S-a terminat statul bunăstării în Europa? Dar în România?

Știați că statul bunăstării, statul asistențial, sistemul care ne asigură pensii, sănătate și educație, a fost inventat în urmă cu un secol și jumătate de cancelarul german Otto von Bismarck care spunea „Protecția socială nu este o caritate, ci o obligație a statului față de cetățeni”.  Este ca un vechi ceas elvețian care trebuie reglat: funcționează, dar acum are nevoie de reparații și ajustări.

Polemică despre Statului bunăstării.

Ideea statului bunăstării a fost mult timp în centrul dezbaterilor economice și politice. Ea presupune că statul trebuie să își asume un rol activ în garantarea unui nivel minim de trai pentru cetățeni, prin redistribuirea resurselor și prin furnizarea de servicii publice precum sănătatea, educația și protecția socială. Totuși, acest model nu este lipsit de critici și controverse.

Pe de o parte, susținătorii statului bunăstării argumentează că acesta este esențial pentru menținerea coeziunii sociale, reducerea inegalităților și protecția celor mai vulnerabili membri ai societății. Exemplele Germaniei, Spaniei și României sunt adesea invocate pentru a arăta cum cheltuielile publice susțin aceste obiective.

Pe de altă parte, criticii afirmă că un stat al bunăstării prea generos poate duce la ineficiență economică, descurajarea muncii și o povară fiscală excesivă asupra contribuabililor. Se mai susține că o redistribuire masivă a resurselor poate eroda responsabilitatea individuală și poate genera dependență de ajutoare.

Pentru a înțelege concret amploarea statului bunăstării, putem privi cheltuielile publice în trei domenii esențiale: protecția socială, sănătatea și educația, cu date comparative din trei țări: Germania, Spania și România

Imagina-ți-vă statul bunăstării ca pe un uriaș castel de nisip pe plajă. Germania a construit castelul cu multă grijă, dar valurile demografice și economice îl erodează. Spania are un castel mai mic, dar cu nisip ud, gata să se prăbușească. România… ei bine, România are o schelă de castel făcută cu lingurița, blocat în birocrație, cu copii care se joacă și strigă „povestea merge înainte!”, dar totuși știi că dacă nu pui fundație serioasă, castelul va cădea. Și aici intrăm noi, profesorii, universitățile, cei care pun pietrele solide ale educației, ca să explicăm unui public rămas adesea needucat să nu lăsăm nisipul să se ducă pe val. Căci un popor needucat e ca un castel care se prăbușește… dar cu o generație pregătită, nisipul poate fi consolidat și valurile… domolite.

1. Germania între realitate și ajustări: când generozitatea costă prea mult

Imaginați-vă Germania ca pe un castel de nisip uriaș, construit cu grijă de decenii. Acum, valurile demografice și economice îl erodează. Recent, Friedrich Merz, actualul cancelar german, spunea că Germania nu mai poate susține statul bunăstării așa cum îl știm, cancelarul declarând că statul bunăstării german nu mai este sustenabil pe termen lung. Așa cum sublinia și Otto von Bismarck: „Un stat puternic are grijă de poporul său, dar poporul trebuie să înțeleagă că niciun sistem nu poate funcționa fără disciplină și responsabilitate.”

Această declarație a cancelarului german, Friedrich Merz, făcută în contextul guvernării în coaliție cu social-democrații germani a surprins scena politică europeană. De ce? Merz subliniază că forma actuală a statului bunăstării german nu poate fi susținută pe termen lung pentru că populația îmbătrânește, numărul de imigranți crește și, drept urmare, tot mai mulți oameni primesc beneficii de la stat. Practic, sistemul costă prea mult pentru cât poate susține economia.

Merz spune clar: statul bunăstării nu mai poate fi susținut așa cum este acum altfel nu va mai putea fi susținut financiar. Presiunea asupra finanțelor publice, vine din mai multe direcții:

• Populația îmbătrânește, iar pensiile tot cresc și costă tot mai mult.
• Numărul de imigranți crește, iar și ei primesc beneficii, ceea ce pune presiune pe buget

• Lipsa unei tranziții organizate spre un model mai eficient sau mai puțin centralizat face ca economia să nu mai crească suficientpentru a acoperi toate cheltuielile.

