Prima pagină » Cancan » Sorana Darclee, primele declarații despre sarcină. Ce promisiune i-a făcut mamei ei

Sorana Darclee, primele declarații despre sarcină. Ce promisiune i-a făcut mamei ei

28 ian. 2021, 15:30,
în Cancan

Fosta componentă a trupei ASIA, Sorana Darclee, este pregătită să devină mămică și a făcut primele declarații despre sarcină. Artista și iubitul ei Cosmin vor să aibă în curând un copil. Cei doi au relație de doi ani, iar Sorana își dorește foarte mult o fetiță.

Sorana Darclee a luat pe toată lumea prin surprindere, căci a făcut acum, la Antena Stars, primele declarații despre sarcină. Fosta membră a trupei ASIA își dorește să fie un părinte model, acesta fiind și motivul pentru care mai amână puțin marele eveniment.

Vine sau nu barza în showbiz? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele tuturor, după ce Sorana Darclee a declarat că iubitul ei este singurul bărbat cu care ar pleca chiar și pe Marte. Pentru că se înțeleg atât de bine, dar și pentru că în relația lor nu există niciodată discuții în contradictoriu, toți cei care îi cunosc așteaptă ca ce doi să facă și pasul sau pașii cei mari. Adică să spună cel mai sincer „DA”, dar și să devină părinți.

Sorana Darclee, declarații despre sarcină

Ei bine, împinși mereu de la spate, mai ales de către familiile lor, cei doi încă nu se lasă înduplecați. Și aceasta deoarece susțin că vor să aducă pe lume un copil sau doi doar atunci când timpul le va permite să fie părinți cu normă întreagă. Momentan, sunt foarte ancorați în viața profesională, ceea ce îi și împiedică să le aducă o mare fericire celor care abia aștepată să devină bunici.

„Îmi doresc să devin mămică dacă aș avea și o clona care să se ocupe de asta. Îmi doresc, dar nu am cum în momentul ăsta. Am discutat (n.r. – despre copil) nu că vrem noi, dar suntem obligați să îi ascultăm pe ai noștri, familia, că toți vor o jucărie pe care să o iubească și să aibă grijă de ea. Dar noi suntem destul de rezervați în această privință, căci mai avem multe lucruri de făcut încontinuu și nu vreau să fiu părintele care își crește copilul cu o bonă, nu vreau să pierd momente speciale din viața copilului meu.

Și din fericire nu sunt doar eu dubioasă cu copilul, ci este și Cosmin și atunci între noi nu există niciodată o discuție în contradictoriu. Există discuțiile în contradictoriu cu familia. Dar i-am zis mamei că până în 40 de ani nu am promis că-l fac. Dacă nu l-am făcut până în 40 ia-ți adio că nu-l mai fac. Dar mama vrea să-și prindă nepotul”, a spus Sorana.

Sorana își dorește foarte mult o fetiță

Însă, cu timpul sau fără timpul de a crește un copil în acest moment, cântăreața recunoaște că s-a gândit deja ce și-ar dori să fie, dacă cumva ar afla că este însărcinată. Mai mult decât atât, artista are și motive pentru care visează să devină mamă de… fetiță! Dar, în același timp, responsabilitatea de a crește o fată, spune ea, este foarte mare căci dezamăgirile în dragoste, pe care de altfel le-a cunoscut și ea, sunt greu de suportat și controlat, mai ales de părintele care-și vede copilul supărat și plângând.

„Cred că pregătit nu ești niciodată, mă gândesc că îți apar tot felul de frici și întrebări, intri într-o lume total necunoscută că auzi doar de la alții, dar experinta lor nu e și experieța ta, dar înveți. Aș avea o preferință, și anume să fie fată, că mi se pare mai simplu ca părinte să ai grijă de o fată, cred că e un pic mai ușor ca părinte, să o îmbracă, să îi faci codițe, să comunici cu ea, e mai delicată…”, a mai precizat fosta componentă a trupei ASIA.

Artista Sorana Darclee și iubitul ei Cosmin formează un cuplu de doi ani și recent a făcut aceste declarații despre sarcină în emisiunea Star Matinal.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iulie 2026
06 iulie 2026