Senatorul AUR Petrișor Peiu a lansat o serie de acuzații extrem de grave la adresa actualului președinte, Nicușor Dan, pe care îl califică drept „straniu”, „bizar” și „disperat”. Într-o declarație acidă cu privire la ultimele decizii politice de la nivelul Executivului, parlamentarul reclamă o degradare fără precedent a actului de numire a viitorului șef al Guvernului.
Potrivit parlamentarului, jocurile culise din jurul numirii candidatului pentru funcția de prim-ministru reprezintă o capitulare în fața vechilor metehne politice și o reîntoarcere la strategii autoritare din istoria României.
O universitate obscură și umbra liderilor locali
În centrul criticilor exprimate de senatorul AUR Petrișor Peiu se află parcursul academic și profilul politic al persoanei desemnate pentru a conduce Guvernul. Reprezentantul AUR consideră că această alegere este o jignire la adresa criteriilor de competență:
„Straniul președinte Nicușor Dan ne reîntoarce la epoca Ciolacu, numind un candidat de prim ministru care a absolvit o universitate obscura din Brașov, acum desființată, dar controlată de un lider PSD local.”
Această numire este văzută ca un compromis major care vulnerabilizează instituția Guvernului și perpetuează influența structurilor locale de partid asupra deciziilor de interes național.
Paralela istorică: De la Carol al II-lea la „Guță Tătărescu” al zilelor noastre
Dincolo de carențele din biografia educațională a candidatului, senatorul AUR Petrișor Peiu taxează dur lipsa de autonomie politică a acestuia. Printr-o paralelă istorică extrem de dură, Peiu îl compară pe președintele Nicușor Dan cu monarhul Carol al II-lea, cunoscut pentru regimul său personal și pentru predilecția de a numi premieri maleabili.
„Totodată, același bizar președinte se întoarce la apucăturile și deciziile lui Carol al II-lea, numind un candidat de premier după chipul și asemănarea lui Guță Tătărescu adică un liberal formal, dispus să joace după ce cântă noul Carol sl II-lea.”
Declarația parlamentarului se încheie într-un ton categoric de descalificare a actualei conduceri de la Cotroceni, catalogând comportamentul politic de la cel mai înalt nivel drept unul falimentar:
„Penibil, disperat și ridicol actualul președinte!”
Această reacție dură din partea opoziției anticipează o perioadă de tensiuni politice majore în Parlament, unde AUR promite o opoziție fermă față de noua configurație guvernamentală propusă.
Cel mai disperat covrigar este Petrisor, care alearga ca un caine haurist dupa o catea de guvernare, impreuna cu huliganul de la peluza (Financial Times )
Puiule,sa-i pupi in