O tragedie cutremurătoare a avut loc în Marea Britanie, unde Princess Bliss-Dickson, cunoscută pentru aparițiile sale TV și activitatea din mediul online, a fost găsită fără viață într-un centru de cazare asistată. Primele informații indică o posibilă supradoză, iar cazul este în prezent investigat de autorități.
Princess Bliss-Dickson, în vârstă de 16 ani, a murit din cauza unei supradoze
Adolescenta în vârstă de doar 16 ani locuia în ultima perioadă într-un centru specializat din Waltham Abbey, unde se afla sub supraveghere medicală, din cauza problemelor cu care se confrunta. Acolo a fost găsită inconștientă în patul său, iar echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva.
Oficialii au confirmat că decesul a fost constatat la fața locului, iar o anchetă a fost deschisă pentru a stabili circumstanțele exacte.
„A fost găsită inconștientă în pat. S-a chemat o ambulanță, iar decesul ei a fost confirmat la fața locului. Poliția din Essex desfășoară o anchetă în legătură cu acest deces”, a transmis ofițerul Matthew Austin.
Potrivit informațiilor apărute în presa britanică, o primă evaluare indică o intoxicație acută cu un medicament prescris, utilizat pentru tratarea unor afecțiuni psihice. Cauza exactă a morții urmează însă să fie stabilită oficial de medicii legiști.
Dincolo de circumstanțele medicale, povestea tinerei scoate la iveală o problemă tot mai des întâlnită: bullying-ul din mediul online. De-a lungul anilor, Princess Bliss-Dickson ar fi fost ținta unor comentarii răutăcioase și a unor atacuri constante pe rețelele sociale și forumuri. Inițial, criticile ar fi fost îndreptate către mama sa, însă ulterior s-au extins și asupra adolescentei.
„Nu am nevoie să fiu plăcută de oameni care nici măcar nu se plac pe ei înșiși”, a mărturisit ea la un moment dat.
Ce mesaj a transmis mama tinerei
Familia susține că presiunea constantă din mediul online i-ar fi afectat profund starea emoțională, iar în cele din urmă ar fi contribuit la gestul extrem. Mai mult, apropiații spun că valul de mesaje negative nu s-a oprit nici după moartea adolescentei, mama acesteia devenind la rândul ei ținta criticilor.
Durerea familiei este greu de descris în cuvinte. Mama tinerei a publicat pe rețelele sociale o fotografie în care apare lângă sicriul fiicei sale, însoțită de un mesaj sfâșietor.
„Ziua în care mi-am culcat copilul pentru ultima dată… Cel mai greu rămas-bun. Cum poți vreodată să accepți să-ți săruți copilul pentru ultima oară? Te iubesc, prințesă. Ești iubită dincolo de orice imaginație. Ne vom revedea în ceruri, fetiță dragă. Te rog să fii la porți ca să mă întâmpini când îmi va veni vremea și să-mi arăți totul acolo. Mi-e atât de dor de tine — această piesă lipsă nu va fi niciodată, niciodată umplută. Ai luat o parte din mine când ai plecat”, a transmis mama tinerei.
Din păcate impactul pe care îl poate avea hărțuirea online, mai ales asupra tinerilor expuși încă de mici în spațiul public, poate fi devastator. Ancheta autorităților este în desfășurare.