Prima pagină » International » Soția lui Zelenski, Olena Zelenska, a fost inclusă în top 100 al celor mai influente persoane din lume, în Time

Soția lui Zelenski, Olena Zelenska, a fost inclusă în top 100 al celor mai influente persoane din lume, în Time

14 apr. 2023, 10:16,
în International

Olena Zelenska, soţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, figurează în topul întocmit de revista americană Time al celor mai influente persoane din lume, alături de ucraineanca Oleksandra Matviichuk, laureată a premiului Nobel pentru Pace și activistă pentru drepturile omului.

Olena Zelenska, inclusă de Time în TOP 100 al celor mai influente persoane din lume. Prima Doamnă şi Oleksandra Matviichuk au fost incluse în categoria „Lideri”, din care fac parte, printre alții, președintele american Joe Biden, cancelarul german Olaf Scholz și jurnalistul Evan Gershkovich de la The Wall Street Journal, arestat recent în Rusia, anunţă presa de la Kiev, citată de Libertatea și preluată de romaniatv.net.

Prima doamnă a SUA, Jill Biden, a fost cea care a făcut prezentarea pentru Olena Zelenska

Prima doamnă a SUA, Jill Biden, a fost cea care a făcut prezentarea pentru Olena Zelenska. „Am întâlnit-o pe prima soamnă de Ziua Mamei într-un orășel de la marginea țării sale, la doar câteva luni după ce a început războiul de agresiune neprovocat al Rusiei. Instinctiv, ne-am îmbrățișat – două mame, două națiuni, care se unesc pentru pace. În încordarea zâmbetului ei, am putut vedea greutatea pe care o purta: somnul pierdut din cauza bombelor care cădeau, poveștile despre atrocitățile pe care nu le va uita niciodată. În ochii ei, însă, se citea determinarea feroce și demnitatea care i-a definit poporul”, a scris Jill Biden.

Prima doamnă a SUA a continuat precizând că Olena Zelenska și-ar fi putut lua familia și ar fi putut pleca din țară după izbucnirea războiului, dar a ales să rămână alături de soţul ei. „Totuși, ea rămâne. Rămâne pentru că libertatea și democrația merită apărători. Rămâne pentru a arăta lumii că inima și speranța pot face să pară mic chiar și cel mai mare tiran. Rămâne pentru copiii ei, pentru viitorul lor și pentru viitorul tuturor ucrainenilor”, a adăugat Jill Biden.

Hillary Clinton, fostă primă doamnă a SUA, a făcut descrierea pentru avocata Oleksandra Matviichuk care, împreună cu echipa sa de la Centrul pentru Libertăți Civile, o organizație pentru drepturile omului cu sediul la Kiev, „s-a străduit să facă Ucraina mai democratică și să documenteze crimele de război ale Rusiei împotriva civililor”. „Documentând atrocitățile Rusiei, astfel încât autorii să poată fi urmăriți penal, ea este dovada că femeile nu sunt doar victime ale războiului, ci pot fi agenți ai păcii și justiției”, a afirmat Hillary Clinton.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`