Cifre cheie Germania 2023, sunt sume mari, dar nu suficiente:

• Protecție socială: 19,7% din PIB
• Educație: 4,5% din PIB
• Sănătate: 7,5% din PIB

Ce măsuri propune Merz?

• Ajustări și mai multă responsabilitate fiscală
• Prelungirea vârstei de pensionare la peste 67 de ani
• Renegocierea termenilor contractului social: cetățenii să accepte impozite mai mari sau ajustări pentru a păstra beneficii
• Textual, sensul real al declarației și mesajului lui Merz către populație ne spune că statul bunăstării, așa cum există azi, nu este sustenabil

Germania cheltuiește aproximativ 20% din PIB pe protecție socială, adică pentru pensii și ajutoare. Mai adaugă 4,5% pentru educație și 7,5% pentru sănătate. Aceste elemente fac ca sistemul colectiv de organizare socială să fie nesustenabil financiar. Sunt sume uriașe, dar nici acestea nu mai sunt suficiente pentru a menține sistemul în funcțiune pe termen lung.

Merz nu propune abandonarea statului bunăstării, nu vrea să desființeze statul asistențial ci reformarea acestuia pentru a-l face sustenabil: mai multă responsabilitate, prelungirea termenelor de acces la pensii și la prestații sociale, în Germania vârsta de pensionare fiind de 67 de ani, reguli mai stricte pentru migrație. Merz pregătește terenul pentru o politică migratorie mai restrictivă. Prin critica adusă lui Javier Milei, Merz ne arată că rămâne social-democrat, nu un libertarian extrem. El propune raționalizare și scăderi prosgresive, fără a afecta actualii beneficiari.

Pentru ca statul bunăstării să facă față costurilor crescânde, veniturile trebuie să fie și ele crescânde și, pentru ca veniturile să fie crescânde, în general, economia trebuie să fie și ea pe creștere. De aceea, Friedrich Merz și-a pregătit din nou terenul pentru o rundă de reforme, să spunem, structurale în economia germană, ca cele pe care le-a patronat cancelarul german Gerhard Schröder la începutul secolului XXI.

Practic, în limbaj simplu mesajul decriptat pentru germani este: trebuie să fiți pregătiți pentru schimbări, trebuie să plătiți puțin mai mult sau să așteptați mai mult și să acceptați ajustări ca să păstrăm ceea ce avem.

2. Spania: un model mai modest, dar cu datorii mari, devine vulnerabilă

În Spania, statul cheltuiește puțin mai puțin decât în Germania: 18,5% pentru protecție socială, 4,2% pentru educație și 6,6% pentru sănătate. Pare puțin mai modest, dar aici intervine o problemă mare: datoria publică a Spaniei este foarte mare, 103% din PIB.

Cifre cheie Spania 2023:

• Protecție socială: 18,5% din PIB
• Educație: 4,2% din PIB
• Sănătate: 6,6% din PIB
• Datorie publică: 103% din PIB

Asta înseamnă că, dacă Germania întâmpină probleme, Spania ar putea avea probleme și mai serioase în viitor dacă nu ia măsuri, gata să fie lovită de valurile crizei.

3. România: o realitate utopică și mioritică

Acum să ne uităm la România. Cheltuim aproximativ 15% din PIB pe protecție socială, 2,9% pe educație și 4,2% pe sănătate. Comparativ cu Germania, pare mult mai puțin. Și totuși, dacă în Germania vârsta standard de pensionare este de 67 ani în România oamenii se pensionează chiar și la 48 de ani, adică mult prea devreme pentru un sistem care abia reușește să se mențină, ceea ce este nerealist și nesustenabil. Este ca și cum ai încerca să menții un ceas elvețian cu baterii aproape descărcate: funcționează, dar nu pentru mult timp.

