Senatorul Dan Cașcaval, despre trecerea Bulgariei la euro: „Respectul și eticheta contează mai mult decât aparențele”

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al TUIASI și senator, reflectă asupra trecerii Bulgariei la euro și asupra felului în care românii gestionează respectul și bunul simț în contexte festive, precum petrecerea de Revelion la o pensiune din zona Bicaz.

„𝐙𝐎𝐍𝐀 𝐄𝐔𝐑𝐎, 𝐑𝐄𝐒𝐏𝐄𝐂𝐓𝐔𝐋, 𝐄𝐓𝐈𝐂𝐇𝐄𝐓𝐄𝐋𝐄 𝐃𝐄 𝐅𝐈𝐓𝐄 𝐒𝐈 𝐕𝐈𝐍𝐔𝐋 𝐋𝐀 𝐂𝐔𝐓𝐈𝐄

Bulgăria a trecut la zona euro. Înaintea noastră. Iar aceasta pare să fie o nouă problemă fundamentală de nemulţumire a romȃnilor, plasată ȋn ordine după potenţiala necalificare a selecţionatei de fotbal la campionatul mondial, după sigură creştere a accizelor la băuturile alcoolice, dar ȋnaintea creşterii impozitelor pe locuinţe şi autovehicule. Şi pe locurile de veci. Plătibile ȋn avans, cȃt ȋncă nu le ocupi.

Da, deci Bulgaria a trecut la euro. Nu discut de ce nu şi noi. Nu sunt analist economic, defel macro-, dar nici microeconomic. Sunt convins că vecinii noştri mai din Sud au ȋndeplinit obiectivele necesare şi am tot respectul pentru reuşita lor. Este adevărat, pe de altă parte, că am amici, cunoştinţe, chiar parteneri tradiţionali ȋn ţările balcanice sau mediteraneene care sunt de mult timp ȋn zona euro şi ȋmi transmit mereu şi invariabil nemulţumirea şi dezavantajele per persona ale acestei treceri la moneda euro. Incă nu ȋmi dau seama cȃt de obiective sau subiective sunt aceste aprecieri.

Dar nu despre acestea doream să vorbesc. Ci despre faptul că exista clasica nemulţumire romȃnească că vecinii au putut şi noi nu (deși nu știu dacă măcar am încercat). Argumentele pertinente, cum ar fi cele legate de merit, pierd ȋn faţa celor subiectiv-romȃneşti, cum ar fi cele legate de vecin.

Am petrecut trecerea dintre ani, cu petrecerea asociată, la o pensiune ȋn zona acumulării Bicaz, Lacul Izvorul Muntelui. O locaţie dragă, la care venim constant de cȃţiva ani. Nu doar condiţiile, gazdele şi peisajul ne atrag, ci şi faptul că mi-am putut da frȃu liber, legal, pasiunii mele de o viaţă, şi am putut pescui bibani uriaşi şi şalăi de colecţie (nu sunt chiar poveşti 😊).

Să revin. Deci, o pensiune nu mare, dar cochetă, o petrecere de Revelion cumva intimă, deşi eu şi soţia eram siguri ȋntre alte grupuri, dar nu mari. Oferta era clară, acceptabilă pentru aceste timpuri de austeritate, iar condiţiile justificau pe deplin oferta (ceea ce este mai puţin ȋntȃlnit la noi…). Masa festivă variată şi cu băuturi incluse. Pe 1 ianuarie masa festivă-bis la fel. Niciun motiv de a avea rezerve faţă de o astfel de rezervare. 𝐶ℎ𝑎𝑝𝑒𝑎𝑢 𝑏𝑎𝑠 pentru ceea ce au făcut!

