Polițiștii rutieri din Iași au desfășurat, în perioada 13–19 aprilie, controale ample în trafic, în cadrul operațiunii europene „ROADPOL – SPEED”, pentru combaterea vitezei excesive. Cel mai grav caz a fost al unui șofer de 37 de ani, surprins circulând cu 131 km/h pe șoseaua de centură, într-o zonă unde limita legală era de doar 60 km/h. În total, oamenii legii au aplicat sute de sancțiuni și au reținut zeci de permise de conducere.
„În perioada 13 – 19 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au acționat în cadrul operațiunii europene „ROADPOL – SPEED”, atât în municipiul Iași, cât și în întregul județ. Acțiunea a avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație generate de nerespectarea regimului legal de viteză.
Polițiștii rutieri au desfășurat activitățile zilnic, în zonele cu risc rutier ridicat, utilizând echipamente specifice pentru monitorizarea vitezei de deplasare a autovehiculelor și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză. În urma acțiunilor desfășurate, au fost constatate 631 de abateri la regimul legal de viteză, în 71 de situații fiind dispusă măsura reținerii permisului de conducere, ca urmare a depășirii limitelor legale de viteză.
Dintre acestea, 70 au fost pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 km/h, iar una pentru depășirea vitezei cu mai mult de 70 km/h.
De exemplu, un bărbat, de 37 de ani, a condus autoturismul pe DN28D, șoseaua de centură a Iașului, cu viteza de 131 km/h, pe un sector de drum cu limita legală de 60 km/h. Astfel, acesta a fost sancționat contravențional conform OUG nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 120 de zile.
Adoptarea unui comportament responsabil în trafic, în special în ceea ce privește respectarea limitelor de viteză, contribuie semnificativ la creșterea siguranței rutiere și la prevenirea accidentelor. Astfel de acțiuni vor continua să fie desfășurate în permanență, siguranța tuturor participanților la trafic fiind prioritară”, a transmis Adina Ciobanu, purtător de cuvânt IPJ Iași.