Prima pagină » Sport » Simona Halep a renunţat la turneul de la Abu Dhabi! Când va reveni pe teren

Simona Halep a renunţat la turneul de la Abu Dhabi! Când va reveni pe teren

23 dec. 2020, 13:37,
Cristian ZAVASTIN în Sport

Simona Halep a renunţat la turneul de la Abu Dhabi. Aceasta a preferat să stea mai mult timp în România, înainte de a pleca direct spre Australia.
Simona Halep spunea, acum două zile, că abia aşteaptă să joace din nou, urmând să debuteze în noul sezon, în turneul găzduit de Emirate (6-13 ianuarie).

Simona Halep a jucat ultimul meci la data de 4 octombrie, în optimile de la French Open, iar asta la capătul unui sezon „ciuntit“ de pandemie în care a avut foarte puţine apariţii pe teren, 26 mai precis (23 de victorii, 3 înfrângeri).

Simona Halep a renunțat în ultimul moment

După stagiunea aceasta, Simona nu e chiar nerăbdătoare să revină în vreo competiţie oficială. Iar asta deşi, acum două zile, spunea cu totul altceva.

„Voi merge și voi juca la Abu Dhabi. Abia aștept să resimt emoțiile meciurilor oficiale. Chiar dacă te antrenezi două-trei luni, nu se compară cu un meci oficial. Va fi o pregătire bună pentru Australian Open. Îmi doresc să merg la Abu Dhabi și să câștig fiecare meci“.

În ciuda acestor declaraţii, miercuri, 23 decembrie, când organizatorii turneului de la Abu Dhabi au anunţat lista participantelor, pe ea nu s-a aflat şi numele Simonei Halep. Semn că ocupanta locului 2 WTA s-a sucit şi nu va merge în Emirate. Acolo vor fi, în schimb, alte două românce: Sorana Cîrstea (71 WTA) şi Patricia Ţig (56 WTA).

Cum va arăta calendarul WTA la începutul lui 2021

Sezonul 2021 din circuitul profesionist feminin de tenis urmează să debuteze la Abu Dhabi, unde va avea loc un turneu de categoria WTA 500, în perioada 5-13 ianuarie.

Turneul de la Abu Dhabi se va disputa în paralel cu calificările pentru Openul Australiei, la masculin și feminin, care vor avea loc tot în Emiratele Arabe Unite, dar la Dubai, subliniază sursa citată. Săptămâna trecută, conducătorul circuitului feminin, Steve Simon, anunțase că responsabilii WTA doresc ca sezonul 2021 să înceapă cu calificările pentru Australian Open, care să se desfășoare în premieră în afara Australiei, la începutul lunii ianuarie.

Ce modificări au apărut în calendarul WTA pentru începutul anului 2021

În mod tradițional, circuitul WTA își începe sezonul cu turneele ASB Classic de la Auckland (Noua Zeelandă) și Brisbane International (Australia), urmate de alte trei competiții, la Shenzhen (China), Adelaide (Australia) și Hobart (Tasmania), înainte de debutul Openului Australiei.
Însă, din cauza pandemiei de coronavirus, responsabilii tenisului au decis să modifice calendarul, iar jucătorii care vor lua parte la preliminariile Australian Open se vor reuni în Emiratele Arabe Unite, urmând ca cei care vor obține calificarea să călătorească la bordul unor curse charter de la Dubai la Melbourne, unde vor intra apoi în carantină, înaintea participării la primul turneu de Grand Slam al anului.

Unde se dispută calificările pentru Australian Open

Calificările pentru Australian Open se vor disputa în cadrul Dubai Duty Free Tennis Stadium, unde vor avea loc cel puțin 48 de meciuri pe zi, pe cele 10 terenuri ale complexului. La finalul acestor partide, 32 de jucători la masculin și feminin vor obține calificarea pe tabloul principal de la Melbourne.

