Prima pagină » National » Și-a bătut iubita până a băgat-o în spital. Scenele de groază au avut loc într-o benzinărie din Constanța

Și-a bătut iubita până a băgat-o în spital. Scenele de groază au avut loc într-o benzinărie din Constanța

05 feb. 2026, 18:13,
Redacția BZI în National

O femeie a ajuns la spital, după ce iubitul a bătut-o într-o stație de benzinărie.

Situație de groază în Constanța, într-o benzinărie, acolo unde o tânără în vârstă de 22 de ani a fost bătută de iubitul ei până a ajuns la spital. Bărbatul în vârstă de 30 de ani a lovit-o pe femeie peste mâini cu un scaun.

Bărbatul a fost reținut

În urma scandalului public, în care violența domestică a fost iar prezentă, un apel la numărul unic de urgență 112 a făcut ca oamenii legii să se prezinte la fața locului, la fel și medicii.

Tânăra a avut nevoie de îngrijri medicale de specialitate, astfel că a fost transportată la spital, în timp ce agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, pe numele său fiind emis și un ordin de protecție.

Pentru că oamenii legii au considerat ca viața și integritatea tinerei sunt puse în pericol, acum iubitul ei nu mai are voie să se apropie de ea, conform legii.

După ce a fost ținut în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă pentru 24 de ore, acum bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare.

„Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 30 de ani, suspectat de comiterea faptelor.

Astfel, la data de 4 februarie a.c., în jurul orei 3.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-o stație peco din municipiul Constanța ar fi avut loc un conflict spontan între un bărbat, de 30 de ani, și o femeie, de 22 de ani. În urma conflictului, tânăra ar fi fost agresată fizic, prin lovire peste membrele superioare cu o piesă de mobilier, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conform prevederilor legale, polițiștii au evaluat situația de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, fiind constatat că există risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea persoanei să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică. Astfel, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu. În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Astăzi, bărbatul urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare”, transmite IPJ Constanța.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. Două persoane au fost rănite, iar autoritățile analizează invocarea Articolului 4 al Alianței. O dronă rusească prăbușită la Galați a provocat primele reacții oficiale ale NATO după ce un bloc de locuințe din România a fost […]
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 mai 2026
30 mai 2026