Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” Iași organizează, în perioada următoare, concurs pentru ocuparea unui post de medic specialist în cadrul biroului de management al calității și serviciilor medicale de sănătate.
Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” Iași are vacant un post de medic specialist
Pot să ocupe acest post cu normă întreagă, vacant pe perioadă nedeterminată, persoanele care dețin diplomă de licență în domeniul medicină, certificat de medic specialist, aviz de liberă practică și atestat de studii complementare în managementul serviciilor de sănătate, eliberat de Ministerul Sănătății, cu excepția medicilor care au specialitatea sănătate publică și management sanitar. Persoanele dornice să ocupe acest post pot să-și depună dosarele de concurs până în data de 8 noiembrie 2023, la sediul Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” Iași.
Selecția acestora va avea loc în data de 9 noiembrie 2023, urmând ca ziua următoare, 10 noiembrie 2023, să se afișeze rezultatele selecției dosarelor. Eventualele contestații privind această probă a concursului vor putea fi depuse până în data de 13 noiembrie 2023, iar rezultatele acestora vor fi afișate în data de 14 noiembrie 2023. Proba scrisă a concursului de angajare va avea loc în data de 15 noiembrie 2023, ora 11.00. Rezultatele acesteia vor fi făcute publice în data de 16 noiembrie 2023, iar contestațiile vor putea fi depuse până în data de 17 noiembrie 2023. Ultima probă a concursului, cea a interviului, se va desfășura în data de 21 noiembrie 2023, începând cu ora 11.00.
Rezultatele vor fi afișate în data de 22 noiembrie 2023, iar eventualele contestații vor putea fi depuse până în data de 23 noiembrie 2023. În data de 24 noiembrie 2023, vor fi afișate rezultatele contestațiilor privind proba interviului, iar rezultatele finale ale concursului de angajare vor fi afișate în data de 27 noiembrie 2023.
Ce documente trebuie să cuprindă dosarul de concurs
Dosarele de concurs ale candidaților trebuie să conțină formularul de înscriere. Totodată, trebuie să se regăsească certificatul de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar, certificatul de integritate comportamentală, o adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de medicul de familie al candidatului sau de unităţile sanitare abilitate, cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, actul de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate, certificatul de căsătorie sau alt document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz, și curriculum vitae, model comun european, semnat de candidat.
În dosarul candidaților trebuie să se regăsească și copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului, solicitate de autoritatea sau instituţia publică, dar și copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului.
Persoanele care doresc să ocupe funcția medic specialist în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” Iași trebuie să adauge la dosar și chitanța de plată a taxei de concurs.
Specialist in ce ? Si spaga cit e ?
Iar vinde posturi si pleaca ?!
dosar cu Nr 5089 Nimicescu D, dosar cu nr 5088 Martinicescu G
Mare-i gradina Elenei si multi Cuza vor in ea