Dacă Germania, cu alocări de 19,7% din PIB pentru protecție socială, consideră că statul bunăstării nu mai poate fi susținut, atunci ceea ce există acum în România (~15% PIB protecție socială, 2,9% educație, 4,2% sănătate) pare o utopie. Această discrepanță evidențiază riscurile pe termen lung pentru stabilitatea fiscală și socială a României.

Putem spune că în România trăim o realitate utopică și mioritică, o poveste spusă pentru supraviețuire, nu pentru progres. Sistemul există, dar nu este pregătit să susțină nevoile reale ale oamenilor în viitor.

Cifre cheie România 2023, alocări procentuale mai mici, presiuni fiscale mari și investiții limitate:

• Protecție socială: 15% din PIB
• Educație: 2,9% din PIB
• Sănătate: 4,2% din PIB
• Datorie publică: 50% din PIB

Provocări:

• Pensionare extra-timpurie, la unele categorii profesionale la 48 de ani
• Sistem fragil, dependent de promisiuni și povești

România ar trebui să învețe din experiența Germaniei pentru a evita colapsul financiar al statului bunăstării. În România reformele statului din ultimul secol au fost permanent abandonate, deficitele gemebe și datoria publică au devenit obeze iar subfinanțarea cronică a educației naște monștri. Un popor needucat este un popor vulnerabil, fără direcție, care mai devreme sau mai târziu va bălti, până când apa pe care stă se va evapora și nămolul va produce mirosuri urâte.

4. Lecția de la Germania pentru România și ce putem face

• Germania ne arată că și un stat bogat, cu alocări generoase, trebuie să facă ajustări pentru a supraviețui.

• România riscă să rămână cu un sistem fragil, fără direcție, cu reforme niciodată încheiate, care depinde mai mult de povești și promisiuni decât de sustenabilitate reală.

Mesajul e clar: dacă vrem ca pensiile, sănătate și educația să funcționeze și în viitor, trebuie să începem reforme și corecte ajustări responsabile, suprimarea rentierilor parazitari, chiar și atunci când e greu să recunoaștem adevărul, înlăturarea privilegiaților și a specialilor, chiar dacă nu sunt partinice și populare. Merz propune prelungirea termenelor de acces la pensii și prestații sociale.

Pentru că aceasta este întrebarea-cheie. Suntem dispuși să sacrificăm bunăstarea populației europene menținând un stat al bunăstării care nu îți dă mai mult? Ceea ce încearcă Friedrich Merz, să spună este să persuadeze populația germană să accepte un model de stat al bunăstării diminuat. Să accepte să plătească mai multe impozite pentru a primi însă mai puțin de la acest stat al bunăstării diminuat. Dar fără să pună sub semnul întrebării statul bunăstării sau, exprimat altfel, ceea ce încearcă Friedrich Merz este să renegocieze termenii acestui contract social, dar fără să pună sub semnul întrebării obiectul acestui contract social, care este statul supradimensionat și greoi.

Acest stat mastodontic îți va cere încă mai mult, dar nu îți va da mai mult, ci chiar mai puțin. Și ceea ce trebuie să faceți, ca buni europeni, este să acceptați totul. De aceea, în acest caz nu avem, în realitate, nimic de celebrat.

5. Reîntoarcerea la educație ca soluție pe termen lung

O parte din soluția României nu este doar fiscală, ci și educațională: reîntoarcerea la Școală. Pentru cei care aspiră să înțeleagă mai profund mecanismele economice și să le aplice în viața de zi cu zi, în industrie, politici publice sau inițiative antreprenoriale și să contribuie la modelarea viitorului Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași oferă programe de studii de licență, master și doctorat, prin care tinerii pot învăța să participe activ la bunul mers din economie și societate, și de renunțare la abandonul școlar.

Aceasta este o șansă concretă de a construi o generație mai responsabilă și pregătită, capabilă să susțină un stat al bunăstării sustenabil.

6. Concluzie: adaptarea este cheia

Germania, Spania și România sunt exemple despre cum investițiile publice pot menține coeziunea socială. Așa cum spunea Robert Schuman: [CITAT – Schuman: „Pacea nu poate fi păstrată cu forța; ea poate fi realizată doar prin înțelegere și solidaritate între națiuni.”]

