Prima pagină » Cancan » Șeful ANS clarifică situația banilor lui David Popovici: „Iată de ce nu i-am dat!”
Șeful ANS clarifică situația banilor lui David Popovici: „Iată de ce nu i-am dat!”

Șeful ANS clarifică situația banilor lui David Popovici: „Iată de ce nu i-am dat!”

10 dec. 2025, 22:00,
Redacția BZI în Cancan

Campionul olimpic David Popovici s-a plâns că încă nu a primit banii din premiile oferite de ANS, iar șeful instituției a dat detalii.

Câștigător a 4 medalii de aur și una de bronz, dintre care două olimpice, David Popovici nu a primit niciun ban pentru aceste performanțe. Șeful ANS dă vina pe birocrație.

Motivul invocat de șeful ANS, legat de faptul că David Popovici nu și-a primit banii

David Popovici a devenit campion olimpic la 200 de metri în 2024, la Paris, competiție la care a câștigat și o medalie de bronz, la 100 de metri. De asemenea, a devenit campion continental la 100 de metri.

În 2025, multiplul medaliat a mai urcat de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, devenind dublu campion mondial în aceste două probe. El a dezvăluit că nu a primit niciun ban din premii, dar speră ca situația să se remedieze atât pentru el, cât și pentru ceilalți sportivi.

Bogdan Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport, a recunoscut că afirmațiile lui Popovici sunt adevărate și spus motivul pentru care el și alți medaliați români nu au intrat în posesia banilor.

„În 2025, ANS nu a acordat nicio premiere nimănui. Am preluat funcția pe 13 ianuarie, când la ANS fusese demarat un vast control al Curții de Conturi. Acesta nu s-a încheiat, e încă în desfășurare.

Concluziile finale ale acestui control, început în ianuarie, le vom avea pe 17 decembrie. Este un control amplu, pe toate federațiile sportive naționale, și am început să implementăm o parte dintre măsurile transmise de Curtea de Conturi.

E posibil să avem și o modificare legislativă, care a trecut deja de Senat, în legătură cu acordarea acestor premieri. Concret, să nu mai poată fi extinse și să se dea doar sportivilor, antrenorilor și colectivelor tehnice, dar care contribuie efectiv la realizarea performanțelor sportive”, a declarat Bogdan Matei, potrivit GSP.

Atac cu ricoșeu al lui Bogdan Matei la Elisabeta Lipă

Președintele Agenției Naționale pentru Sport spune că, atunci când există un astfel de control la o instituție a statului, este bine bine să se aștepte finalizarea lui, pentru a putea fi luate decizii și măsuri în concordanță cu concluziile respectivului control.

Matei a mai transmis că, pe baza bugetului aferent pe 2026, toți sportivii vor lua premiile respective, cel mai probabil începând cu luna martie.

Oficialul ANS nu se pronunță cu privire la faptul că David Popovici nu a mai încasat vreun bani din premieri încă din vara anului trecut, deoarece nu era în funcție.

În schimb, a lovit-o, cu ricoșeu, pe președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, spunând că, în timpul mandatului lui, ANS nu va da premieri către contabili, bucătari sau zidari, aluzie la situația de la forul condus de fosta mare canotoare, unde Curtea de Conturi a tras concluzia că 480.000 de euro au fost acordați necuvenit.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Crește vârsta de pensionare! Decizia Guvernului Bolojan îi înspăimântă pe bugetari!
Guvernul Bolojan a decis creștea vârstei de pensionare pentru angajații din în MAI, MApN, SRI și SPP pentru a evita concedierile și tăierile de salarii. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a precizat că decizia de creștere a vârstei de pensionare pentru angajații Ministerului Apărării, ai Ministerului de Interne și ai structurilor SRI și SPP a fost […]
Crește vârsta de pensionare! Decizia Guvernului Bolojan îi înspăimântă pe bugetari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 ianuarie 2026
17 ianuarie 2026