„Sunt câțiva jucători de top care au ales Dubaiul pentru pregătirile din extrasezon, iar acești jucători se vor alătura celor calificați în zborurile charter speciale care se vor îndrepta către Melbourne”, a declarat pentru Gulf News un oficial care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Acesta a subliniat că turneul de la Abu Dhabi și calificările de la Dubai se vor disputa cu porțile închise și cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță stabilite de agențiile internaționale și autoritățile locale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 decembrie 2025
11 decembrie 2025
Articole similare
Eleva Venera Lungu este singura finalistă din Iași a programului FLEX 2025-2026. Tânăra a primit o bursă de studiu în Statele Unite
02:00
Eleva Venera Lungu este singura finalistă din Iași a programului FLEX 2025-2026. Tânăra a primit o bursă de studiu în Statele Unite
Cine va pune mâna pe clădirea Poștei Române de pe strada Cuza Vodă, din Iași? Două firme au licitat același preț. Care va fi criteriul de departajare
02:00
Cine va pune mâna pe clădirea Poștei Române de pe strada Cuza Vodă, din Iași? Două firme au licitat același preț. Care va fi criteriul de departajare
Peste un milion de euro cheltuie Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași pentru digitalizare! Unitatea medicală caută firme pentru furnizarea produselor
02:00
Peste un milion de euro cheltuie Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași pentru digitalizare! Unitatea medicală caută firme pentru furnizarea produselor
CTP Iași cumpără uleiuri și unsori în valoare de 745.248 de lei pentru autobuze
02:00
CTP Iași cumpără uleiuri și unsori în valoare de 745.248 de lei pentru autobuze
Revoltă în rândul părinților, din cauza meniului de la o grădiniță din Iași. Acuzații grave la adresa directoarei, după ce o firmă de catering livrează mâncarea copiilor: „Sunt niște contracte pe sub mână”
02:00
FOTO Revoltă în rândul părinților, din cauza meniului de la o grădiniță din Iași. Acuzații grave la adresa directoarei, după ce o firmă de catering livrează mâncarea copiilor: „Sunt niște contracte pe sub mână”
Cum trebuie să mâncăm și să bem de sărbători în așa fel încât să nu avem nevoie de ajutorul medicului. Dr. Liliana Mihailov: „Nu trebuie să trecem peste aceste limite”
02:00
Cum trebuie să mâncăm și să bem de sărbători în așa fel încât să nu avem nevoie de ajutorul medicului. Dr. Liliana Mihailov: „Nu trebuie să trecem peste aceste limite”
Vor fi înlăturați producătorii din piața CUG? Aceștia aduc acuzații grave conducerii EcoPiața din Iași, după ce a izbucnit un scandal: „Mi-a spus să mă duc acasă, că este totul aranjat și îmi ia locul!”
02:00
FOTO Vor fi înlăturați producătorii din piața CUG? Aceștia aduc acuzații grave conducerii EcoPiața din Iași, după ce a izbucnit un scandal: „Mi-a spus să mă duc acasă, că este totul aranjat și îmi ia locul!”
Decizie care contrazice logica! Vatmanii de la CTP Iași au primit stick-uri cu colinde de la companie, însă sistemele audio din tramvaie sunt defecte: „Nu ne-au mai întrebat dacă le putem folosi”
02:00
FOTOVIDEO Decizie care contrazice logica! Vatmanii de la CTP Iași au primit stick-uri cu colinde de la companie, însă sistemele audio din tramvaie sunt defecte: „Nu ne-au mai întrebat dacă le putem folosi”
S-a îmbătat și a făcut circ la „ol-inclusiv”
02:00
S-a îmbătat și a făcut circ la „ol-inclusiv”
Spitalul de Boli Infecțioase a contestat executarea silită pentru neplata sporurilor COVID din 2020! La mijloc este vorba de sute de mii de lei
02:00
Spitalul de Boli Infecțioase a contestat executarea silită pentru neplata sporurilor COVID din 2020! La mijloc este vorba de sute de mii de lei