Grupurile, persoane cu pretenţii afişate, pe care le-am observat ȋncă de la micul dejun, atunci cȃnd unii ȋşi umpleau farfuriile de la bufet şi apoi solicitau (mai exact, cereau imperativ) ospătarului să le ducă farfuriile la masă. Asta este, fiecare cu pretenţiile lui, aşa cum a fost obişnuit de acasă, nu?…

A venit seara Revelionului. Haine cu etichete de firme celebre la vedere peste tot (pantaloni, bluze, eşarfe, geci – posibil şi pe alte accesorii mai puţin vizibile). Ideea evidentă era că trebuia să fie remarcată de către ceilalţi eticheta firmei care a ȋmbrăcat persoana. Sau pe care a ȋmbrăcat-o persoana. În regulă, o chestie de gust. Deloc deranjant, nu am absolut nimic ȋmpotriva ţinutelor de firmă, poate doar a celor cu firma ostentativ la vedere.

Dar, apoi, uimire! La masa „etichetelor de top”, domnii au scos nişte pet-uri cu vin vărsat şi cutii cu vin alb, au cerut pahare şi şi-au turnat lichidele spre dorinţa delectării grupului. Haine de la firme de „fiţe” versus vin la cutie. Etichete la vedere, vin sub masă. Nu am absolut nicio problemă nici cu vinul la plastic sau la carton, fiecare cu preferinţele lui. Eu doar mă distram, cumva amar, observȃnd (deformaţie profesională devenit cumva hobby 😉).

Tinerii care serveau le-a spus că aveau băuturile gratuite, incluse ȋn meniu. Brusc, au dispărut butelcile şi s-a trecut pe băuturile gazdei. Asta este, turiştii nu considerau că merită atenţie faptul că, oricare ar fi situaţia, este o lipsă de respect faţă de gazdă să mergi ȋntr-o locaţie pregătită pentru o astfel de sărbătoare cu băutura ta. Care ar mai fi, ȋn concluzie, treaba gazdelor? Doar să ȋţi ofere şi să spele apoi paharele sau să ȋti scoată dopurile sticlelor cu băuturi şi, apoi golite, să le ducă la gunoi?… Care ar fi deosebirea ȋntre a bea pe o bancă ȋn parc şi aici, ȋntr-o pensiune pregătită de Revelion? Posibil puţin forţată comparaţia, dar esenţa rămȃne.

A doua zi, clasicul 𝑏𝑟𝑢𝑛𝑐ℎ de trezire după petrecerea din noaptea trecută. Mȃncare şi băuturi la discreţie, din nou din partea casei. O ambianţă pusă cu inspiraţie la dispoziţia musafirilor. Seara se trece pe meniu „a la carte”, fiecare ce ȋşi doreşte, dar cu plată, firesc. Şi, iată, seara apar din nou cutiile cu vin, sticlele aduse de acasă, ȋnsoţite de nonşlanţa „dreptului clientului de a le pune pe/sub masă şi de a le bea”. Că doar sunt ale lui, iar el a plătit cazarea. De data acesta fără etichetele de top care au ȋnsoţit ţinutele proprietarilor lichidelor. Dreptul musafirului. Punct. Insă puncte-puncte la respectul faţă de gazdă.

Şi revenim la nemulţumirea sau, cumva, invidia romȃnilor că bulgarii – zarzavagii, nu-i aşa? – au trecut ȋnaintea noastră la euro. Deşi merită respectul că au reuşit aceasta. Mă gȃndeam cum ar fi, translȃnd la nivel mioritico-european cele petrecute ȋn această pensiune, momentul trecerii noastre la moneda euro. Cred că, ȋn buna noastră tradiţie, am fi ȋn stare să venim cu euro-ii proprii de acasă, ca să facem „economie”. Asta ȋn cazul ȋn care nu ȋi primim gratis. Pe euro.

Aşadar, de ce să fim, iarăşi, nemulţumiţi că noi ȋncă nu?… Deh, retorică ȋntrebare. Retorică nedumerire amestecată cu vin de streaşină ȋn cutii reciclate ascunse ȋn buzunare cu etichetă de top Made în China”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector TUIASI și senator.