Prima pagină » Local » Simulare pentru cutremur la Școala Gimnazială ”Veronica Micle” din Municipiul Iași – FOTO

Simulare pentru cutremur la Școala Gimnazială ”Veronica Micle” din Municipiul Iași – FOTO

22 feb. 2022, 10:47,
în Local

Marți, 22 februarie 2022, la Școala Gimnazială ”Veronica Micle” , în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU Iași) s-a derulat un exerciţiu de simulare în caz de cutremur. Atât personalul didactic cât și elevii au fost instruiți de personalul de specialitate pentru a face față cu brio unor astfel de situații.

Directorul prof. Gabriel Gavriluț a vorbit într-o declarație pentru bzi.ro despre importanța unor astfel de simulări și despre faptul că cei de la ISU au venit cu aparatură tehnică de detecție umană. Prof. Gabriel Gavriluț a menționat că este primul exercițiu de acest gen efectuat în unitatea școlară de la începutul pandemiei:

Astăzi, 22 februarie 2022, în colaborare cu cei de la ISU Iași am derulat un amplu exerciţiu de simulare a unui cutremur. Intervenţia pompierilor a fost doar la corpul B al instituţiei noastre şi a implicat pe elevii de gimnaziu din şcoala noastră. Simularea a cuprins situaţia în care doi elevi ar fi fost prinşi sub dărâmături. Astfel, cei de la ISU au venit cu aparatura necesară detecției unor persoane aflate în situaţia prezentată mai sus. Pe de altă parte, copiilor şi colegilor noştri din unitatea de învăţământ le-a fost prezentată dotările tehnice. Aceștia au fost instruiţi cum să se comporte într-o asemenea stare de fapt. De precizat faptul că este un prim asemenea exerciţiu derulat de la începutul pandemiei în unitățile noastre. a precizat prof. Gabriel Gavriluț, directorul Școlii Gimnaziale ”Veronica Micle”

 

Pe viitor, conducerea intenţionează să dezvolte o serie de alte proiecte ce implică resursa umană şi infrastructura entităţii educaţionale pentru a veni în sprijinul elevilor, părinţilor și a profesorilor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Gestul făcut de Andi, adolescentul de 13 ani din Bistrița, înainte de atacul de la școală. Imaginea care a apărut pe rețelele sociale
Andi, adolescentul de 13 ani implicat în atacul de la o școală din Bistrița, a apărut într-o fotografie în care face un gest surprinzător. Imaginea ar fi fost realizată înaintea incidentului. O fotografie atribuită adolescentului de 13 ani implicat în atacul de la școala din Bistrița îl arată făcând semnul „OK” cu mâna, înainte de […]
Gestul făcut de Andi, adolescentul de 13 ani din Bistrița, înainte de atacul de la școală. Imaginea care a apărut pe rețelele sociale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
20 octombrie 2026
20 octombrie 2026