Toamna, Iașul studențesc își recapătă energia și vitalitatea, odată cu reîntoarcerea tinerilor în amfiteatrele instituțiilor de învățământ. Tocmai de aceea și Casa de Cultură a Studenților din Iași păstrează tradiția de a-și deschide porțile pentru acei tineri care își propun să-și urmeze pasiunile, dând startul unei noi etape de înscrieri la cursurile gratuite organizate în cadrul instituției noastre.
„Ca de fiecare dată, dăm startul unei noi sesiuni de înscrieri la cursurile noastre, fiind încrezători că studenții care ne vor trece pragul vor fi mai mulți comparativ cu anii trecuți, dat fiind că trendul este unul ascendent. Mai mult, știu că paleta largă de activități pe care tinerii le pot desfășura aici va fi atractivă pentru aceștia, așa cum va juca un rol important și faptul că doritorii vor fi ghidați prin lumea teatrului, muzicii, fotografiei etc. de referenții noștri, oameni calificați în domeniile lor, spontani și foarte creativi”, a declarat Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenților din Iași.
Perioada de înscriere este cuprinsă în intervalul 2 – 15 octombrie, studenții interesați având posibilitatea să își manifeste interesul de a intra în echipa CCS Iași atât online, accesând secțiunea de înscrieri de pe site-ul instituției, www.ccsiasi.ro, dar și fizic, prezentându-se la secretariatul Casei de Cultură, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 16:00.
Reamintim că la CCS Iași sunt organizate cursuri gratuite de: dans modern și sportiv, dans popular, pictură, fotografie, desen, orchestră folclor, voluntariat, canto, teatru, chitară clasică și electrică.
Ieșenii sunt așteptați la spectacole
Dorindu-ne să ne implicăm în viața comunității și să dăm o mână de ajutor în procesul de formare a tinerei generații, organizăm, în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse un eveniment dedicat conștientizării impactului negativ al drogurilor asupra tinerilor. „Supradoză de artă”, spectacol programat pentru data de 5 octombrie, începând cu ora 19:00, va cuprinde momente de dans, muzică, dar și informații esențiale despre riscurile consumului de droguri. Se va alătura cauzei noastre și invitatul special Mario Fresh, care va participa la evenimentul organizat în parcarea din fața Casei de Cultură a Studenților din Iași.
Totodată, în perioada 6-8 octombrie, vom organiza și festivalul „Rock in Iași”, prin care oferim ieșenilor posibilitatea de a se bucura de muzică bună. Spectacolele programate vor avea loc tot în parcarea din fața instituției noastre, iar trupele care vor urca pe scenă sunt Bucovina, Dust Bolt, Yeux, Mask of Prospero, Godiva, Loose Ties, Gunshee, Hiraeth, Krom, Passengers in Panic, Archvile, Imprudent, Dean Klooge, Serpent Steam, și Drunken Owls.