Prima pagină » Economic Local » S-a deschis sesiunea de depunere a proiectelor în Schema de energie. Bugetul AFIR este de 265 de milioane de euro
S-a deschis sesiunea de depunere a proiectelor în Schema de energie. Bugetul AFIR este de 265 de milioane de euro

S-a deschis sesiunea de depunere a proiectelor în Schema de energie. Bugetul AFIR este de 265 de milioane de euro

17 iun. 2026, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

AFIR a deschis sesiunea de depunere a proiectelor în Schema de energie. Depunerea cererilor de finanțare se realizează online, pe site-ul www.afir.ro, în perioada 17 iunie – 14 august 2026. Bugetul alocat pentru această schemă de finanțare este de 265 de milioane de euro, dedicat investițiilor în producerea de energie electrică din surse solare, cu sau fără stocare.

Fermierii din Iași au noi oportunități de finanțare în domeniul energetic. Aceștia pot depune proiecte pentru obținerea unor finanțări cu fonduri europene.

O nouă sesiune de depunere a proiectelor în Schema de energie a fost deschisă de AFIR

Ieșenii pot depune proiecte pentru investiții în producerea energiei electrice din surse regenerabile pentru exploatații agricole și pentru unități de procesare. Potrivit reprezentanților Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), bugetul alocat pentru această sesiune de finanțare a fost majorat. Astfel, fermierii din toată țara au la dispoziție 265 de milioane de euro. De asemenea, pentru apelul din acest an a fost eliminată componenta eoliană din cauza scăderii interesului solicitanților pentru acest tip de tehnologie aplicat în sectorul agroindustrial. Depunerea cererilor de finanțare se realizează online, pe site-ul www.afir.ro, în perioada 15 iunie – 14 august 2026. Alocarea financiară este de 265 de milioane de euro, din care: 145 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mici sau egale cu 1 MW; 120 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mari de 1 MW. Finanțarea este 100% nerambursabilă, în limita a: 650.000 de euro/MW pentru capacități instalate mai mici și inclusiv de 1 MW; 550.000 de euro/MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW. În anii precedenți, antreprenorii din Iași au depus proiecte în măsura pentru investiții în energie, mai ales pentru construirea unor parcuri fotovoltaice.

Două scheme de finanțare sunt disponibile, în această perioadă, la AFIR

Beneficiarii eligibili sunt întreprinderile, cooperativele și societățile din sectorul agricol, întreprinderile din sectorul industriei alimentare, organizații/federații de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare.

„Perioada de depunere este insuficientă pentru cei care vor să depună cererile de finanțare. Vom vedea dacă interesul este ridicat”, susține Mircea Ichim, specialist în fonduri europene.

Finanțarea este acordată prin Schema de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Sprijinul financiar aferent Schemei de energie este disponibil prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei – România, iar administratorul Schemei de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

În continuare, programul DR-19, destinat investițiilor neproductive la nivel de fermă, este disponibil ieșenilor care vor să depună cererile de finanțare. Sesiunea de depunere este deschisă până la 30 iunie 2026. De asemenea, AFIR a deschis sesiunea de depunere a proiectelor în Schema de energie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Nicușor Dan analizează scenariul de rezervă pentru formarea Guvernului. Dacă Executivul condus de Adrian Veștea nu primește votul Parlamentului, una dintre variante este un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În timp ce negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat politic tensionat, președintele României, Nicușor Dan, analizează și variante alternative pentru depășirea […]
Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iunie 2026
20 iunie 2026