Dacă statul bunăstării este un ideal european, România încă se află departe de acest model. În timp ce Germania și Spania demonstrează că investițiile publice în protecție socială, sănătate și educație pot susține stabilitatea socială și dezvoltarea pe termen lung, România rămâne prinsă într-un cerc vicios al subfinanțării.

Adevărata polemică nu mai este dacă avem nevoie de un stat al bunăstării, ci de ce România refuză, prin politicile sale bugetare, să construiască unul autentic. După cum sublinia Konrad Adenauer: „Europa unită nu este doar un proiect economic, ci un proiect al valorilor și al responsabilității sociale.”

Statul bunăstării nu este mort, dar trebuie adaptat la realitate. Ajustările nu sunt populare, dar sunt esențiale pentru sustenabilitate: Germania – cheltuieli mari, dar tensiuni datorate îmbătrânirii și imigrației; Spania – alocări ușor mai mici, dar datoria publică ridicată (103% din PIB); România – alocări procentuale mai mici, presiuni fiscale mari și investiții limitate.

Castelul de nisip al statului bunăstării poate rezista, dacă educația, responsabilitatea și reforma fiscală pun pietrele solide. Fără acestea, nisipul se va duce pe valuri, iar promisiunile și poveștile vor rămâne singure… până când urmașii noștri vor învăța din propriile greșeli, așa cum sublinia Jean Monnet: „Nimic nu se va realiza dacă nu se acționează pas cu pas, prin încredere și colaborare.”

Lecția ultimelor guvernări este clară: cheltuielile nesustenabile și amânarea reformelor au slăbit statul bunăstării. România poate să-și croiască un viitor solid doar prin responsabilitate, educație și acțiune concretă. Dacă nu acționăm acum, nisipul va fi luat de valuri, iar promisiunile vor rămâne doar povești.

Prezentare finală – Dan Chirleșan

Varianta medie

Dan Chirleșan (n. 1971) este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în cadrul Departamentului de Finanțe, Monedă și Administrație Publică. Absolvent al secției Finanțe-Bănci (1995), este doctor în științe economice din 2007, cu stagii postdoctorale la Academia Română și burse internaționale la universități de prestigiu din Europa, America Latină, Asia și Africa.

Cu o experiență de peste trei decenii în învățământul superior, predă cursuri precum „Monedă și credit” și „Principii și operațiuni bancare”, fiind totodată implicat în cercetare, proiecte europene și dezvoltare academică. A participat la numeroase proiecte educaționale și de cercetare finanțate național și internațional (CNCSIS, CNFIS, Soros, Leonardo da Vinci, Jean Monnet, Phare, PN II, CeEx, fonduri structurale etc.).

În paralel cu activitatea universitară, este un promotor activ al educației financiare în comunitatea ieșeană. A inițiat proiecte civice, precum înființarea asociației de proprietari „Submarinul galben” din cartierul CUG, „Clubul Economiștilor” din Iași și participă frecvent la emisiuni economice locale, precum „Lecția de Business” (TeleM Iași), „forum Economic” (TVR Iași) „Pastila de economie” (BZI), „De Business” (ZDI), unde abordează teme de actualitate privind reforma administrativă, sustenabilitatea fiscală și integrarea economică europeană.

Ca analist economic, subliniază importanța responsabilității și coerenței în spațiul public, amintind avertismentul lui Joseph Hall: „O reputație, odată distrusă, este posibil să fie reparată, dar lumea va avea mereu privirea ațintită asupra locului unde este fisura.”

Varianta scurtă

Dan Chirleșan este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a UAIC Iași, specializat în finanțe și administrație publică. Cu peste trei decenii de experiență didactică și de cercetare, predă cursuri precum „Monedă și credit” și „Principii și operațiuni bancare”. Este promotor activ al educației financiare în comunitatea ieșeană și participant frecvent la emisiuni economice locale, abordând teme de reformă administrativă, sustenabilitate fiscală și integrare europeană.