Prima pagină » Eveniment-Social » Spiridușii lui Moș Crăciun au ajuns la școala primară Mălăești, comuna Gropnița

Spiridușii lui Moș Crăciun au ajuns la școala primară Mălăești, comuna Gropnița

19 dec. 2024, 16:36, 1 ,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Într-un sat din comuna Gropnița, la 29 km de municipiul Iași foști dascăli s-au deghizat în SPIRIDUȘII lui MOȘ CRĂCIUN. Au ajuns la școala primară MĂLĂEȘTI într-o școală nouă, modernă, construită acum cațiva ani.Un grup de 21 copii (de la școală și gradiniță) au prezentat un scurt spectacol, coordonat de dna.înv. Maria Damian.

Un dascăl pensionar, doamna Maria Lungu, invitata fiind aici le-a vorbit din suflet copiilor de azi despre Datinile si Obiceiurile străvechi. Apoi a prezentat oaspetii, doamna fiind învățătoare aici aproape patru decenii, locuind în localitate. Printre invitați au fost educatori, care au profesat în acest sat câteva decenii. Apoi împreună cu foștii ei colegi de acum 47 de ani au împărțit copiilor daruri.

Unii părinții, foști elevi ai școlii au zăbovit și felicitat cu drag pe foștii lor educatori.

,,Revederea cu doamna mea învățătoare,Corina Degeratu, a fost un prilej de mare bucurie! Am revăzut-o azi la școala din sat după 37 ani.

A rămas pentru mine un dascăl competent, disciplinat, cu tact pedagogic și cu dragoste pentru elevii săi”, a vrut să menționeze una dintre premiantele clasei din a doua generație a învățătoarei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Tragedie în gara din Dnipro. 13 persoane au murit după ce o dronă rusească a lovit peronul unde se aflau două trenuri
Cel puțin 13 persoane au murit și alte 13 au fost rănite după ce o dronă rusească a lovit gara din Dnipro, Ucraina, joi, 29 octombrie. Atacul a vizat un peron unde se aflau două trenuri, inclusiv o garnitură care urma să plece spre Zaporojie. Tragedia s-a produs în pofida avertismentelor privind pericolul unui atac […]
Tragedie în gara din Dnipro. 13 persoane au murit după ce o dronă rusească a lovit peronul unde se aflau două trenuri
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
29 octombrie 2026
29 octombrie 2026