Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a vorbit miercuri, 16 decembrie, despre negocierile dintre liderii PNL, USR PLUS și UDMR și despre faptul că președintele Klaus Iohannis cere răbdare în timp ce coronavirusul omoară români și nu există un Guvern plin.
„Peste 1.500 de romani au murit în ultimele 10 zile din cauza pandemiei. Iohannis tocmai ne-a zis că așa e în negocieri, să avem răbdare. Virusul nu a mai avut răbdare cu acești oameni! Câți români mai trebuie să moară ca Iohannis și gașca pierzătorilor să înțeleagă că au pierdut alegerile?”, a declarat Sorin Grindeanu.
Sorin Gridneanu: „De 10 zile se ceartă pe ciolan, se ceartă pe funcții!“
Prim-vicepreședintele PSD îi acuză pe Klaus Iohannis și Ludovic Orban că sunt iresponsabili lăsând țara să se scufunde.
„De 10 zile se ceartă pe ciolan, se ceartă pe funcții, nu vorbesc de soluții, nu vorbesc de ceea ce trebuie făcut urgent pentru a opri pandemnia sau a relansa economia. Sunt total iresponsabili, Iohannis și Orban se joacă de-a demisia, cum să-ți dai demisia acum două săptămâni, să faci circul penibil cu Cîțu și pe urmă să te autopropui tot tu? De 10 zile singura lor grijă e să deturneze votul românilor. Sunt slabi, iar țara se scufundă. Nu funcțiile lor contează acum, ci viața noastră a tuturor, a romănilor“, a menționat Sorin Grindeanu.
Klaus Iohannis așteaptă nominalizarea din partea coaliției de dreapta
Declarația Alexandru Rafila vine după ce președintele Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că așteaptă de la cele trei partide care ar putea forma o coaliție de guvernare, o propunere de premier. Președintele a preferat să nu încline balanța în scandalul din interiorul PNL spunând că l-ar accepta și pe Florin Cîțu și pe Ludovic Orban, dacă sunt susținuți de coaliție.
„Eu aștept ca partidele să vină cu o propunere. Că este Orban, că este Cîțu, eu voi accepta propunerea partidelor. Nu știu ce negociază ei acolo. Da, asta am spus, dacă se formează o coaliție și îl va propune pe Ludovic Orban, atunci eu îl voi accepta. De regulă după alegeri se constituia noul parlament și după aceea convocam partidele pentru formarea guvernului. Cum suntem în plină pandemie, am început mai repede consultările, dar sunt lucruri care durează. Nu vreau să repetăm greșelile care s-au făcut în trecut, nu vreau să avem discuții în contradictoriu și dăunătoare după formarea guvernului.
Vreau ca lucrurile să fie clarificate înainte de formarea guvernului. Partidele la noi sunt încă în etapa în care învață cum să negociază coaliții, cum se negociază portofolii, de ce să nu o spunem pe față, cum se negociază programe de guvernare. Știți că am mai avut coaliții și nu putem să spunem că au funcționat extraordinar de bine. Deci aceste greșeli vreau să le evite partidele. De aceea nu m-am implicat în negociere. Ce să caute președintele într-o negociere între partide? Acolo trebuie să se înțeleagă partidele. Vreau să avem suficientă răbdare, să așteptăm ca partidele să negocieze toate aceste lucruri“, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis exclude varianta unui guvern de stânga, afirmând că are informații conform cărora PSD nu poartă negocieri cu niciun partid pentru formarea unei majorități, iar Constituția este foarte clară.