Razboi în Ucraina

Șeful televiziunii de stat ruse spune că numele oficialilor responsabili de atacul de la Makiivka ar trebui făcute publice

Publicat: 04 ian. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Șeful televiziunii de stat ruse spune că numele oficialilor responsabili de atacul de la Makiivka ar trebui făcute publice
Șeful televiziunii de stat ruse spune că numele oficialilor responsabili de atacul de la Makiivka ar trebui publicate

Influentul redactor-șef al rețelei de stat RT (fostul Russia Today) a salutat miercuri ancheta Ministerului rus al Apărării asupra circumstanțelor atacului ucrainean împotriva militarilor din Makiivka, în estul Ucrainei.

„Pe baza rezultatelor investigației asupra tragediei de la Makiivka, oficialii responsabili vor fi trași la răspundere”, a spus Ministerul rus al Apărării.

„Este prima dată, se pare, că acest lucru a fost făcut public pe parcursul întregii operațiuni militare speciale. Sper că numele acestor persoane și amploarea pedepsei vor fi, de asemenea, anunțate. Este timpul să înțelegem că impunitatea nu duce la armonie socială. Impunitatea duce la mai multe crime. Și, în consecință, disidența publică”, a spus ea.

Armata ucraineană a infirmat miercuri versiunea Moscovei

Armata ucraineană a infirmat miercuri versiunea Moscovei care susţine că principalul motiv al localizării soldaţilor ruşi ucişi în noaptea de Anul Nou de o lovitură cu rachete HIMARS asupra unei şcoli transformate în cazarmă în localitatea Makiivka din estul Ucrainei a fost folosirea telefoanelor mobile de către aceştia, relatează CNN, potrivit Agerpres.

„Desigur, folosirea telefoanelor cu geolocalizare este o greşeală. Dar este clar că această versiune pare puţin ridicolă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Grupului de Est al Forţelor Armate Ucrainene, Sergii Cerevatîi.

Moscova a recunoscut până miercuri că 89 de soldaţi ruşi au fost ucişi după ce rachete americane HIMARS lansate de armata ucraineană au lovit sâmbătă noaptea o şcoală din provincia Doneţk pe care trupele ruse o transformaseră în cazarmă provizorie.

Kievul a evocat un bilanţ mult mai ridicat, de circa 400 de morţi şi 300 de răniţi, iar bloggerii militari ruşi, susţinători ai invaziei ruse în Ucraina, nu cred nici ei bilanţul oferit de Ministerului Apărării de la Moscova, ei semnalând în plus că în respectiva clădire au fost depozitate şi muniţii, a căror explozie a amplificat efectul devastator al loviturii cu rachete.

„Principala cauză” a localizării soldaţilor ruşi a fost folosirea intensă a telefoanelor mobile

Potrivit Ministerului rus al Apărării, „principala cauză” a localizării soldaţilor ruşi de către armata ucraineană a folosirea intensă a telefoanelor mobile de către aceştia, „contrar interdicţiei”.

Dar reprezentantul armatei ucrainene citat mai sus a sesizat „desfăşurarea unor grupuri atât de mari de soldaţi noi mobilizaţi – ceea ce înseamnă că nu sunt foarte antrenaţi, nici foarte bine coordonaţi – în spaţii largi inadecvate adăpostirii în caz de pericol”.

„Este clar că această (folosire a telefoanelor) nu a fost cauza principală (a reperării soldaţilor ruşi). Cauza principală a fost că ei au fost incapabili să-şi desfăşoare sub camuflaj acest personal. Iar noi am profitat de asta, am detectat bine ţinta şi am distrus-o”, a explicat militarul ucrainean.

„Desigur, asta este o greşeală (a ruşilor), şi cred că acum ei caută un vinovat. Îşi aruncă vina de la unul la altul”, mai remarcă Sergii Cerevatîi.

Adauga un comentariu