Titlurile zilei

Site-ul programului IMM Invest, luat cu asalt! Lista firmelor din Iași care s-au înscris în câteva ore de lansare. Patronul unui hotel de patru stele din centrul orașului speră că va primi banii

Publicat: 30 apr. 2020

Marți s-a lansat din nou site-ul pe care pot fi depuse aplicațiile pentru programul IMM Invest cu garanții de stat de 15 miliarde de lei. Firmele din Iași au luat cu asalt site-ul după zece zile de așteptare. Numai în prima zi de depunere au aplicat 17.000 de persoane, iar astăzi numărul lor a ajuns la peste 21.000 de aplicanți. Din Iași au reușit să se înscrie câteva sute de persoane care dețin cabinete stomatologice, case de amanet, hoteluri, viticultori sau magazine alimentare. Înscrierile se fac până la sfârșitul acestui an, iar specialiștii atenționează aplicanții să completeze corect cererea.

Antreprenorii s-au grăbit să se înscrie în cadrul programului IMM Invest încă din prima zi de la lansare. Luni, la ora 13:00, erau deja 10.000 de cereri depuse, iar până la ora 17:00, numărul a urcat până la 17.000. În prezent sunt înscrise 21.000 de persoane, sute dintre acestea fiind din Iași. Printre solicitanți sunt atât firme mici, cât și firme cu un număr mare de angajați, viticultori, administratori magazine alimentare sau persoane care dețin case de amanet. Înscrierea pe site-ul ce a fost „securizat” de Serviciul de Telecomunicații Special, după ce a cedat în vinerea de dinainte de Paște din cauza numărului mare de aplicanți, reprezintă doar un pas formal pentru companiile care caută finanțare.

Aplicanții au făcut greșeli

Din cauză că interesul a fost mare din partea aplicanților din Iași, aceștia s-au grăbit și au făcut greșeli.

„Foarte mulți care o să depună nu o să aibă șanse reale să primească finanțarea. Dacă tu vrei 10 milioane de lei, dar ai doi salariați și cifra de afaceri 3 lei, banca nu o să se angajeze la o asemenea finanțare. Persoanele care depun trebuie să îndeplinească niște condiții reale. Nici noi nu am fost pregătiți pentru un număr atât de mare de depuneri, dar nici pentru greșelile făcute de solicitanți”, mai spune Daniel Isache, director al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) Iași.

Cererile trebuie completate corect

Din cauza greșelilor făcute de aplicanți, 70 la sută din cereri au fost revocate.

„Foarte mulți dintre cei care au depus nu au citit ordonanța unde scrie ce condiții de eligibilitate solicită băncile. Peste 70 la sută din cererile de finanțare au fost revocate pentru că nu au fost completate corect. De exemplu, eu am corectat câteva sute de cereri și am văzut că nu era trecut numele complet al reprezentantului legal, unele declarații erau în alb, necompletate. Dacă o declarație de încadrare nu este completată corect, o retrimitem către beneficiar pentru corectare”, a mai spus Daniel Isache.

Cabinete stomatologice și case de amanet

Printre ieșenii care au reușit să se înscrie în cadrul programului sunt firme din mai multe domenii de activitate. Patronul unui hotel de patru stele din centrul orașului a aplicat în cadrul IMM Invest, dar și reprezentantul unei case de amanet din Iași.

„Noi avem două case de amanet și 6 angajați. Deși acum s-ar spune că noi câștigăm bine de pe urma crizei, nu este așa. Prețul aurului a scăzut și oamenii sunt mai economi, parcă așteaptă să vină vremuri mai grele. Am primit e-mailul de confirmare după vreo câteva ore”, spune Nicu Coman.

O altă antreprenoare care a reușit să se înscrie în program deține un cabinet stomatologic.

„Abia cu adresa de Gmail am putut să mă înscriu. Au fost niște probleme și acum, dar minore. Acum ar trebui să discutăm cu băncile pentru finanțare”, spune Ana-Maria B., medic stomatolog.

Câți bani pot obține ieșenii?

Plafonul maxim de garantare alocat în cadrul IMM Invest este de 15 miliarde de lei. Statul poate garanta până la 90 la sută din valoarea creditelor pe care le pot accesa antreprenorii din Iași la una din băncile partenere. Aceștia nu vor plăti dobânda, comision de garantare sau alte costuri de acordare. Costurile finanțării sunt subvenționate în procent de 100 la sută de la bugetul de stat, până la data de 31 decembrie 2020, cu posibilități de prelungire. Cei care se înscriu în cadrul programului nu plătesc comisionul de rambursare anticipată. Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10.000.000 lei pentru investiții și până la 5.000.000 lei pentru capital de lucru.

Cine poate obține banii?

Aproximativ 40.000 de firme ar putea primi creditele garantate de stat și cu dobândă subvenționată până în decembrie 2020. Potrivit specialiștilor din domeniu, creditele de capital de lucru sau investiții, garantate de stat, trebuie aprobate și de către bănci, care se vor uita la datele financiare și la planurile firmelor cu sumele primite. În situația în care creditele aprobate de bănci nu vor fi rambursate de debitori, atunci statul va plăti aproape integral paguba creditorilor. De asemenea, au apărut modificări la programul IMM Invest. Întreprinderile mici și mijlocii din domeniile intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare, leasing și intermedieri financiare, din Iași, nu sunt eligibile pentru acordarea de garanții în cadrul IMM Invest.





Comentarii
  • Eu am aplicat from screci pentru un viitor mai bun, coane, ca sa ma chivernisesc macar la batranete. Sa import din nou bere fara dobanda si sa il readuc pe Pacanel logistician sef la carat cu naveta la client.
    Am mai aplicat, coane, ca sa se dea mai ieftin pestele de la pescari, sa fie si o hrana vie alaturi de un sper ribs si un single malt.
    Si am aplicat ca sa nu se mai joace partenerii mei de-a prezentarea catindatilor prin absenta, astea is copilarii, eu cunosc asta de la o deplasare politica in Afrique cu Ofrodel cand nu era impuscat.
    Hai liberare, ca nu stiu cum sa zic altfel despre fostii mei menegeruiti harmasari.

Adauga un comentariu