Sfinții Constantin și mama să Elena- Tradiții bizare. Iată ce nu trebuie să faci

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pe data de 21 mai sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și mama să Elena. Datorită lor creștinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise, iar duminică a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman.

Pentru ziua de 21 mai (Sfinţii Constantin şi Elena) există o serie de obiceiuri şi superstiţii care fac referire la vară ce urmează să-şi facă apariţia:

– mulţi agricultori nu lucrează de Sfinţii Constantin şi Elena, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului; în unele regiuni ale rarii este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz şi mei, deoarece, în popor, se vorbeşte că tot ce se seamănă după această zi se va usca;

– podgorenii respecta ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii;

În calendarul popular, sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor.

“Sfântul Constantin a venit pentru creştinii crunt prigoniţi vreme de două secole ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Datorită împăratului Constantin şi a mamei sale Elena, creştinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători «Epoca de aur», în care oameni sfinţi şi minţi luminate, cum ar fi Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, au expus în operele lor doctrină şi spiritul creştin autentic”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Romane, părintele Constantin Stoica.

Elena, „mama de fier și credința tare”
Cercetătorii sunt de părere că deciziile împăratului Constantin în favoarea creştinismului s-au datorat mai ales mamei sale, Elena, care, “cu mâna de fier şi credinţa tare”, s-a aflat în permanenţă în umbra unicului său fiu.

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia, ca fiică a unui hangiu. Ea s-a căsătorit în anul 270, când avea 16 ani, cu generalul roman Constantiu Chlorus, iar în 272 l-a născut pe Constantin, în localitatea Naissus (în Serbia de astăzi). În 293, împăratul Diocletian i-a poruncit lui Constantiu să divorţeze şi l-a numit Cezar pentru Imperiul Roman de Apus. În această calitate, el s-a căsătorit cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximian, cu care a avut încă şase copii.

Elena nu s-a recăsătorit şi a trăit în umbră, departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său, pe care l-a sprijinit cu dragoste şi afecţiune. În anul 306, fiul său a fost proclamat de armată romană drept august al imperiului, imediat după moartea lui Constantiu Chlorus. El şi-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de “Nobilissima Femina” (Doamna prea nobilă).

În anul 325, Constantin i-a oferit mamei sale cea mai mare distincţie pe care o putea primi o femeie, aceea de “Augusta”. În anul 325, Sfânta Elena a plecat într-o expediţie la Ierusalim, pentru a găsi Sfânta Cruce pe care fusese răstignit Iisus Hristos.

În acele vremuri, Ierusalimul se afla în reconstrucţia începută de împăratul roman Adrian, după dezastrul produs de revoltă iudaica din anul 70. Împăratul Adrian construise la mormântul lui Iisus Hristos, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiţei Venus.

Locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, aşa că Elena, însoţită de Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotărât dărâmarea templului şi efectuarea săpăturilor, care să scoată la lumina cel mai cinstit obiect creştin. În urma acelor săpături au găsit trei cruci, dar nu puteau să o identifice pe cea pe care fusese răstignit Iisus, de aceea le-au atins de un mort. Acesta ar fi înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului, potrivit unor tradiţii. Episcopul Macarie a arătat crucea mulţimilor adunate şi, de atunci, se prăznuieşte până astăzi Înălţarea Sfintei Cruci la 14 septembrie.

Împărăteasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum şi piroanele care ar fi fost folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului. În perioada petrecută la Ierusalim, împărateasa Elena a început construcţia unor biserici la mormântul Domnului (Biserica Învierii), în Betleem sau pe muntele Măslinilor. După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, Elena a murit în anul 330. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.

Cea mai iubită împărăteasă
Sfânta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creştinilor. Numele ei, care se traduce ca “făclie”, “torta”, “strălucirea soarelui”, este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, aşezăminte teologice sau sociale. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţa autentică.

Pentru grijă pe care a arătat-o săracilor şi oamenilor simpli, pentru preocuparea faţă de problemele creştinismului, dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, împărateasa Elena este cinstită că sfânta în întreaga creştinătate.

Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. În decursul domniei sale, Sfântul Constantin cel Mare a luat o serie de hotărâri care au schimbat soarta creştinismului.

Astfel, în anul 312 a avut loc bătălia de la Podul Vulturului, în care Constantin l-a învins pe Maxenţiu. Istoricul Eusebiu de Cezareea, biograful lui Constantin, şi apologetul Lactantiu au descris viziunea pe care împăratul a avut-o înainte de luptă. El a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia “în hoc signo vinces” (prin acest semn vei învinge). Noaptea, i s-a arătat Iisus Hristos în vis, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce, ca semn protector în lupta care urmă. Acest steag care purta însemnul creştin s-a numit labarum.

Convertirea împăratului Constantin la religia creştină este legată de foarte mulţi cercetători de acest eveniment. În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a dat un act prin care creştinismul a devenit “religio licita”, adică religie permisă, la fel ca celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi morală a doctrinei creştine, a recomandat-o tuturor. Însă Constantin nu a declarat creştinismul religie de stat, cum greşit se afirmă uneori.

Acest pas a fost făcut în anul 380, de împăratul Teodosie cel Mare. În anul 325, Împăratul Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic, în localitatea Niceea (în Turcia de astăzi). Având ca prioritate păstrarea unităţii Imperiului Roman, împăratul i-a chemat pe toţi episcopii bisericii pentru a se hotărî în problema ereziei lui Arie. Acesta susţinea că Iisus Hristos nu este fiul lui Dumnezeu, ci este “prima creatură a Tatălui”.

La acest sinod au participat, conform tradiţiei, 318 părinţi, printre care sfinţii Atanasie cel Mare, Nicolae al Mirelor, Spiridon al Trimitundei, Pafnutie Egipteanul şi Osiu de Cordoba. Sinodul a stabilit “dumnezeirea Fiului”, compunând totodată primele şapte articole din Crez, a fixat data Paştilor (prima duminică după luna plină, după echinocţiul de primăvară) şi a dat 20 de canoane referitoare la disciplină bisericească.

La sfârşitul lucrărilor, când Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul, Constantin a spus: “Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi”.

În aceeaşi perioadă, împăratul Constantin a construit o cetate impresionantă pe malul stâng al Bosforului, pe locul vechii cetăţi Bizantion. Cetatea, care îi va purta numele (Constantinopol), a devenit noua capitală a imperiului, care a rivalizat cu vechea Romă. Aici a fost zidită măreaţa catedrala închinată Sfinţilor Apostoli.

Sf. Constantin a ajutat creștinii
Pe lângă aceste măsuri, împăratul Constantin a dat o serie de legi prin care a venit în ajutorul creştinilor. În 312 a generalizat duminica drept zi de odihna în întregul imperiu, în 317 a început să bată monedă cu monogramă creştină, i-a scutit pe preoţii bisericii de impozite şi de armată, a interzis practicarea jertfelor sângeroase şi a oferit creştinilor edificii imperiale pentru practicarea cultului.

Împăratul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de episcopul Eusebiu de Cezareea, biograful şi apropiatul sau. A murit la scurt timp, în Nicomidia, şi a fost înmormântat în Constantinopol, în biserica ctitorită de el. În tradiţia populară se vorbeşte despre împăraţii Constantin şi Elena ca despre părinţii Sfintei Cruci.

În calendarele populare, această zi era cunoscută mai degrabă sub numele de “Constantin Graur” sau “Constantinu Puilor”, pentru că, din această primă zi a verii, păsările din pădure încep să-şi înveţe puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11 februarie), s-au împerecheat şi şi-au construit cuiburile la Dragobete (24 februarie).

Oamenii trebuie să ţină sărbătoarea, pentru că puii din gospodărie să nu fie mâncaţi de ulii. În ziua Sfinţilor Constantin şi Elena este bine să nu se lucreze, pentru că holdele şi strugurii să nu fie distruşi, iar până în 21 mai trebuie să fie semănate porumbul, ovăzul şi meiul, potrivit tradiţiei populare.