Prima pagină » Titlurile zilei » Scandal uriaș, pe un drum privat din Iași! Șapte familii au ajuns în culmea exasperării: „A luat o lopată și un hârleț și a început să strice drumul în dreptul porții sale”

Scandal uriaș, pe un drum privat din Iași! Șapte familii au ajuns în culmea exasperării: „A luat o lopată și un hârleț și a început să strice drumul în dreptul porții sale”

26 iun. 2024, 02:00, 22 ,
Sorin Pavelescu în Titlurile zilei

Un scandal uriaș a avut loc recent, pe un drum privat din localitatea Horpaz, comuna Miroslava, județul Iași. Șapte familii sunt în culmea exasperării după ce Constantin-Bogdan Condac-Ciobanu, unul dintre riverani, s-a enervat și a săpat niște șanțuri adânci pe porțiunea sa de drum, încât să nu mai aibă acces restul vecinilor

Strada Nouă este privată, iar opt familii au drept de servitute. Șapte dintre acestea au reparat drumul și au plătit să pună piatră pe toată suprafața sa, chiar și pe porțiunea ce aparține lui Constantin-Bogdan Condac-Ciobanu, unde au fost reparate și câteva gropi. Bărbatul nu a fost însă mulțumit de soluția găsită de vecinii săi, astfel că a săpat din nou gropile, acestea fiind mai mari decât cele precedente. Vecinii bărbatului susțin că acesta și-ar dori ca pământul de pe drumul privat să fie compactat cu un compactor de 40 de tone, cum sunt cele utilizate pentru autostrăzi. Vecinii bărbatului susțin că vibrațiile cauzate de acesta ar duce la distrugerea locuințelor.

Scandal pe un drum privat din comuna Miroslava

Familiile care locuiesc pe strada Nouă, Horpaz, Miroslava, nu mai au acces cu autoturismele după ce Constantin-Bogdan Condac-Ciobanu a distrus o parte din drumul privat. Astfel, sunt nevoiți să traverseze un teren privat, de unde ajung pe strada Vișinului. Soluția este însă doar una provizorie. Vecinii lui Constantin-Bogdan Condac-Ciobanu nu au dorit să-și dea numele, deoarece susțin că bărbatul îi amenință mereu că îi va da în judecată.

„Suntem șapte familii care locuim în Horpaz și avem o situație cu un vecin, care este avocat de profesie și a cărui soție este judecător în Iași, care a pus stăpânire pe drumul privat. Dânsul nu se află la prima abatere, în trecut făcând scandal din cauza mașinii de gunoi și amenințând gunoierii pentru ca aceștia să nu mai intre pe stradă. În acest moment, în urma unor lucrări de racordare la apă a câtorva case, drumul s-a stricat. De asemenea, în timpul lucrărilor de racordare la apă, vecinul și-a făcut gardul și alte lucrări în curte, aducând foarte mult balastru și făcând ciment în mijlocul drumului. Drumul a fost blocat aproximativ trei zile. Noi nu am ripostat, înțelegând situația și într-un fel bucurându-ne că lucrările au loc în același timp, pentru a nu cauza disconfort nimănui. Pe de altă parte, vecinul a folosit echipa care lucra la racordul de apă în interesul lui propriu, la mica înțelegere, fără a îi lăsa pe aceștia să își termine treaba, să termine de nivelat drumul și să pună piatră pe zona săpată, așa cum fusese stabilit. Am hotărât de comun acord să reparăm drumul, însă vecinul s-a opus pe motiv că nu se poate face de bătaie de joc, că el vrea compactor mare, nu doar buldoexcavator și piatră. Pe WhatsApp, pe un grup creat pentru discutarea problemelor de pe stradă, ne-a zis că va deveni un șofer mai prost, parcând pentru a bloca strada, în special mașinilor mari. Ceea ce a și făcut. Duminică, nu se putea ieși de pe stradă, iar ieri se ieșea foarte greu. Chiar și în aceste condiții, am reușit să punem piatra și să o întindem în dreptul celor șapte case, la el nivelând și bătătorind zona unde se formase o groapă, groapa ce ne împiedică să ieșim ușor cu mașinile de pe stradă. Când acesta a ajuns acasă, a început să facă un scandal imens, jignind și amenințând pe toată lumea. Apoi a luat o lopată și un hârleț și a început să strice drumul în dreptul porții sale”, a declarat unul dintre vecinii lui Constantin-Bogdan Condac-Ciobanu.

