Prima pagină » Sport » Spaniolii ne distrug după umilința de luni seară. Ce scrie presa din Spania despre rușinea trăită de tricolori
Spaniolii ne distrug după umilința de luni seară. Ce scrie presa din Spania despre rușinea trăită de tricolori

Spaniolii ne distrug după umilința de luni seară. Ce scrie presa din Spania despre rușinea trăită de tricolori

20 nov. 2019, 04:00,
în Sport

România a fost umilită în Spania, scor 0-5, în ultimul meci al lui Cosmin Contra pe banca naționalei. Presa din Spania acordă spații ample acestei înfruntări, dar mai ales faptului că și pe banca ibericilor va avea loc o schimbare: Luis Enrique îi va lua locul lui Robert Moreno.

Ce scriu jurnaliștii iberici, după Spania – România 5-0

Mai jos, ce au scris mai importante publicații de sport din Spania, conform ziare.com. AS, Marca, Mundo Deportivo și Sport ridică în slăvi naționala lui Moreno după victoria la scor de pe Wanda Metropolitano.
Cei de la Mundo Deportivo au fost cei mai duri cu selecționata noastră: „Românii au fost mereu la mila spaniolilor”.
AS: A fost o dorință atât de mare de a marca pe Wanda! Am marcat încă din minutul 4, dar, din nefericire, arbitrul a anulat golul! Apoi perla lui Cazorla a lovit transversala, la o fază la care Tătărușanu a privit neputincios! Apoi a venit golul care a deschis seara. România nu a dorit să capituleze, a urmat intervenția lui Kepa în fața lui Pușcaș. Hagi, Coman și Pușcaș, roadele marelui succes de la Euro 2019, abia au putut trece de axul central format de Inigo Martinez și Sergio Ramos.

Ce scriu Marca și Mundo Deportivo

Marca: Spania a distrus România după o primă repriză impecabilă. Am mișcat supersonic mingea, am făcut un pressing sufocant și am invadat în permanență jumătatea română. Le-am dat patru goluri în prima repriză și puteau fi și mai multe. Spania a fost o academie de fotbal! Ritmul incredibil din prima repriză a fost imposibil de păstrat pentru mult timp, iar în partea secundă am mai marcat o singură dată.

Mundo Deportivo: Selecționata Spaniei a oferit un nou festival de goluri! Dacă la Cadiz am răpus Malta, la Madrid a fost România, o echipă mai puternică sau măcar cu un nume mai sonor. Totuși, românii n-au fost niciun moment rivalii Spaniei. Românii au fost mereu la mila spaniolilor, care au început în trombă, dominând de la început până la final și controlând benzile așa cum își doreau. Contra a fost depășit, nu înțelegea ce se întâmplă.
Sport.es: Primul gol a venit inevitabil, în fața unei echipe aflate în derivă. A urmat un palid răspuns al românilor, dar Kepa a salvat. Am continuat să atacăm însă la intensitate maximă și rafala de goluri a început.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`