Prima pagină » Eveniment-Social » „Spațiul” lui Vladimir Păun Vrapciu ajunge la Iași! O explorare a spiritului și universului la Muzeul de Artă
„Spațiul” lui Vladimir Păun Vrapciu ajunge la Iași! O explorare a spiritului și universului la Muzeul de Artă

„Spațiul” lui Vladimir Păun Vrapciu ajunge la Iași! O explorare a spiritului și universului la Muzeul de Artă

20 nov. 2025, 12:55,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, în perioada 27 noiembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, expoziția de artă plastică „Spațiul”, semnată de artistul Vladimir Păun Vrapciu. Evenimentul propune un parcurs vizual și conceptual care explorează legătura profundă dintre spiritul uman, corp și vastitatea universului exterior și interior.

Expoziția de artă plastică „Spațiul” semnată de artistul Vladimir Păun Vrapciu

Vernisajul va avea loc joi, 27 noiembrie 2025, ora 17.00, în prezența artistului. Curatorul expoziției este Ana Negoiță, istoric de artă.

Seria „Spațiul” s-a conturat în cea de-a 41-a zi de izolare totală în locuința artistului din București, în perioada restricțiilor impuse de pandemie. Confruntarea cu incertitudinea și cu spectrul unui pericol invizibil a activat un instinct primordial de autoprotecție, iar artistul descrie acel moment ca pe o trezire a spiritului, o nevoie de a imagina forme organice capabile să protejeze esența umană – sufletul – și să îi permită să circule liber în căutarea unor spații pierdute sau încă nedescoperite ale universului.

Lucrările prezentate în expoziție evocă această viziune prin structuri sculpturale ce sugerează structuri protectoare, matrici ale regenerării și spații interioare în care spiritul se repliază pentru a renaște. Discursul artistic se extinde într-un dialog amplu cu istoria, filosofia și știința, reflectând fascinația umanității pentru explorarea și înțelegerea spațiului – terestru, cosmic sau metafizic.

De-a lungul istoriei, spațiul terestru a fost cucerit și modelat de figuri marcante precum Alexandru cel Mare, Attila, Iulius Cezar, sau de marii navigatori ai lumii, între care Christofor Columb, care a redefinit limitele geografice cunoscute. În secolul XX, frontierele cunoașterii au fost împinse dincolo de atmosfera Pământului de pionieri precum Iuri Gagarin, primul om în spațiu, și Neil Armstrong, primul om care a pășit pe Lună.

În plan teoretic, expoziția se conectează cu marile dezbateri filosofice despre natura spațiului: de la atomismul antic formulat de Democrit și Epicur, la concepțiile lui Aristotel, Kant și Hegel, până la revoluția geometriilor neeuclidiene inițiate de Lobacevski, Bolyai, Gauss și Riemann, și transformarea profundă a percepției moderne asupra spațiului și timpului odată cu teoria relativității a lui Albert Einstein, care afirma: „Timpul și spațiul sunt moduri în care gândim și nu moduri în care trăim.”

„Este o bucurie să găzduim la Palatul Culturii din Iași proiectul acestui creator de mare valoare, care transformă experiența artistică într-un dialog profund între spirit, materie și univers”, apreciază Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.

Expoziția „Spațiul” invită privitorul să reflecteze asupra modului în care interiorul uman modelează percepția universului și asupra felului în care fiecare dintre noi își construiește propriul spațiu de protecție, redescoperire și evoluție.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 martie 2026
06 martie 2026