Local

Situație fără precedent la Centrul de Transfuzii din Iași! Zeci de persoane se înghesuie să doneze sânge și plasmă hiperimună! Banii îi motivează pe ieșeni să fie aproape de bolnavii din spitale?

Publicat: 23 nov. 2020
Zeci de donatori de sânge și plasmă hiperimună se prezintă zilnic la Centrul de Transfuzii din Iași, motivați de recompensele financiare
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Iași

În fiecare zi, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) din Iași vin zeci de donatori de sânge și de plasmă hiperimună motivați probabil de sumele importante de bani oferite de autorități. Dacă înainte de anunțul autorităților locale ieșene medicii se străduiau din greu să atragă donatori, în ultimele trei luni sute de ieșeni au format cozi uriașe la CRTS Iași

Zeci de persoane se prezintă zilnic la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) din Iași. Odată cu anunțul autorităților despre beneficiile donatorilor de plasmă hiperimună care primesc 500 de lei și a donatorilor de sânge care primesc 7 bonuri de masă, listele care au fost goale luni la rând s-au aglomerat mai tare ca niciodată. Direcția de Asistență Socială (DAS) din Iași a oferit sute de mii de lei celor care au venit la CRTS Iași pentru a dona, iar în continuare ieșenii vor fi răsplătiți pentru fapta lor. Medicii sunt de-a dreptul surprinși de prezența unui număr foarte mare de donatori. Totodată, fac apel ca în fiecare zi de acum înainte să se prezinte un număr suficient de persoane dornice să facă o faptă bună și să se asigure stocurile necesare de sânge pentru pacienții a căror viață depinde de o transfuzie de sânge.

Vinerea trecută, 62 de ieșeni s-au prezentat la CRTS Iași să doneze sânge

Medicii nu se mai pot plânge de lipsa donatorilor de sânge după ce, de la zi la zi, se observă o creștere a numărului de persoane dispuse să doneze cantitatea de 450 de ml de sânge. Reprezentanții CRTS Iași au mai observat că numărul donatorilor de sânge aproape că se dublează în zilele de vineri. Zilele trecute, la CRTS Iași s-au adunat chiar și o sută de donatori, lucru care până acum nu s-a întâmplat. Fiecare dintre donatori pleacă acasă cu 7 bonuri de masă. Totodată, și numărul pacienților vindecați de coronavirus care donează plasmă hiperimună este tot mai mare. Până în prezent au fost zile în care s-au prezentat și 12 persoane pe zi care au donat plasmă pentru a ajuta un pacient infectat cu COVID-19 aflat în stare gravă.

„Adresabilitatea este mult mai mare în zilele de vineri, au fost chiar și 100 de donatori de sânge, alteori un număr de 77. La sfârșitul acestei săptămâni, pe 20 noiembrie 2020, au fost 62 de donatori. În rest avem o medie de circa 40 de donatori pe zi. De asemenea, avem o adresabilitate foarte bună și din partea celor care s-au confruntat cu infecția de SARS-CoV-2. Media lor este de minimum patru pe zi, maximul fiind de 12 donatori pe zi”, a declarat dr. Lavinia Scripcariu, șefa CRTS Iași.

Medicii își doresc ca numărul donatorilor să fie în permanență constant pentru a se asigura stocurile de sânge necesare în spitalele din Iași

Medicii încurajează ieșenii să se prezinte în continuare la CRTS Iași pentru a contribui la salvarea vieții celor aflați în stare critică în unitățile medicale din Iași. Orice secundă în plus, în situații dramatice care se întâmplă destul de des, poate duce la pierderea vieții unei persoane. Din cauza lipsei de stocuri de sânge din spitale, o persoană care este victima unui accident rutier își poate pierde viața pentru că nu poate beneficia în timp util de transfuzie de sânge.

De aceea, numărul donatorilor trebuie să fie mereu suficient cât să mențină stocurile de sânge, fie că mulți o fac cu bună-credință, fie pentru o anumită recompensă financiară. Un lucru cert este că nevoia de donatori este constantă și că pacientul ajuns în stare critică nu ar trebui să aștepte donatorii de sânge. În ceea ce privește inițiativa Primăriei Muncipiului Iași, s-a dovedit de bun augur. Din momentul în care primarul Mihai Chirica a anunțat că donatorii vor fi recompensați, adresabilitatea către CRTS Iași a crescut.

Autoritățile au promis în urmă cu câteva luni suma de 500.000 de lei donatorilor de plasmă hiperimună și sânge

Suma totală alocată pentru această inițiativă de către Primăria Municipiului Iași este de 500.000 de lei. S-a dovedit a fi eficientă încă din primele zile, când numărul donatorilor prezenți la CRTS Iași s-a dublat. Persoanele care continuă să doneze în această perioadă vor beneficia în continuare de recompensa de 500 de lei în cazul donării de plasmă hiperimună și de 7 bonuri de masă pentru donatorii sânge. Practic, lista rămâne deschisă, iar cei care doresc să doneze sânge și/ sau plasmă hiperimună vor putea beneficia de aceste recompense financiare. La începutul pandemiei de COVID-19, așa cum spun reprezentanții CRTS Iași, populația era extrem de reticentă în ceea ce privește donarea de sânge sau plasmă. Mulți spuneau că se tem de infecția cu coronavirus. Se pare ca situația s-a mai relaxat acum. Până în prezent, autoritățile locale ieșene au cheltuit peste 42.000 de lei pentru donatorii de plasmă hiperimună.





Comentarii
Adauga un comentariu