Eveniment-Social

Societatea Studenților Teologi din Iași solicită MAI să revină asupra deciziei cu privire la suspendarea activităților religioase

Publicat: 18 mart. 2020

Societatea Studenților Teologi din Iași transmite un mesaj către MAI prin care solicită să revină asupra deciziei cu privire la suspendarea activităților religioase desfășurate în spații închise.

„Societatea Studenților Teologi din Iași (SSTI) solicită Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să revină asupra deciziei cu privire la suspendarea tuturor activităților religioase desfășurate în spații închise, în sensul permiterii oficianților cultelor (episcopi, preoți ș.a.m.d.) să îndeplinească ritualurile religioase măcar singuri sau alături de co-ministranți (diaconi, dascăli, cântăreți etc.), în vederea respectării libertății de conștiință.

Decretul prezidențial de instituire a stării de urgență pe teritoriul României prevede restrângerea unor drepturi precum libertatea întrunirilor, însă conform art. 2 din decret nu este restrânsă libertatea de conștiință, care cuprinde libertatea religioasă, garantată de art. 29 din Constituția României.

Punctul 5 din anexa 2 a decretului prezidențial prevede posibilitatea închiderii localurilor publice, deci inclusiv a lăcașurilor de cult, însă măsura este în mod vădit disproporționată scopului de protecție a sănătății, atât timp cât preotului sau oficianților cultului nu le va fi permisă oficierea unor servicii religioase fără asistența publicului.

Îndeplinirea ritualurilor este o componentă esențială a libertății de gândire, de conștiință și de religie, așa cum a fost consfințită prin art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care nu a fost restrânsă de-a lungul istoriei noastre în vremuri de gravă strâmtorare (războaie, epidemii etc.), ci doar de către regimurile totalitare.

Neîndeplinirea ritualurilor este o încălcare gravă și vădită a dispozițiilor art. 53 din Constituția României, întrucât duce la atingerea propriu-zisă a existenței libertății de conștiință, nefiind o măsură proporțională cu situația care a determinat-o.

Totodată, măsura nu trebuie și nu poate să interzică oficierea, în cazul Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul lăcașurilor de cult, a tainelor esențiale: Botezul, Mirungerea, Sfânta Euharistie, Spovedania, taina Preoției, Cununia, Sfântul Maslu, chiar dacă acestea urmează a fi oficiate (administrate) unui număr redus de persoane.

„Înțelegem pe deplin necesitatea respectării deciziilor autorităților cu privire la combaterea epidemiei (cele ale Cezarului), însă acestea trebuie să fie în echilibru și cu respectarea libertății noastre religioase și de conștiință (cele ale lui Dumnezeu). Creștinii ortodocși sunt pregătiți să ajute Statul Român (iar majoritatea lor o fac, ca de pildă medicii, polițiștii, pompierii, militarii ș.a.m.d.), respectând măsurile luate de către autorități. Însă, în același timp, fac un apel la înțelegere și la colaborare, prin respectarea structurii intime a credinței.

În calitate de creștini-ortodocși, considerăm necesară slujirea permanentă a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii pe altarele bisericilor noastre, precum și respectarea dreptului credincioșilor de a avea acces la sfintele taine, în acord cu preotul și cu respectarea normelor privitoare la adunările publice. Este aberant să interzici oficierea unui serviciu religios în format restrâns (până la 50 de persoane), dar să permiți aglomerațiile din marile centre comerciale. În ceea ce privește mănăstirile, obștile monahale trebuie lăsate să își continuie ritualurile zilnice nestingherite, eventualele restricții putând fi impuse doar cu privire la accesul în biserică a unui anumit număr de persoane pe perioada desfășurării lor. Săvârșirea cultului este, în viziunea creștinătății, expresia concretă a credinței, a dobândirii sănătății trupului și a sufletului, prin limitarea acesteia de către stat, încalcându-se într-un mod grav libertatea de conștiință. Cultul Bisericii este expresia concretă a acestei libertăți.” a declarat președintele Societății Studenților Teologi din Iași (SSTI), Claudiu-George Dulgheru.

Comunicatul nostru a fost publicat și pe site-ul SSTI la adresa http://teologi.ro/comunicate/masurile-de-combatere-a-covid-19-nu-trebuie-sa-incalce-libertatea-de-constiinta/”, transmit reprezentanții SSTI.





Comentarii
  • Sunteti niste iresponsabili sa solicitati acest lucru.
    Eminamente voi ii condamnati sa moara tocmai pe batranii care vin la biserica si care sunt cei mai vulnerabili in fata acestui COVID 19.
    Cand pe tot globul tarile afectate solicita populatiei sa stea acasa sa se autoizoleze si sa nu intre in contact cu alte persoane voi solicitati ca toate masurile care se iau pentru izolarea coronavirusului sa nu se aplice si voua, sunteti ”CRIMINALI” bai.
    Va asumati imbolnavirile si decesele care pot aparea daca statul Roman va face hatarul vostru iresponsabil.
    Din punctul meu de vedere va spun numai atat ”HAI SICTIR IRESPONSABILILOR”

Adauga un comentariu