Constantin-Bogdan Condac-Ciobanu: „Eu nu am bani în fiecare an să repar săpăturile altora”

Constantin-Bogdan Condac-Ciobanu a explicat de ce este nemulțumit de reparațiile care s-au făcut pe strada sa. El și-ar fi dorit ca șanțul rezultat în urma racordării la apă să fie compactat, încât drumul privat să nu mai aibă nevoie de reparații și în anii următori.

„Dacă vreți să știți realitatea, vă invit la fața locului. Vă atrag atenția că ați obținut o singură părere, nu ați întrebat pe încă cine mai trebuia. Vă rog să invitați și acei vecini care v-au trimis acele filmulețe, pe care vi le-au trimis fără acordul meu. Sunt postate online fără acordul meu. În cazul în care nu v-ați făcut tema și ați aflat cu ce mă ocup, puteți da un pic pe net să vedeți cu ce mă ocup eu. Este irelevant cu ce mă ocup. Puteți da un Google search cu privire la numele meu. Eu vă pot arăta fapte, nu vorbe. Să luați și un fotograf ca să vă arăt și cum s-a reparat acest drum. El nu a fost adus în situația anterioară. Ce înseamnă situația anterioară? Ei au făcut niște săpături, cei patru vecini din capătul străzi, de unde se înfundă strada, au solicitat acordul să-și tragă apă curentă. Am dat acordul la notariat în secunda doi, fără a ne opune deloc, nici eu și niciun alt vecin. Am făcut săpături la un 1, 2 metri. Vă dau un exemplu cam cum s-a făcut treaba, am săpat o groapă și am scos trei roabe de pământ, dar înapoi am pus o singură roabă. Când se va mai tasa acel pământ, când va dispărea acel șanț? Au făcut niște săpături și nu au adus terenul în situația anterioară. Nu au compactat șanțul, el va rămâne pentru totdeauna. Eu nu am bani în fiecare an să repar săpăturile altora”, a explicat Constantin-Bogdan Condac-Ciobanu.

Reporterii BZI au fost marți, 25 iunie 2024, la fața locului, unde au discutat cu mai mulți vecini despre scandalul iscat din cauza drumului privat.

Comentarii
  • Ca sa fie strada, trebuie sa existe in evidentele primariei ca drum public. Si sa intruneasca niste conditii de latime, minimale. Altfel, e doar un teren privat dar nu strada. Acolo nici macar nu se aplica regulamentul de circulatie pe drumurile publice, pentru ca nu este un drum public. Dar gomosii de acolo nu suporta ca in fata casei sa aiba o tarla, asa ca ii spun „strada privata”.

  • Bai, avocatul lu` peste, acel drum privat este cu drept de servitute. Asta inseamna ca orice lucrare se executa pe acel drum, presupune obtinerea acordului scris al tuturor vecinilor (riveranilor). Drept dovada ca a trebuit sa iti dai si tu acordul scris cand s-au efectuat lucrari de racordare la reteaua de apa. Tu ai cerut acordul scris al vecinilor cand te-ai apucat de sapat in drum ??? Daca tu esti avocat si consoarta judecator crezi ca legile sunt facute sa le respecte numai altii ??? Tu esti scutit ??? Nu are cine sa te frece prin tribunal, eventual sa te reclame si la politie pentru efectuare de lucrari neautorizate, sa te dea in judecata pentru tulburare de posesie, si mai sunt cateva chestii cu care ar putea sa-ti faca viata „frumoasa”. Cei 7 vecini ai tai ar trebui sa-ti deschida fiecare cate un proces, si ai sa fugi de la o instanta la alta, de nu ai sa mai ai timp nici sa respiri.

  • Viata la tara.

  • Sa-ti dam la mooie de avocatul lu’ peste……avocat fara procese,noroc de hoata aia de nevastata

  • Sa ia aminte toti cei care cred ca drumul privat te scapa de orice durere de cap. Este tocmai pe dos.

