Prima pagină » Economic Local » Salubris nu poate ridica gunoiul ieșenilor. Mașinile companiei nu pot intra pe străzi dintre blocuri din cauza zăpezii – FOTO

Salubris nu poate ridica gunoiul ieșenilor. Mașinile companiei nu pot intra pe străzi dintre blocuri din cauza zăpezii – FOTO

11 ian. 2024, 02:00, 2 ,
Petronel Ștefan în Economic Local

Zăpada le-a dat mari bătăi de cap angajaților de la Salubris, care nu au putut intra cu mașinile pe străzile dintre blocuri. Punctele gospodărești s-au umplut de sacii de gunoi pe care i-au aruncat oamenii

Acum oamenii se gândesc unde pot să mai arunce gunoiul și ce să facă cu el. Să aștepte utilajele de deszăpezire cu gunoiul în casă, sau să îl arunce lângă containere. Ninsoarea a dat peste cap nu doar traficul din Iași, ci și serviciile oferite de Salubris. Zeci de străzi au fost afectate de acest lucru, iar acum nu se știe exact când se va rezolva problema.

Mașinile de gunoi de la Salubris nu au putut să intre prin cartiere

Din cauza străzilor acoperite de zăpadă mașinile de gunoi nu au putut intra pe multe dintre căile de acces din oraș. Deși mașinile au în față o lamă, dacă stratul de zăpadă este prea mare nu pot face față. Astfel, multe puncte gospodărești de prin oraș au rămas pline de gunoiul aruncat de oameni. Totuși, străzile încă nu au fost deszăpezite complet, deoarece echipajele de la Citadin încă nu au reușit să intervină.

„Din unele cartiere am reușit să preluăm gunoiul, că am reușit să facem pârtie până la punctul gospodăresc. Avem o problemă în anumite zone unde nu putem să intrăm, în Tătărași pe Str. Hanciuc, Str Fulger, Rojniței, Adunați, Moldovei, în Nicolina și Cug, pe Str Inculeț, Cazangii, Honoriu, în zona Bucium, pe Fundac Socola. Efectiv nu am reușit să intrăm cu mașina, a fost atât de multă zăpadă încât nici cei de la Citadin nu au reușit să o scoată. Cred că se vor normaliza toate, iar toți clienții Salubris SA vor fi deserviți așa cum scrie în contract. Astfel încât să putem lua deșeurile de la fiecare casă în parte”, a transmis Cătălin Neculau, directorul Salubris SA.

Zăpada a blocat întreg orașul

Deși toată lumea știa că vor fi precipitații considerabile începând cu data de 7 ianuarie 2024, Comandamentul de Iarnă de la Iași a fost total nepregătit pentru asta. Străzile au fost umplute de zăpadă, iar utilajele de deszăpezire, fie au rămas blocate în trafic, fie nu au făcut față la nivelul de zăpadă. Astfel, blocajele în trafic au fost prezente prin tot orașul, iar nervii ieșenilor au fost întinși la maxim. Tramvaiele și autobuzele de la CTP au fost blocate, stațiile pline, iar singurii care s-au bucurat de fulgii de nea au fost copiii. Totuși, oamenii încă așteaptă intervenția autorităților pentru a face din nou căile de acces practicabile.

Mașinile de gunoi de la Salubris au rămas blocate prin zăpadă și nu au mai putut să ridice gunoiul din cartiere. Angajații de la companie încă așteaptă echipajele de deszăpezire.

Comentarii
  • Din cauza mașinilor parcate pe trotuare stanga și dreapta nu pot intra cu lamele . Dar trotuarele trebuiau curățate până acum de șoferi.

  • Adrian Jescu

    Pai dai vina pe Citadin?
    Nu ești în CA.
    Nu ai fost director acolo….?
    Dece nu te duci direct la problema..
    La marele Chiri….
    Cine a aprobat pe toate străduțe blocuri și blocuri fără parcări?
    Unde sunt centuri și pasaje….
    Incapabili dar bine ca scumpiti iarăși gunoiul și aveți machete multe.
    Doamne câți bani luați voi între voi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`