02:00
FOTO Descoperire teribilă făcută de polițiștii locali din Iași, la ora 3 noaptea! Agenții au găsit o mașină distrusă în fața Bazarului, însă nici urmă de șofer
Subvențiile APIA care au intrat în conturile fermierilor din Iași în ultima săptămână. Continuă plățile până la finalul lunii
02:00
Subvențiile APIA care au intrat în conturile fermierilor din Iași în ultima săptămână. Continuă plățile până la finalul lunii