România se află pe ultimul loc în UE, după ponderea absolvenților de facultate. Potrivit datelor Eurostat publicate în luna mai a anului trecut, 43% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta între 25 şi 34 de ani era în 2023 absolventă de învăţământ superior. În România doar 23% din populaţia cu vârsta între 25 şi 34 de ani este absolventă de învăţământ superior. Și suntem departe de obiectivul fixat de UE pentru anul 2030, acela că 45% din populaţia cu vârsta între 25 şi 34 de ani să fie absolventă de învăţământ superior.
Constatăm, fără a avea pretenția unei statistici, că pentru tot mai mulți tineri din mediul rural sau din familii încadrate în categoria de risc financiar, învățământul superior devine prohibitiv în ciuda talentului și vocației lor.
Iar subvenționarea transportului, chiar numai pe ruta care leagă casa de universitate, este un ajutor pentru studenți. Vedem că tineri din localități care nu au gări cer ajutor și soluții. Ce fac studenții care trebuie să călătorească cu mai mulți operatori? De cele mai multe ori privați.
În toată această perioadă complexă din punct de vedere politic, eufemistic spus, sau, mai degrabă, delirantă, nu pot să uit că, prin profesia mea, reprezint în Parlamentul României deopotrivă dascălii, studenții și angajații din învățământ, pe orice poziție ar fi.
De aceea, am discutat în ultimele săptămâni cu președinții și alți reprezentanți ai organizațiilor studențești naționale ANOSR și UNSR, o temă de stringentă actualitate, și anume cea a reducerilor de costuri pentru transportul studenților. În cadrul discuțiilor, purtate fie în Palatul Parlamentului, fie la Iași, le-am propus câteva idei care au menirea să susțină și să confere consistență demersurilor lor în acest sens.
Un subiect fierbinte îl reprezintă refuzul operatorilor particulari de a accepta decontarea de către Minister a transportului studenților pe ruta universitate – casă și retur. Pentru a sprijini studenții, am pregătit o interpelare către Ministerul Transporturilor, Ministerul Educației și Cercetării și Președintele Autorității pentru Reforma Feroviară pe care am depus-o la Senat. Intenționam să am această interpelare în ședința Senatului din 12 februarie, dar, așa cum știm, programul Senatului s-a modificat. O voi face săptămâna viitoare.
În sinteză, având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență nr. 156/2024, art. XXIX, care modifică regimul acordării facilităților pentru studenți la transportul feroviar, am solicitat o clarificare urgentă cu privire la posibilitatea decontării transportului privat pentru studenți, în special în zonele unde transportul feroviar nu este o opțiune viabilă.
În acest sens, am formulat două puncte de interes pentru studenți: 1) dacă Ministerul Transporturilor și Ministerul Educației şi Cercetării au în vedere elaborarea unui mecanism care să permită includerea transportului privat (autobuze, microbuze interjudețene, chiar şi a celui feroviar, unde este cazul) în sistemul de facilități pentru studenți; 2) în cazul elaborării mecanismului de includere a transportului privat în prevederile OUG 156/2024, dacă Ministerul Transporturilor și Ministerul Educației şi Cercetării au în vedere monitorizarea respectării de către operatorii privaţi a acestui mecanism de decontare a transportului de către studenţi?
Consider că limitarea posibilităților de transport pentru studenți de către operatorii particulari afectează direct accesul la educație, echitatea și mobilitatea academică. În multe cazuri, studenții sunt forțați să suporte costuri suplimentare pentru transport sau să renunțe la anumite oportunități educaționale și de dezvoltare. Ținând cont de protestele studențești și de reacția publicului față de aceste modificări, considerăm necesară o intervenție urgentă pentru clarificarea și corectarea aplicării măsurilor impuse prin OUG 156/2024.
Sper că autoritățile menționate în interpelare îmi vor comunica un răspuns oficial în cel mai scurt timp posibil. Astfel încât să intervenim legislativ, dacă este cazul, și să putem asigura o informare corectă a studenților și a organizațiilor acestora. Cred cu fermitate că asigurarea accesului tinerilor la educație reprezintă una dintre prioritățile mandatului meu în Senatul României.
Ce incredere poti avea in astia particulari care azi pot fi si maine nu, dispar.
E o mare prostie asta ca sa obligi privatii sau sa te complici cu ei legislativ.
Ai transport local asigurat de astia de la „stat”, atunci tu ca parlamentar i-a si fa eforturi sa ajuti cumva pe astia care sunt acum, pentru ca astia nu dispar niciodata.
D-l senator/rector greseste.
In Romania sunt prea multi studenti, prin raportare la cat de putini absolventi de liceu cu bacalureat avem. Piata muncii cere in primul tehnicieni si muncitori calificati. Acestia ne lipsesc.
Piata muncii cere si absolventi de facultate, dar cere in primul rand „talente”(vezi si Raportul Bancii Mondiale), deci absolventi talentati, cei care fac diferenta. Ori nu poti pregati talente intr-un invatamant superior declarat de masa, deci de nivel scazut, alimentat de un bazin de absolventi redus ca numar, motiv pentru care selectia nu-si mai are rostul.
Subscriu!