Prima pagină » National » Sindicaliștii solicită, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Nicuşor Dan, să susţină reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului
Sindicaliștii solicită, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Nicuşor Dan, să susţină reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului

Sindicaliștii solicită, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Nicuşor Dan, să susţină reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului

29 mai 2025, 23:41,
Redacția BZI în National

Sindicaliștii intră peste Nicușor Dan și cer măsuri speciale pentru sănătatea populației. Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST), organizaţie reprezentativă la nivel naţional, solicită, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Nicuşor Dan, să susţină reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului, considerând că acest lucru este „o urgenţă naţională”, şi nu „un moft”, în condiţiile în care peste 75% dintre statele membre ale Uniunii Europene au ministere sau structuri dedicate tineretului şi sportului, cu atribuţii clare şi bugete transparente.

Decizia de a desfiinţa ministerul a generat efecte negative grave

SNST atrage atenţia că decizia de a desfiinţa ministerul a generat efecte negative grave, precum buget zero pentru tineret în ultimii 3 ani, tabere şi centre de agrement închise sau abandonate, proiecte europene pierdute şi fonduri blocate, haos instituţional şi lipsă de coordonare, degradarea condiţiei fizice a tinerilor, într-un context de insecuritate regională.

România rămâne în urmă față de UE

Reprezentanții SNST susțin că peste 75% dintre statele membre UE au ministere sau structuri dedicate tineretului şi sportului

„România este în contratimp cu Europa. Peste 75% dintre statele membre UE au ministere sau structuri dedicate tineretului şi sportului, cu atribuţii clare şi bugete transparente. Reînfiinţarea MTS este o urgenţă naţională, nu un moft”, afirmă reprezentanţii SNST.

Sindicatul cere sprijin pentru reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului

În apelul către preşedintele României, sindicatul cere sprijin pentru reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului, includerea acestei măsuri în programul de guvernare şi recunoaşterea faptului că tinerii şi sportivii României au nevoie de o instituţie dedicată, de resurse şi de respect din partea statului.

„Readuceţi Tineretul şi Sportul în centrul politicii publice!”, este apelul transmis de SNST.

Sindicaliștii solicită, printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui Nicușor Dan, să susțină reînființarea Ministerului Tineretului și Sportului

Sindicaliștii solicită, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Nicuşor Dan, să susţină reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026