Prima pagină » Eveniment-Social » Sculptorița Ana Maria Negară vorbește despre provocările artistului contemporan: „Persistă o diferențiere de gen care generează neîncredere”
Sculptorița Ana Maria Negară vorbește despre provocările artistului contemporan: „Persistă o diferențiere de gen care generează neîncredere”

Sculptorița Ana Maria Negară vorbește despre provocările artistului contemporan: „Persistă o diferențiere de gen care generează neîncredere”

02 mart. 2026, 02:00,
Andreea ONOFREI în Eveniment-Social

Ana Maria Negară, sculptoriță și cadru didactic la Universitatea de Arte din Iași, a explicat ce stă în spatele expoziției „CATHARSIS” cu care a participat la această ediție a Lunii Sculptorilor Români, dar și cu ce provocări se confruntă ca artist contemporan.

Sculptorița Ana Maria Negară vorbește despre provocările artistului contemporan și expoziția „CATHARSIS”

Sculptorița Ana Maria Negară se afirmă în arta contemporană românească printr-un demers coerent, profund și asumat, în care tradiția și modernitatea coexistă într-un mod firesc.

Artista este doctor în arte vizuale la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași și este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din anul 2010. Parcursul său artistic include expoziții personale și participări la simpozioane internaționale de sculptură în Europa, Orientul Mijlociu, India și Statele Unite, experiențe care i-au consolidat deschiderea culturală, dar care au și determinat-o să își reafirme rădăcinile.

Un moment definitoriu în activitatea recentă îl reprezintă participarea la „Luna Sculptorilor Români”, unde a prezentat expoziția „CATHARSIS”, iar Ana Maria Negară mărturisește că relația sa cu acest eveniment este una de durată.

„Participarea la «Luna Sculptorilor Români» reprezintă pentru mine o continuitate firească a unui parcurs început încă de la prima ediție, când evenimentul se desfășura în spațiul Ateneului Național din Iași. Am urmărit cu admirație, de-a lungul anilor, evoluția și transformarea sa într-o platformă culturală de mare amploare, un spațiu în care generații și direcții diferite se întâlnesc și dialoghează. De aceea, prezența mea în această ediție nu este una întâmplătoare, ci parte dintr-un drum construit în timp”, a explicat Ana Maria Negară reporterilor BZI.

Expoziția „CATHARSIS” a avut o încărcătură aparte, fiind încununată de prezența și discursul susținut la vernisaj de către Șerban Dimitrie Sturdza. Conceptul central al proiectului este legat de transformarea interioară prin artă.

„Ideea centrală a expoziției «CATHARSIS» este aceea a transformării interioare prin artă. Nu mă refer la o purificare în sens abstract, ci la capacitatea formei artistice de a prelua tensiuni, frici, conflicte sau fragilități și de a le reorganiza într-o structură care poate genera sens și echilibru. Expoziția propune un parcurs în care emoția devine formă, iar forma devine spațiu de reflecție”, a continuat sculptorița.

Artista a participat la numeroase expoziții și simpozioane internaționale

Artista Ana Maria Negară a descris modul în care a fost construită expoziția, pornind de la nucleul încărcat de semnificație.

„Nucleul expoziției «CATHARSIS» este ansamblul sculptural «Pace pe Pământ», compus din 99 de personaje, copii cu ochii închiși, așezați în spirală, într-o stare de meditație. Sunetul bătăilor inimii unui copil și axa transparentă cu sfere albe care preiau acest ritm transformă lucrarea într-o experiență imersivă. Această sculptură vorbește despre inocență și puritate ca forme de rezistență, despre meditație ca posibilitate reală de a stinge conflictele și despre rugăciunea copiilor ca gest tăcut. În același timp, ea sugerează legătura dintre microcosmos și macrocosmos, dintre nașterea sufletelor și echilibrul lumii. Celelalte sculpturi, grafici sau picturi, fie că se construiesc pe structuri labirintice, fie că explorează autoportretul, portretul sau introspecția cu dimensiune spirituală, amplifică tema transformării și a vindecării, configurând un spațiu de reflecție coerent, în care vulnerabilitatea devine posibilitate de regenerare. Ele vorbesc despre greutate și ascensiune, despre memorie, credință, vulnerabilitate și rezistență”, a precizat aceasta.

În ceea ce privește provocările statutului de artist contemporan, Ana Maria Negară vorbește deschis despre complexitatea sculpturii monumentale.

„Dincolo de exigențele conceptuale și tehnice inerente procesului de creație, intervin frecvent dificultăți de ordin logistic sau administrativ, generate de complexitatea structurilor instituționale implicate, ori de o insuficientă înțelegere a naturii și necesităților unui astfel de demers.

Sculptura de for public presupune, în mod inevitabil, colaborarea cu o pluralitate de factori, de la politicieni, curatori și galeriști, până la ingineri, macaragii, pietrari, cioplitori sau, adesea, studenți care doresc să își însușească practica sculpturală”, a povestit Ana Maria Negară.

Ea recunoaște că există uneori prejudecăți legate de faptul că sculptura este percepută ca un domeniu predominant masculin, dar consideră că astfel de atitudini nu fac decât să consume energie și să ofere neîncredere.

„În același timp, nu pot ignora faptul că, în anumite contexte, persistă o diferențiere de gen care generează, cel puțin inițial, o formă de neîncredere, mai ales în raport cu o practică percepută tradițional ca aparținând unui teritoriu masculin. Deși astfel de atitudini se pot transforma rapid odată cu avansarea procesului de lucru, ele rămân consumatoare de timp și energie, atât la nivel psihic, cât și fizic”, susține artista.

Costurile materialelor pentru sculptură sunt mai mari decât pentru alte domenii artistice

O altă provocare majoră pentru Ana Maria Negară o reprezintă costurile materialelor, care diferă semnificativ de alte modalități de expresie artistică.

„La acestea se adaugă costurile materialelor, care determină, în cazul sculpturii, un preț considerabil mai ridicat decât cel al picturii, fapt ce generează uneori reticență din partea cumpărătorilor sau prudență în rândul galeriilor private. Sculptura implică, prin însăși natura sa, un angajament material, tehnic și financiar ce depășește limitele bidimensionalului, solicitând resurse substanțiale și o infrastructură adecvată producerii și instalării sale”, a povestit ea.

Privind retrospectiv, artista consideră că descoperirea sculpturii monumentale a fost un punct de cotitură pentru parcursul său.

„Aș putea spune că ultimii zece-doisprezece ani au marcat o etapă decisivă în evoluția practicii mele artistice, odată cu descoperirea sculpturii monumentale, o direcție care m-a atras aproape imperceptibil la început și care, ulterior, m-a cucerit irevocabil. Dincolo de complexitatea provocărilor tehnice și logistice pe care le implică, sculptura de for public are capacitatea de a rămâne integrată în spațiul comunitar, evitând izolarea într-un cadru galeristic sau muzeal și devenind accesibilă unui public nedeterminat, divers și dinamic”, a spus sculptorița.

Cu toate acestea, nu a abandonat lucrările de mici dimensiuni, pe care le vede ca pe „un spațiu al experimentului și al reflecției intime”.

Prin forța expresivă a lucrărilor sale și prin coerența discursului artistic, sculptorița Ana Maria Negară propune un demers în care sculptura devine un instrument de transformare interioară, în ciuda dificultăților cu care se confruntă ca artist contemporan.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 martie 2026
03 martie 2026