Local

Schimbări în transportul public din municipiul Iaşi. Se suplimentează autobuzele şi tramvaiele pe mai multe trasee din oraş

Publicat: 03 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Schimbări în transportul public din municipiul Iaşi. Se suplimentează autobuzele şi tramvaiele pe mai multe trasee din oraş
Schimbări în transportul public din municipiul Iaşi

Primarul Mihai Chirica a dispus conducerii SC Compania de Transport Public SA (CTP) luarea unor măsuri pentru asigurarea transportului în conformitate cu prevederile Hotărârii Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași nr. 20 din 31 iulie 2020.

Se suplimentează autobuzele şi tramvaiele pe mai multe trasee din oraş

Astfel, începând cu data de luni, 3 august 2020, au fost rechemați din concediu la locul de muncă 14 șoferi pentru a se putea asigura planificarea de 94 de autobuze pe tot parcursul zilei. De asemenea, numărul de tramvaie a fost suplimentat cu cinci unități, pe traseele 6, 9 și 11, ajungându-se la un total de 45 de tramvaie. Totodată, a fost suplimentat cu un autobuz numărul unităților de pe traseul 28.

Pentru deblocarea a două autobuze s-a decis desființarea temporară a traseului 49 și înlocuirea autobuzelor de pe traseul 48 cu microbuze. Astfel, de luni până vineri, pe traseul 48 vor circula două microbuze la un interval de 15 minute. În zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile religioase traseul va fi deservit de un autobuz și un microbuz, cu intervalul de urmărire de 15 minute, mijloacele de transport în comun urmând a circula numai între Târgu Cucu și rond Ciric.

Pe 31 iulie 2020 Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași a decis, printre altele, și că rămân valabile hotărârile anterioare în ceea ce privește utilizarea transportului public. Astfel, accesul călătorilor în mijloacele de transport public este permis doar în limita locurilor pe scaune și numai cu mască de protecție. Pasagerilor li se recomandă să călătorească așezați pe scaune. Reprezentanții CTP și ai Poliției Locale Iași vor intensifica verificarea respectării măsurilor menționate de către pasageri și conducătorii mijloacelor de transport public. În cazul nerespectării acestor măsuri vor fi sancționați atât pasagerii, cât și conducătorii mijloacelor de transport public.

Mai multe trasee de autobuz din Iași sunt modificate

CTP Iași face mai multe modificări în ceea ce privește organizarea transportului public din Iași. Astfel, mai multe trasee de autobuz din Iași sunt schimbate, iar totodată sunt impuse noi reguli stricte pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Drept urmare, călătorii vor avea acces în mijloacele de transport ale CTP Iași doar în limita locurilor de pe scaune, în vreme ce purtarea măștii de protecție peste gură și nas rămâne obligatorie. Concret, circulația unor mijloace de transport a fost modificată, luni, 27 iulie 2020, în intervalul orar 05:00 – 22:30, în timpul desfășurării lucrărilor de reabilitare a carosabilului pe Strada Bradului.

Astfel, autobuzele de pe traseele de autobuz 28, 44 și 47 vor circula deviat între Familial și Pasaj Nicolina, pe ambele sensuri de mers, pe următorul itinerariu: traseul 28: Dacia – Podul de Piatră – Bd. N. Iorga – Pasaj Nicolina – Podu Roș – Tg. Cucu – Triumf; traseul 44: Dacia – Podul de Piatră – Bd. N. Iorga – Pasaj Nicolina – Str. Libertății – Piața CUG – Blocuri Ciurea; traseul 47: Dacia – Podul de Piatră – Bd. N. Iorga – Pasaj Nicolina – Podu Roș – Cotnari – Bd. T. Vladimirescu – Tătărași Sud.

Majoritatea autobuzelor CTP Iași circulă deviat prin Podu Roș

Tot din cauza lucrărilor edilitare, traseele 42 și 43 de autobuz circulă din Târgu Cucu către CUG pe itinerariul Anastasie Panu – Podu Roș – Bd. Socola – Casa Sindicatelor – Continental. Totodată, traseul de autobuz 46 circulă pe itinerariul Târgu Cucu – Anastasie Panu, Podu Roș – Bd. Socola – Frigorifer – Bucium. De asemenea, traseul de autobuz 47 circulă din Tătărași pe itinerariul Spital Sf. Maria – Elena Doamna – Anastasie Panu – Podu Roș – Pasaj Nicolina – Dacia.

De precizat și faptul că, odată cu suspendare tramvaiului 3b, transportul călătorilor pe itinerariul Dancu – Tătărași Nord este făcut cu autobuze. De asemenea, din Tătărași Nord vor continua să circule autobuze către Târgu-Cucu – Piața Unirii – Gară.

Ieșenii vor putea călători cu autobuzele și tramvaiele doar în limita locurilor de pe scaune

Din cauza creșterii tot mai mari a numărului de cazuri COVID-19 și pentru a preveni răspândirea virusului în rândul călătorilor, aceștia vor putea intra în mijloacele de transport public ale CTP Iași doar în limita locurilor de pe scaune. Până acum, aceștia puteau călători inclusiv în picioare, la distanțe de 1 m unul față de celălalt.

„Timp de 14 zile, accesul călătorilor în mijloacele de transport public este permis doar în limita locurilor pe scaune și numai cu mască de protecție. Reprezentanții Companiei de Transport Public SA vor asigura în continuare verificarea temperaturii corporale a călătorilor”, au precizat reprezentanții CTP Iași.

Aceste măsuri sunt luate în contextul în care la nivelul CTP Iași a fost depistat un focar de infecție, până acum fiind testați pozitiv nu mai puțin de 11 angajați din cadrul personalului TESA cu virusul Sars-CoV-2.

„Toate mijloacele de transport public sunt igienizate și dezinfectate atât între ture, cât și la capetele de traseu. De asemenea, stațiile mijloacelor de transport public, peroanele de așteptare, tonetele și automatele de vânzare a tichetelor de călătorie vor fi dezinfectate zilnic”, au mai precizat oficialii CTP Iași.

Adauga un comentariu