Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat un val de critici la adresa lui Ilie Bolojan și a reprezentanților USR, în discursul susținut în Parlament cu ocazia votului de învestitură a Guvernului propus de Luca Niculescu. Liderul social-democrat a acuzat fosta guvernare de eșec economic, austeritate și lipsă de rezultate și a avertizat că PSD nu va prelua responsabilitatea pentru ceea ce a numit eșecul dreptei.
Grindeanu și-a început intervenția cu un mesaj direct la adresa fostului premier: „Vă dau o primă veste bună: Guvernul Bolojan pleacă acasă!” El a subliniat însă că efectele guvernării precedente vor continua să fie resimțite de populație.
„Dar factura guvernării sale rămâne pe masa românilor. Iar astăzi trebuie să decidem dacă lăsăm țara blocată în criza și haosul de dreapta sau ne asumăm să o scoatem de acolo”, a declarat liderul PSD.
Acesta a criticat perioada în care PNL și USR s-au aflat la guvernare, susținând că disputele politice au avut loc în timp ce cetățenii se confruntau cu probleme grave.
„Timp de șase luni, PNL-USR s-au luptat pentru putere, în timp ce bolnavii s-au luptat pentru viață. Fără tratamente!”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Liderul social-democrat a explicat că PSD susține noul Executiv pentru că România ar avea nevoie de o schimbare de direcție, dar a precizat că partidul său nu va acoperi greșelile fostei guvernări.
„Dar să fie clar: nu vom administra eșecul lui Ilie Bolojan și al dreptei! Îl vom expune public, din prima zi. Acesta este angajamentul meu în fața românilor!”, a transmis Sorin Grindeanu.
Grindeanu, atac dur la adresa USR: „Plecați de la putere cu un lider condamnat”
O parte importantă a discursului a fost dedicată reprezentanților USR. Grindeanu le-a reproșat acestora că au ajuns la guvernare promovând reformele, competența și integritatea, dar că pleacă de la putere în urma unor controverse politice.
„Ați venit la guvernare cu discursuri despre reformă, competență și integritate. Plecați de la putere cu un lider condamnat, cu Salvador la subraț și cu agenda publică ocupată de ură și istericale. Da – atât de jos ați dus nivelul”, a spus liderul PSD.
Grindeanu a cerut explicații și în legătură cu mai multe situații pe care le-a calificat drept „jafuri”, făcând referire la șantierul Mangalia, Sadu, Romaero și contractele din cadrul programului SAFE.
„Românii așteaptă multe explicații de la USR. Pentru jaful de la șantierul Mangalia. Pentru jaful de la Sadu. Pentru jaful de la Romaero. Pentru jaful cu contractele pe SAFE. Contract cu contract. Decizie cu decizie. Leu cu leu! Românii au dreptul să știe”, a declarat Sorin Grindeanu.
Acesta a ironizat și posibila pierdere a unor funcții publice de către reprezentanți ai USR, afirmând că nu toți vor avea aceleași oportunități ca Dominic Fritz, despre care a spus că s-ar fi putut angaja la propriul partid pe bani mulți.
Mesaj pentru PNL: „PSD a fost de multe ori pentru voi Crucea Roșie”
Nici liberalii nu au fost ocoliți de criticile președintelui PSD. Grindeanu a susținut că PNL se află la guvernare de șapte ani, deși nu ar fi câștigat alegerile în această perioadă, și a amintit sprijinul acordat de social-democrați mai multor premieri liberali.
„Să fim sinceri: PSD a fost de multe ori pentru voi Crucea Roșie. Uneori am acceptat compromisuri grele și v-am luat pe liste comune pentru a vă salva sigla istorică a partidului”, a afirmat acesta.
În opinia liderului social-democrat, votul pentru noul Guvern trebuie să fie însoțit de asumarea responsabilității din partea tuturor formațiunilor care îl susțin. Sorin Grindeanu a menționat problemele antreprenorilor, situația profesiilor liberale și reducerea burselor pentru studenți, susținând că românii așteaptă schimbări concrete.
„De la incapacitate de plată la colaps” – bilanțul lui Bolojan, în viziunea liderului PSD
Sorin Grindeanu a criticat și modul în care Ilie Bolojan a descris situația economică a României la începutul și la finalul mandatului său.
„Ilie Bolojan și-a început mandatul avertizând că România riscă incapacitatea de plată și l-a încheiat apoteotic spunând că e nevoie de un nou Guvern pentru a evita colapsul. Așadar, de la incapacitate de plată la colaps – acesta este adevăratul bilanț al fostului Guvern”, a declarat Grindeanu.
Liderul PSD a recunoscut că reducerea deficitului bugetar este necesară și a afirmat că partidul său își asumă respectarea angajamentelor față de agențiile de rating și partenerii europeni. În același timp, a respins ideea ca echilibrarea finanțelor publice să fie realizată prin măsuri care să afecteze suplimentar populația și economia.
„La tăieri, guvernarea Bolojan a avut spor. La relansare, a eșuat lamentabil”, a spus acesta, promițând măsuri pentru stimularea economiei, reducerea risipei și reformarea administrației publice.
Ce îi cere Grindeanu noului premier: audit al finanțelor și adevărul despre buget
În mesajul adresat lui Luca Niculescu, liderul PSD a insistat asupra necesității unei evaluări a situației financiare a statului înainte de adoptarea unor noi măsuri.
„Prima dată trebuie să spuneți țării adevărul despre buget. Câți bani avem. Ce facturi sunt neachitate. Și ce investiții sunt blocate”, a declarat Grindeanu, solicitând un audit al finanțelor publice.
Președintele PSD a prezentat un plan în trei etape pentru noul Guvern:
- Stabilizarea finanțelor publice, printr-o rectificare bugetară care să asigure fondurile necesare spitalelor și autorităților locale, precum și plata firmelor care au contracte cu statul.
- Relansarea producției și a investițiilor, prin măsuri de sprijin pentru industrie, întreprinderile mici și mijlocii, capitalul autohton și sectorul tehnologic.
- Modernizarea administrației, prin auditarea cheltuielilor, eliminarea risipei și evaluarea instituțiilor și programelor publice.
Sorin Grindeanu a susținut, de asemenea, reluarea indexării pensiilor începând din 2027, conform legii, și eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru mame și veterani, în condițiile prevăzute de programul de guvernare.
În ceea ce privește administrația fiscală, acesta a cerut ca ANAF să fie evaluată inclusiv în funcție de rezultatele obținute în combaterea marii evaziuni fiscale.
Grindeanu anunță evaluarea Guvernului după șase luni
La finalul discursului, liderul PSD a transmis că noul Executiv va trebui să demonstreze prin rezultate că poate schimba direcția țării. El a anunțat că, peste șase luni, va avea loc o evaluare a activității Guvernului.
„Peste șase luni, vom pune cu toții pe masă rezultatele și vom face împreună evaluarea Guvernului. Și vă asigur că cea mai corectă evaluare va fi făcută prin ce livrăm oamenilor”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Acesta a criticat discursurile politice bazate pe sacrificii și a susținut că cetățenii așteaptă soluții concrete, nu justificări pentru lipsa rezultatelor.
Adresându-se premierului desemnat, Sorin Grindeanu a subliniat că votul Parlamentului reprezintă doar primul pas, iar încrederea populației trebuie câștigată prin măsurile adoptate și efectele acestora.
„Domnule prim-ministru, astăzi primiți votul Parlamentului. Dar încrederea oamenilor se câștigă în fiecare zi. Cu toții vom fi judecați după rezultate”, a conchis liderul PSD.