Senatorul AUR Petrișor Peiu atrage atenția asupra unei statistici îngrijorătoare din cadrul testelor PISA, pe care o consideră esențială pentru viitorul economic al țării: abilitatea elevilor de a rezolva probleme de IT.
Potrivit parlamentarului, România se clasează pe locul 61 din totalul statelor testate, având o medie de doar 442 de puncte. Scorul plasează țara noastră la o distanță considerabilă de media Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), stabilită la 500 de puncte.
În analiza sa, senatorul AUR Petrișor Peiu subliniază că România este depășită de toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția Bulgariei. De asemenea, în fața României se află țări precum Republica Moldova, Mongolia, Costa Rica, Qatar, Malaezia, Thailanda și Brunei. Prin comparație, în regiune, Polonia a acumulat 507 puncte, iar Ungaria 495 de puncte.
Ierarhia globală este dominată de state din Asia de Sud-Est, primele șase poziții fiind ocupate exclusiv de țări precum Singapore, China, Japonia și Taiwan, în timp ce Coreea de Sud se află pe locul 8. Statele Unite ocupă poziția 15, iar economii europene majore, precum Germania și Franța, se situează sub media OCDE.
Senatorul AUR Petrișor Peiu avertizează că aceste rezultate nu reprezintă doar un simplu indicator educațional, ci conturează un scenariu economic sumbru pe termen lung. În opinia sa, acest clasament va reflecta direct performanțele și competitivitatea economiilor mondiale peste 20-25 de ani.