    • Sapa dmnle, sapa, pune niste flori acolo sa puta frumos in fata casei tale,, nu te lasa cu una cu doua, huaa

  • Compactor de 40 de tone? E clar ca habar n-are ce spune. Avocat …

  • @PLM, iar te agiti ca musca la curul vacii.
    Strada ai tu in fata căminului de nefamilisti unde locuiesti.
    Se numeste cale de acces sau drum de servitute și este trecut în toate schițele topografice de pe raza UAT de care aparține. Nu se poate da autorizare de parcelare a unui teren si ulterior de construire fara sa ai cale de acces care trebuie să întrunească anumite criterii de lățime.
    Dreptatea e undeva la mijloc, iar la faza cu informarea din mai multe surse pt ziariștii lui peste prajit, aici le-a dat peste nas grav.

    • Reporterii au fost la fata locului si au vorbit cu vecinii. Apare si masina mea in poze – incercam sa trec prin fata casei cu gropile.

  • Remarc cu dosebita „admiratie” tendinta americaneasca a personajului din poze, ce se afla in trend cu sosesete si slapi …prezenta sa induce un aer de fashion-ism de top…

  • Ce va mai place apa in curte!!!. Cand se taseaza piatra aia si o sa se adune glodul, in timp, o sa veniti cu alt strat de piatra si o sa ajunga strada mai sus ca nivel decat e cazul. Dar nu e bai ca mai dati din banii vostri si ridicati temelia, ca doar aveti de unde…

  • Calea de acces sau drumul de servitute nu sunt strazi. Hai ca e simplu. Chiar si pentru tine. Diferentele sunt mari, juridic si practic. Primaria de pilda, nu va ridica gunoiul de la poartile care dau intr-o cale de acces. Asa e cel putin la oras. La tara, daca te-ai tocmit cu firma care aduna gunoiul, s-ar putea sa ti-l ia si de pe calea de acces. Dar nu ti-l va desfunda niciodata iarna. Pentru ca nu e drum public. Va trebui sa dai tu la lopata. Asa, ca la tara.

  • Coronita cu diploma!

    Alt meltean aciuat în Iași care vrea sa facă valuri.

  • Ala e un dobitoc frustrat !

  • E foarte important ca subiectul nu sta imbracat in frac acasa dand la lopata sau in roba de avocat ca sa vada prostimea ca el e avocat.
    E de inteles ca e frustrat si a demonstrat ca e facut in bataie de joc pe principiul “lasa, ba, ca merge asa!”. Tarla, netarla, ei folosesc portiunea aia drept cale de acces si nu prea e “fun” sa ai glod la poarta. Multi prosti pe fata pamantului… sa puna chitrele bani sa faca asa cum trebuie si sa nu mai caute scuze pentru bataia de joc, au stricat, sa repare. Simplu ca buna ziua!

    • Cât timp cei ce au pus apavital au pus la loc pământul și au rașchetat și apoi tasat, fără contribuția familiei Condac-Ciobanu, iar el a avut în mijlocul drumului piatra și beton pentru lucrările realizate – gard și fundația pentru ce face în curte – nu consider a fi doar obligația „chitrelor”.

  • bolnav mintal cine stie stie .nu e sanatos omul

  • marsh in casa sleiosule

  • Am patit si eu la fel ca avocatul, am dat acceptul pentru altii, sa isi traga energie electrica, cerand sa aduca drumul la starea dinainte. Ghici, ce? Au facut exact ca si aici, nu au compactat au turnat beton, si acum nu mai merge nimeni pe acolo, iar vecinii au dat-o cotita si nu vor sa mai repare. Deci e de inteles atitudinea…poti lua un compactor sa faci compactare pe sant, nu sa dai pamant si apoi pui piatra, dupa doua ploi iar umpli cu piatra, si apoi iar…pana pui inapoi tot pamantul scos..

  • Piatra, pamant, noroi, ploi, compactare, etc. Cam astea sunt unele din problemele orasenilor mutati la taranoaia. Merita?

  • Are dreptate avocatul. Știe el ce știe. Drumul se va lăsa și va trebui reparat anual.
    Un compactor ar rezolva cât de cât problema, dar mulți fug de el că dacă ajunge in zonă le dărâmă casele rezistente doar pe hârtie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`